Economic

Regretele tinerilor cu studii obligați să muncescă la negru și pe salariu minim: „Voi ce mai lucrați în orașul foamei?”

Regretele tinerilor cu studii obligați să muncescă la negru și pe salariu minim: „Voi ce mai lucrați în orașul foamei?”

Mulți
tineri educați și cu studii se plâng că nu își găsesc locuri
de muncă decente și sunt obligați să muncească pe salariul minim
pe economie sau chiar la negru. De altfel, România este țara cu cei
mai mulți tineri fără un loc de muncă, situație care nu se
regăsește doar în mediul rural și în urbanul mic, așa cum s-ar
putea crede.

Mulți tineri educați din România lucrează fără acte sau sunt șomeri. FOTO: Unsplash

Mulți tineri educați din România lucrează fără acte sau sunt șomeri. FOTO: Unsplash

România
se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ce privește procentul de tineri fără niciun loc de muncă. 19,4% dintre cei cu
vârste între 15 și 29 de ani nu urmează nicio formă de educație
și nu lucrează, arată datele Eurostat. Însă de multe ori nici
tinerii bine pregătiți, care au chiar și masterat nu reușesc să
își găsească un loc de muncă decent.

Un
tânăr susține că a făcut Facultatea de Tehnică Dentară din
Iași și masterat în domeniu, dar nu își găsește decât locuri
de muncă pe salariul minim sau chiar la negru. Disperat, el s-a
adresat internauților de pe platforma Reddit și le-a cerut un sfat.

„Voi
ce mai lucrați în orașul asta să trăiți normal? Am 23 de ani,
am venit în orașul asta la 18 ani cu facultatea (tehnică dentară),
am făcut practică în timpul facultății cu niște bani primiți
la negru, iar după ce am luat licență m-am angajat, acum după 2
ani am terminat și masterul. Acum salariul tot pe minimul pe
economie, sunt la al 5-lea laborator și până acum am văzut
aceleași red flaguri, șefi cu figuri dictatoriale și doleanțe de
zici că te plătesc cu 2.000 de euro net și ore peste program
neplătite. Acum aș încerca și alt domeniu, dar când intru pe
Olx, Linkedin, ejobs găsești doar joburi de casierie, curier/șofer
la fel pe minimum pe economie. Joburi entry level cu posibilitate de
avansare sau pregătire profesională sunt rare spre neexistente.
Majoritatea cer experiență pe care nu ai de unde să o capeți. Am
terminat facultatea și masterul doar că să mă întâlnesc de
niște frustrați de patroni supărați pe viață care nu caută
altceva decât exploatare și dacă nu ești cățelul lor n ai nici
o șansă. Deci voi ce mai lucrați în Iași, orașul foamei?
”, a
întrebat tânărul.

România educată, dar flămândă

I-a
răspuns imediat un alt tânăr, de această dată student, care își
caută la fel de disperat un loc de muncă, dar fără succes.

„Nu
lucrez nimic. Depun CV-uri de 3 luni și nu mă bagă nimeni în
seamă. Sunt student. În ciuda faptului că am un CV destul de
complex pentru vârsta mea (consider eu) nu e nimeni impresionat de
realizările mele”,
a scris acesta.

În
discuție a intervenit cineva care le-a dat câteva sfaturi, dar a
admis în același timp că pe piața muncii este „jale”, în
acest moment.

„Fii
atent, a aruncat într-o zi șeful CV-ul unui băiat de la automatică
la gunoi fix după ce l-a primit pentru că «am nevoie de cineva
care să-mi stea aici, nu de cineva care pleacă peste 2 luni». Aia
cu overqualified de la americani se face și la noi, și culmea că
fix la joburile de nimic. Când aplici pentru un job modelează-ți
CV-ul pentru jobul ăla. Alt «hack» e să verifici și joburile de
la AJOFM. Mai mult de atât nu prea ai ce să faci sincer, e jale
piața muncii în perioada asta”,
i-a răspuns cineva.

Altul
i-a dat dreptate și a explicat cum a găsit un loc de muncă
nesperat, e drept într-un oraș mic.

„Bun
sfat cu AJOFM, așa mi-am găsit și eu ultimul job, am aplicat la
primul job (telefonic) pe care l-am vazut, deși nu avea treabă cu
ce experiență aveam eu, am depus CV în aceeași zi, a doua zi
interviu, într-o săptămână angajat. Apoi am sărit 3 trepte în
companie. Oraș mic de provincie cu doar 2-3 angajatori mari. Eu
overqualified a.f.
”, a spus el.

