Stiri Noi

Mașină cuprinsă de flăcări în parcarea unui hipermarket din Pitești. Imagini virale cu intervenția șoferilor aflaţi în zonă

Mașină cuprinsă de flăcări în parcarea unui hipermarket din Pitești. Imagini virale cu intervenția șoferilor aflaţi în zonă

Imagini virale
surprinse în parcarea unui hipermarket din Piteşti, cu momentele în care mai
mulţi șoferi încearcă să stingă incediul izbucnit la o maşină parcată folosind extinctoarele din propriile autoturisme.

Sursă video: TikTok/genpitesti

Miercuri, 31 decembrie,
cu doar câteva ore înainte de trecerea în Noul An, parcarea hipermarketului
Kaufland din cartierul Nord al Piteștiului a fost scena unui incident
neașteptat. Un autoturism Logan, parcat în acel moment, a fost cuprins brusc de
flăcări.

Mai mulți șoferi
aflați în parcare s-au mobilizat imediat şi au intervenit rapid, folosind
extinctoarele din propriile mașini pentru a limita extinderea focului și a
stinge flăcările.

În imaginile
devenite virale pe reţelele sociale locale se poate vedea cum, la un moment dat,
în timp ce încercau să stingă incendiul, Loganul  a sărit brusc din viteză și s-a mișcat de pe
loc, sporind emoția în rândul celor prezenți.

Echipajele ISU
Argeș au ajuns la fața locului în scurt timp și au reușit să lichideze complet
incendiul.

Din fericire, nu au
fost raportate victime, iar flăcările nu s-au extins la alte autoturisme aflate
în apropiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *