Un meci spectaculos, decis dramatic în prelungiri. Așa a titrat cotidianul spaniol Marca după eșecul suferit de Barcelona pe teren propriu în fața lui PSG. Concluzia jurnaliștilor a fost clară: deși a fost un „partidazo”, un meci grozav care putea merge în orice direcție, parizienii s-au impus meritat, grație superiorității fizice arătate în repriza secundă.
O repriză pentru fiecare
Partida din Spania, deși marcată de absențe importante în ambele tabere, precum Dembele la oaspeți sau Raphinha la gazde, s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Barcelona a început curajos, condusă de un Lamine Yamal „într-o formă de zile mari”, notează spaniolii. Tot el a fost la originea fazei din minutul 20, când Ferran Torres a deschis scorul, finalizând un contraatac rapid după o pasă a lui Marcus Rashford.
Însă, după gol, rolurile s-au inversat. PSG a preluat inițiativa, iar egalarea a venit firesc, după o cursă spectaculoasă a lui Nuno Mendes, care l-a servit ideal pe tânărul Mayulu (18 ani) pentru 1-1. Spaniolii au remarcat că Barcelona a încheiat prima repriză „vizibil afectată” de golul primit.
A doua parte a confirmat impresia. „Fizicul este fundamental în astfel de meciuri, iar aici francezii au dictat legea, creând o problemă gravă pentru catalani, care nu au găsit soluții pentru a prelua din nou controlul”, a scris Marca. Chiar dacă Dani Olmo a fost aproape de gol, PSG a lovit decisiv în minutul 90. O pasă a lui Hakimi l-a găsit perfect pe Goncalo Ramos, iar atacantul portughez a semnat prima înfrângere a Barcelonei în acest sezon. „Un final just”, au conchis spaniolii, care anticipează că cele două echipe se vor reîntâlni în fazele superioare ale competiției.