Există și soluții de criză

Au
existat însă și voci care l-au încurajat, iar cineva chiar s-a
oferit să-l ajute să-și găsească de muncă la o firmă de call
center.

„Salut,
dă-mi un mesaj. La mine în firmă se angajează puternic. E call
center pe limba română”
, a scris cineva.

Altcineva
i-a explicat că are un caz concret în familie, soția, care a
reușit în domeniul tehnicii dentare, dar numai după multă
practică și „sclavagism”.

„Soția
e pe cad-cam în domeniul tehnicii dentare aici în Iași. A crescut
greu în câțiva ani, dar acum e foarte bine. Îți trebuie
perseverență, noroc și răbdare. Facultatea și masterul ăla is
fix pix îmi pare rău să ți o zic. Good to have on paper. Dar 80%
din ce știe să facă pe fiecare etapă de prelucrare a unui dinte a
venit din multă practică și sclavism pe fix 3 lei/dinte
”, a
scris acesta.

Altul
i-a dat imediat dreptate. „3
lei / dinte facturat de tehniciat care consumă resurse/timp, 30 lei
/dinte facturat de stomatolog care nu consumă nimic în afară de
manoperă de montaj care, oricum, e în afara prețului dintelui.
Stomatologii (atenție, nu chirurgii) sunt din punctul meu de vedere
cei mai lacomi dintre medici (ani mai puțini de facultate, carte mai
puțină, servicii universal generale fiecărui pacient ce pot fi
prestate încă din anul 2 de facultate și constituie 80% din
serviciile pe care le fac în cabinete)”.

L-a
contrazis însă un chirurg stomatolog, care susține că are
costuri foarte mari cu cabinetul său.

Anii
de facultate sunt tot 6, nu știu cum să îți spun. Și de
consumat, consumă foarte mult. Dacă ai avea idee ce costuri are un
cabinet stomatologic îți promit ca ai da delete la postare. La o
coroniță pe care tehnicianul îți cere în medie 2-300 de lei
(sunt în România și tehnicieni care cer 800-1.000 sau chiar 2.000
pe o ceramică pictată pe masă refractară) tu ca medic poți cere
între 600 și 1.000 de lei. Ai utilități de plătit. Asistentă.
Cursuri de formare. Taxe. Multe taxe. Revizii la aparatură. Deșeuri.
Verificările autoclavului. Recuperarea investiției în aparatură,
instrumentar. Apoi ai consumabile: anestezic, freze, linguri de
amprentare, fir de retracție, material de amprentă. Timpul pe care
îl petreci șlefuind, apoi proba, apoi adaptare ocluzie. Și apoi
ajungi la responsabilitatea pe care o ai față de pacient. Că acolo
tu dai cu subsemnatul, nu tehnicianul. Fix asta e motivul pentru care
m-am lăsat de stomatologie generală de vreo 4-5 ani. Trăiască
chirurgia
”, a scris cineva.

Salarii mai mari și mai puțină muncă în alte țări

Alt
tânăr s-a plâns că a fost nevoit să plece în Olanda, pentru că
în țară lucra până la epuizare.

„Lucram
2 ani la un depozit 60 de ore pe săptămână pentru 4000 de lei.
Acum sunt în Olanda făcând 2.500 de euro tot în depoizit, dar
pentru 40 ore. Ce să fac când sunt necalificat și nu mă duce
capul. Trăiesc aici de nevoie chiar daca nu-mi place, dar nu trebuie
să am grijă la cum sparg banii ca să am de mâncare”,
a scris
el.

A
fost încurajat de cineva care l-a sfătuit să rămână în Olanda.
„Să nu fii descurajat pentru faptul că ești necalificat. Dacă
îmi permiți să îți dau un sfat, rămâi în Olanda, învață
limba bine, înscrie-te la cursuri gratuite / parțial decontate.
Învață să fii sudor / lăcătuș mecanic și profită de venitul
în plus. Eventual poate îți dezvolți o pasiune din asta. Nu spune
că nu te duce capul, oricine are potențial. Dacă ai măcar 2 ore
pe zi în care nu faci nimic (stai pe telefon / la TV), învață
măcar teoretic ceva concepte înainte de a te înscrie la curs”
,
l-a sfătuit acesta.

În
discuție s-a implicat și o tânără care muncește ca vânzătoare,
deși are studii superioare.

„Am
terminat facultatea și nu am găsit nimic de muncă în domeniul
meu. Deocamdată muncesc ca vânzătoare la un magazin din Bularga.
M-au refuzat până și la Berska. Aștept să termin masterul anul
ăsta și să plec din țară”,
a scris tânăra.

Plătiți „la negru” și abuzați

Un
caz la fel de nefericit are o altă tânără, care este plătită
„la negru” și este înregistrată în acte cu salariul minim pe
economie, dar primește câteva sute în plus, evident fără niciun
act. „Laborator privat. 3.000 de lei net (sunt înregistrată cu
minim pe economie totuși) fără alte beneficii. Colegele de muncă
sunt ok. Programul de lucru tot ok, dar din motive care nu sunt ok.
Motivul pentru care vreau sa îl schimb (pe lângă sefă): personal
redus – suntem 2 biochimiști și 2 asistente. Ăsta e tot
laboratorul. Aparatură veche care îmi dă probleme și trebuie să
chemăm constant service. Plus frigidere de pe vremea bunicii care
nici nu își mai fac treaba bine. Nu pot să îmi iau zilele de
concediu. Eventual 1-2 zile pe alocuri. Curățenia – «economie în
toate» – trageți voi concluzia la ce decizii a ajuns șefa pentru a
face această economie. Nu vreau să mai prind un RENAR (Asociația
de Acreditare din România – n.r.) cu șefa sau o să mor eu de
rușine de la nesimțirea ei. Timp suplimentar și sâmbete care
aparent sunt cadou obligatoriu din partea noastră. Mai sunt și alte
lucruri care nu sunt ok și nu ar trebui să se întâmple, dar ori
nu pot să le scriu ori nu mi le amintesc
”, a scris ea.

Altul
i-a sugerat să își reclame șefa autorităților și să își
caute un loc de muncă în altă parte.

„Ai
încercat să aplici și în altă parte? Te-au chemat măcar la
interviu? Eu în locul tău drept cadou pentru patroana de acolo, aș
chema ITM peste ea când anunți că îți dai demisia și să o ardă
bine până își închide laboratorul. Și ANPC și DSP să vadă
mizeria și alte nereguli
”, este recomandarea primită, la care
tânăra a reacționat și a explicat că nu a reușit pur și simplu
să își găsească un alt loc de muncă.

„Inițial
am așteptat să îmi iau ALP-ul și alte documente necesare pentru
profesie așa că am zis sa fac un sacrificiu pe perioada cât
durează (asta nu regret). După am dat avansul pentru un apartament
și urma ca restul să fie prin împrumut, deci aveam nevoie de
vechime la locul de munca. Până la urmă a fost o prostie pentru că
având minim pe economie nu mi-ar fi acordat nici dacă îl puneam pe
tata drept coplătitor, deci au făcut părinții împrumut de nevoi
personale. Cu astea s-au dus aproape 3 ani din viața. Am mai aplicat
și în altă parte. La un singur laborator era un anunț activ de
angajare la care am fost chemată la interviu, dar cam atât. În
rest am trimis CV la cele la care am găsit date de contact, dar
nimic. Ori răspuns automat ori am fost sunată să mă întrebe dacă
sunt dispusa pentru relocare. În ce ține de raportat, m-am gândit
și la asta, dar le-aș face probleme și colegelor așa, iar două
dintre ele au situații mai delicate și mai au nevoie de locul asta
de munca câțiva ani”
, a explicat ea.

„E
un domeniu complicat! Foarte multă bătaie de cap cu ALP/stagiu de
practică… Multă baftă!”,
a bătut în retragere cel care îi
făcuse recomandările.

