Sport

PSG îl transferă pe starul Barcelonei pentru doar 35 de milioane de euro! Lovitură de proporții

PSG îl transferă pe starul Barcelonei pentru doar 35 de milioane de euro! Lovitură de proporții

PSG vrea să dea lovitura în vara următoare, când va forța transferul definitiv al atacantului Marcurs Rashford (28 de ani), al cărui contract cu Barcelona va expira în vara anului 2026, când se va termina, efectiv, împrumutul de la formația Manchester United.

PSG intră în cursa pentru transferul lui Marcus Rashford! 

Atacantul englez, deși vrea să rămână la Barcelona, s-ar putea vedea nevoit să se întoarcă, în primă fază cel puțin, în Premier League, campionat care se vede în direct și în exclusivitate pe VOYO, la fel și Ligue 1!

Sunt mai multe variante pentru care Barcelona nu va activa clauza de transfer definitiv, conform presei internaționale: fie catalanii nu pot plăti suma pentru aducerea definitivă, în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, fie nu pot plăti salariul jucătorului integral, fiind cunoscute problemele financiare ale clubului catalan.

Barcelona nu își poate permite transferul definitiv al lui Marcus Rashford

Internaţionalul englez (68 de selecţii, 18 goluri) a fost împrumutat la Barca de Manchester United, cu opţiune de cumpărare (estimată între 30 şi 35 de milioane de euro).

Rashford, care tocmai încheiase un împrumut de şase luni la Aston Villa când a făcut trecerea la Barcelona, a marcat 138 de goluri în 426 de apariţii pentru United.

A jucat peste 28.000 de minute pentru „diavoli” și spera să se impună rapid în noul atac catalan, alături de Lewandowski, Raphinha și Lamine Yamal.

În primele 10 meciuri pentru catalani, a marcat de trei ori și a oferit cinci pase decisive. Această revenire l-a readus pe Rashford în lotul Angliei, fiind convocat pentru meciurile internaționale.

Atacantul englez Marcus Rashford, statistici impresionante la Barcelona, în La Liga

Vârful englez se va întoarce la formația de pe ”Old Trafford” în luna iulie a anului 2026, odată ce împrumutul va expira. Informația continuă să fie vehiculată, deși Rashford a ajuns la 18 meciuri, șase goluri și nouă pase decisive pentru Barcelona.

Sunt statistici foarte bune pentru vârful englez, cotat la 40 de milioane de euro de site-ul Transfermarkt. El ar putea ajunge, iată, la PSG, campioana Europei în exercițiu, care ar fi dispusă să ofere, se pare, chiar suma pe care Manchester United a trecut-o în contractul de transfer definitiv cu Barcelona. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *