Stiri Noi

O tragedie mai mare decât pe Titanic. Dezastrul naval în care copiii și femeile au fost lăsați să moară după ce au fost loviți și înjunghiați

O tragedie mai mare decât pe Titanic. Dezastrul naval în care copiii și femeile au fost lăsați să moară după ce au fost loviți și înjunghiați

Unul dintre cele mai sfâșietoare dezastre navale din istorie a avut loc în luna iulie a anului 1898. Sute de pasageri au murit după ce nava de pasageri în care se aflau, s-a scufundat. Cu o cruzime ieșită din comun bărbații de pe vapor s-au salvat abandonând femeile și copiii. 

Transatlanticul „La Burgogne” FOTO wikipedia

Transatlanticul „La Burgogne” FOTO wikipedia

Acum 127 de ani, în largul coastelor Statelor Unite a avut loc un dezastru naval comparabil cu scufundarea Titanicului prin tragism. Dar mult mai puțin cunoscut posterității.  Tot un transatlantic, de dimensiuni mult mai reduse față de faimosul vas britanic, s-a scufundat în urma unui accident, luând viața a sute de pasageri, în mare parte femei și copii. Este vorba despre scufundarea lui SS Burgogne care circula pe ruta New York City( SUA)-Le Havre( Franța). Mai mult decât atât, scufundarea transatlanticului SS La Bourgogne  a fost unul dintre cele mai rușinoase dezastre din istoria maritimă, din cauza comportamentului laș și criminal al echipajului.

Tragedia din zorii zilei

Pe 3 iulie 1898, transatlanticul sub pavilion francez, „La Bourgogne” a plecat din New York spre Le Havre, urmând să traverseze Atlanticul cu aproape 600 de pasageri la bord. După numai o zi ( sau două după unii) de drum, la  60 de mile marine sud de insula Sable, lângă Nova Scotia, velierul britanic Cromartyshire s-a izbit de partea dreaptă a navei „La Bourgogne”. Accidentul a avut loc din cauza ceții dense care a reduses vizibilitatea echipajului de pe velier la doar aproximativ 20 de metri. În plus, Cromartyshire naviga cu viteză maximă. Efectiv s-a izbit în plină viteză în „La Burgogne” provocându-i pagube iremediabile. Echipajul francez a observat velierul la numai 15 metri iar semnalele făcute au fost de prisos.

După impact „La Bourgogne” a început să se încline imediat spre tribord. Situația era cu adevărat disperată.  Multe dintre bărcile de salvare de pe partea stângă, acolo unde a avut loc impactu, au fost distruse în coliziune. Bărcile de la babord s-au dovedit imposibil de lansat la apă din cauza înclinării vasului. Pe măsură ce nava se înclina tot mai mult, iar pupa s-a scufundat efectiv, pasagerii ,dintre care majoritatea erau femei cu copii, au intrat în panică. O parte a echipajului a reușit să desprindă bărcile de salvare de la babord și să le aducă într-o zonă în care puteau fi lansate la apă. Ceea ce a urmat a fost unic în istoria cunoscută.

Cele mai disperate și rușinoase momente din istoria navigației

Echipajul transatlanticului era format din 220 de marinari, plus ofițerii de comandă. În loc să ajute cele peste 300 de femei, cu copii, care se aflau la bord, membrii echipajului au pus mâna pe bărci și au plecat să se salveze. Mai mult decât atât au început să înjunghie bărbații care încercau să-și salveze soțiile punând mâna pe bărcile de salvare. Femei cu copii în brațe erau lovite cu pumnii și vâslele, împinși înapoi în vasul care se scufunda. „Ultimele minute la bordul navei Bourgogne au fost martorii unora dintre cele mai teribile scene de groază și cruzime din istoria unei rase așa zis civilizate. În loc de disciplină eroică, care a fost adesea singura trăsătură strălucitoare a unor astfel de momente cumplite, membrii echipajului vaporului au luptat ca niște demoni pentru puținele bărci de salvare și plute, alungându-i pe pasagerii neajutorați de la singura lor modalitate de salvare. Cei puternici i-au învins pe cei slabi”, scriau jurnaliștii de la Kansas City Journal de pe data de 7 iulie 1878. La jumătate de oră de la impact, „La Burgogne” a dispărut complet sub valuri luând cu ea sute de pasageri speriați, alungați și închiși în calele vaporului.

Totul s-a întâmplat atât de rapid și învăluit într-o ceață atât de lăptoasă, încât cei de pe velierul Cromartyshire, nu și-au dat seama ce se întâmplă.  După ce toată ceața s-a subțiat, marinarii de pe Cromartyshire au reușit să salveze, din apă, 173 de supraviețuitori, dintre care mai puțin de 70 erau pasageri. Printre supraviețuitori era o singură femeie. Restul de 299 de femei, la care se adăugau și copiii, au murit în condiții groaznice. Întrucât mulți pasageri erau americani, incidentul a provocat o indignare masivă în Statele Unite. Mai ales după ce a ieșit la iveală adevărul despre comportamentul echipajului de pe „La Burgogne”.  Americanii au cerut o anchetă și un proces echitabil pentru cei acuzați de crimele oribile. Dar întreaga chestiune a fost mușamalizată, iar autoritățile franceze au dat vina pe o mână de marinari străini care călătoriseră pe nava franceză la clasa întâi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *