Prim-ministrul a spus în susținerea acestei idei că nu e „fan Hurezeanu”, adăugând că nici Hurezeanu n-ar fi „fan Ciolacu”. Deci ar fi „meci nul” pe terenul aprecierii reciproce. Aceste remarci acide denotă că „răceala” dintre cei doi este mai veche, iar scandalul Visa Waiver este doar un prilej tocmai bun pentru a-l scoate din Executiv pe ministrul care nu-și apreciază șeful până la nivelul de a fi „fan”. Pentru a anticipa remanierea și a o scoate din zona aprecierilor subiective, premierul l-a plasat pe Hurezeanu în clasa diplomaților „de modă veche”, care pot fi utili în Europa, nu însă și în relația cu noua administrație de la Washington.
Sancționarea ministrului de externe prin măsura drastică a demiterii pentru că nu e în pas cu „noua modă” din diplomația transatlantică ridică cel puțin câteva întrebări legate de calificarea și criteriile după care ar trebui să fie selecționați cei care au mandat de reprezentare a României în relația cu alte țări și în instituțiile internaționale. Se conturează ideea că ar urma să avem două stiluri de diplomație: unul „bun pentru Europa” și altul convenabil funcțional pentru SUA. Este, cred, destul de complicat de asigurat diplomații pentru „noul stil”, pentru că profesionalizarea impune nu doar timp de școlarizare, ci și metodica respectivă, greu de definit în timpul scurt care a trecut de la instalarea noii echipe de la Casa Albă, tulburată și ea de scandaluri. În plus, ambasadorii țării au o legătură directă cu Palatul Cotroceni, ceea ce ar impune să vedem și un punct de vedere al instituției prezidențiale privind exigențele pentru misiunile diplomatice din Europa și The United States, încadrate cu „fani” sau „mai puțin fani” ai viitorului ales din luna mai a.c.
Pentru că s-a pus în discuție calificarea lui Emil Hurezeanu, recunosc că sunt „fan E.H”. L-am cunoscut sing când a fost timp de câțiva ani editorialist la Jurnalul. Avea deja o carieră substanțială în presă și experiențe personale cât să scrie romane. O inteligență sclipitoare, nu speculativă, cultură profundă, verb puternic, spirit analitic și forță polemică, dublată de un umor fin. Consilier al premierului Adrian Năstase în echipa considerată până acum drept cea mai performantă din istoria guvernărilor postdecembriste, Emil Hurezeanu a intrat apoi în diplomație după o serie de calificări la prestigioase universități din Statele Unite și Europa. Demnitățile de ambasador în Germania și Austria l-au recomandat, în decembrie 2024, pentru portofoliul ministerial la Externe. Cred că nu greșesc, nedorind să stârnesc vulgar invidii, dacă apreciez că Emil Hurezeanu este între cei mai școliți membri ai cabinetului Ciolacu. În plus, are o calitate unică între demnitarii de astăzi ai României și îl certifică în poziția de interlocutor respectat oriunde în lumea liberă: trecutul lui de luptător anticomunist. În anii ’80, alegând să evadeze din regimul Ceaușescu, a fost o voce distinctă și apoi a condus secția română de la Europa Liberă. Dacă acestea nu sunt suficiente temeiuri pentru a „fi siguri” de orientarea atlantistă și europeană a ministrului de externe, atunci intrăm într-o zonă a tuturor posibilităților în materie de formare a guvernelor la București.
Ar fi de luat în analiză încă un factor sensibil: dacă intențiile de debarcare a lui Hurezeanu din post vor fi duse până la capăt, să fim siguri că „mișcarea” va fi aplaudată cu mare bucurie și satisfacție deplină la Moscova. Interpretarea cea mai convenabilă pentru Zaharova este la mintea cocoșului: ministrul de externe al României a fost aspru sancționat pentru expulzarea recentă a celor doi diplomați ruși care spionau în România.
Iată deci suficiente motive să apreciez că schimbarea din post a lui Hurezeanu ar fi o măsură pripită. De altfel, dezavuarea publică a ministrului de externe de către premier nu a fost îmbrățișată ca metodă de președintele interimar Bolojan. Să sperăm că soliditatea coaliției nu va fi supusă acum la un take a look at de rezistență. Deși mulți îl văd pe Hurezeanu deja plecat din post, sper că „meciul” încă se joacă.
