După meciul din Giulești, Marius Șumudică a avut un discurs dur la adresa rivalei FCSB și a arbitrajului, iar Mihai Stoica a venit cu o replică pentru tehnicianul rapidiștilor.
„Câteva mențiuni. Pe care, nu care, Bîrligea, nu Birligea, Târnovanu, nu Târnoveanu sau Târnovean, că am văzut că are două variante. Pro bono îi dau lecții, nu-i cer nimic la schimb, nici măcar salteaua aia. Ăsta s-a găsit să vorbească? Când am văzut că joacă cu 5, am făcut nuntă în vestiar, că știam că pierd un om la mijloc. De unde să știe el?
Crețu nu se leagă la șireturi, mergea agale să bată auturi. Băiatul ăsta le reproșa propriilor jucători că nu au știut să stea pe jos în urmă cu câteva zile. Atâta ipocrizie…Nu putem să fim normali? Să înțeleagă și corporatiștii de la Rapid, ipocrizie 2.0″, a declarat oficialul de la FCSB, la Prima Sport.
Marius Șumudică, după Rapid – FCSB 1-2: „Am călcat în picioare campioana țării”
- Rapid a cerut penalty în minutul 70 pentru un fault al lui Târnovanu asupra lui Christensen, însă Radu Petrescu a dictat doar aut de poartă, iar Ovidiu Hațegan nu l-a chemat la monitorul VAR. Fostul arbitru Marius Avram a susținut că gazdele ar fi trebuit să primească penalty.
După meci, Șumudică a susținut că Rapid „a călcat în picioare campioana țării” în repriza secundă și a criticat-o pe FCSB pentru tragerile de timp din repriza secundă.
Antrenorul giuleștenilor, care se declară mândru de jucătorii săi și de public, s-a plâns de mai multe decizii ale arbitrului Radu Petrescu, în special de cea din minutul 70, când Rapid nu a primit penalty.
„Am fost forțat să încep cu 3 fundași centrali. Pașcanu și Ciobi erau accidentați, am vrut să-i protejez. Pașcanu s-a cerut afară la pauză. Când am trecut în 4, în a doua repriză, a existat o singură echipă pe teren. 69% posesie, am avut ocazii. Despre arbitraj ce să mai vorbesc? Mi-e și frică să spun ceva. Dacă spun, se scoate din context. Nu vreau să ajung la comisii. Vreau să-mi felicit jucătorii, publicul giuleștean. Azi ne-au ajutat fanii extraordinar de mult, dar suntem singuri împotriva tuturor, această sintagmă se potrivește clubului nostru și lui Șumudică.
În 8 luni la Rapid n-am avut o decizie pro. Au fost atât de multe decizii controversate și toată lumea fotbalului zice că e penalty clar la ieșirea lui Târnovanu. La golul anulat, se stă 5 minute la VAR și se dau doar 7 minute de prelungire. Au stat numai pe jos, a intrat targa. N-am văzut o echipă în campionatul ăsta să domine 45 de echipe în halul ăsta. D-asta sunt mândru de echipa mea. Am jucat mult peste ce am jucat la CFR și nu meritam să pierdem. Am pierdut total nemeritat și știți și voi din cauza cui. Sunt atâția specialiști care au zis că e penalty clar.
Am intrat în cabină și le-am zis jucătorilor că îi iubesc pentru cum au jucat azi. În a doua repriză i-am călcat în picioare. Îmi era jenă. Asemenea jucători să stea pe jos de atât de multe ori? Noi n-am știut să facem lucrul ăsta. Mi-a fost jenă ca o echipă de calibrul FCSB-ului să facă un astfel de antijoc în repriza a doua.
Știți de câte ori a intrat FCSB în careul nostru în a doua repriză? De două ori! Noi am avut situații clare. Atinge Târnovanu mingea, o dă afară, nu se dă corner. A fost penalty-ul respectiv. La faultul lui Burmaz, e acolo… prima dată lovește mingea. La CFR am avut penalty clar, s-a stat 7 minute la VAR și au găsit un ofsaid. Astăzi… nu știu, să nu te duci măcar la VAR?! Eu nu-l pot suspecta pe Hațegan, dar Christensen lovește mingea și e contact clar, e vizibil. În 8 luni de zile să mă lupt așa singur, singur, singur? Mi-e greu și mie, ce să fac?!
I-am dominat pe cei care probabil vor ieși campioni. Să ai o astfel de atitudine în repriza a doua? Acum vor ieși iar specialiștii care vor găsi fel și fel de lucruri. Vorbiți clar despre ce a fost! Ok, până la pauză n-am zis nimic, 2-0, dar după…
Am avut doi fundași centrali accidentați, Manea e accidentat, n-am avut cu cine juca. Ca să-i protejez a trebuit să jucăm în 3 fundași centrali. Pașcanu a ieșit afară la pauză, n-a mai putut. Îi felicit pe cei veniți de pe bancă, Gojkovic și Kait, dar, cum am spus, e greu singur. Îmi doresc foarte mult, dar ce să fac? Am ajuns acolo, am dominat, am avut posesie 69% în repriza a doua, am ajuns de 23 de ori în careul lor, iar ei de doar două ori.
Jucătorii sunt acum cu capul jos și plâng. Își doreau, dar nu poți așa. Te antrenezi zi de zi, vii la muncă. Ok, când am meritat să pierdem, am avut tărie de caracter să recunosc, dar azi ce să le reproșez jucătorilor mei? Nu am ce!
Aș fi regretat dacă plecam de la Rapid înaintea acestui meci. E munca lui Șumudică de 8 luni de zile fără niciun ajutor. Atenție, fără niciun ajutor! Mă refer la ce se întâmplă din parte arbitrajului. N-am avut nicio decizie pro și n-aveam cum să nu regret. Azi mi-au demonstrat jucătorii că sunt loiali, că își fac corect meseria și luptă pentru culorile clubului. Sincer, aș fi regretat dacă plecam. Echipa crește, crește frumos și neajutată de nimeni. Azi am călcat în picioare campioana țării„, a spus Marius Șumudică.