Soluțiile vin din Germania și Franța

Despre
probleme la locul de muncă a vorbit și o tânără studentă din
Constanța, care a povestit abuzurile la care a fost supusă din
partea șefilor, care o obligau să muncească peste program, dar pe
un salariu foarte mic. „Studentă în anul 3 la litere, Constanța.
Am lucrat 9 luni la un magazin de retail (nu voi da nume), dar am
avut beef cu managerul timp de 3 luni și nu mi-au prelungit
contractul. Muncă multă, eforturi fizice extreme, cât mai multe
weekenduri lucrate, bani cât mai puțini. Lucrasem în luna martie
atât de mult, speram să se vădă la salariu (pe departamentul meu
atinsesem targetul), dar nu a fost așa, am primit cei mai puțini
bani de când mă angajasem. Ulterior am fost și înjurată, s-a
țipat la mine etc. Mi-am dat demisia și acum lucrez la recepția
unui spital, colegele sunt meh, unele de treaba, unele cu arogant de
atotștiutoare, coordonatoarea de recepție destul de receptivă și
înțelegătoare, încă nu am luat primul salariul, aștept să vad.
E foarte greu să găsești ceva, am depus CV în aproximativ 40 de
locuri, la spital am ajuns pentru că am fost literalmente peste ei”,

a povestit ea.

Alții
l-au sfătuit pe tânărul tehnician dentar să se gândească serios
să plece din țară. „Bună. Nu are legătură cu orașul în sine
ceea ce îți pot spune, cât cu meseria pe care ai învățat-o. În
cazul în care poate te-ai gândit la plecat din România, îți pot
spune că ai foarte mari șanse cu meseria ta de tehnician dentar în
afară. Eu și soțul meu lucrăm în Germania de foarte mulți ani
ca tehnicieni. Și aici sunt probleme extraordinare în găsirea de
forță de muncă în domeniul ăsta. Chiar de curând am avut o
cunoștință, un dentist a rămas fără tehnician pentru că a
ieșit la pensie și a trebuit să își aducă pe cineva din
Albania. Tot procesul de angajare a durat peste 6 luni, cu tot cu
recunoașterea meseriei. Cu studii din România este mult mai ușor
și angajatorul german e interesat de abilități și ca omul să fie
de bază. Și dacă prinzi ceva experiență, ai șanse mari să
câștigi destul de bine în domeniu și să ai condiții foarte bune
de lucru. Dacă te interesează mai multe detalii sau vrei să știi
cum e în general, poți să îmi scrii. Toate bune îți doresc!”
,
a fost sfatul primit.

Și
tot în străinătate, dar în Franța i-a sugerat și altcineva
să-și caute norocul. „Pe tehnică dentară ar trebui să îți
găsești ușor în Franța”
, a fost mesajul scurt, întărit de
alt internaut: „Nu ușor, foarte ușor, și ar face și bani.”

Altcineva
i-a povestit că s-a rugat inițial să fie acceptat la muncă chiar
și gratis, doar pentru a căpăta experiență. Există însă o
diferență, pentru că acesta lucrează în IT, domeniu în care se
știe bine că timp de mulți ani ofertele de muncă au fost
consistente.

„Eu
în IT, la o companie de marketing, dar care face și siteu-ri pentru
clienți. La primul job la o companie mică din Iași am lucrat și
eu pe minimul pe economie timp de 1,5 ani. M-am rugat să mă
angajeze chiar și pe gratis doar să prind experiență. Și am
învățat multe. Acum lucrez de acasă la o companie mai mare din
București cu oameni mult mai faini și care nu au răutatea asta
care și eu am văzut-o la fostul job dar și zilnic în trafic când
conduc. Din păcate așa sunt mulți oameni foarte răi și cu
frustrări în Iași. Dar de la prieteni știu că sunt și oameni
faini care te respectă la locul de muncă și cu care poți ieși la
bere, la terasă, cu cortul etc. Și care te plătesc bine dacă ești
și bun. Mai încearcă OP și fă dacă te pot ajuta părinții cu
bani și niște cursuri de specializare online sau fizic dacă poți.
Dacă nu, vezi în învățământ dacă poți intra”,
a fost alt
sfat.

„De multe ori plec dimineața și mă întorc a doua zi dimineața”

Altcineva,
un tânăr care lucrează ca electrician, a afirmat că sunt zile în
care lucrează și câte 24 de ore. „Eu lucrez ca electrician
mentenanță, 40 de ore pe săptămână conform contractului, dar de
multe ori bag cu mult peste ore suplimentare, de multe ori plec
dimineața și mă întorc a doua zi dimineața, depinde de avarii. În medie
câștig undeva la 1400-1500 euro pe lună
”, s-a plâns el.

Un
internaut l-a sfătuit să încerce pe cont propriu și să apeleze
la fonduri europene pentru a-și deschide propriul atelier.

„Dacă
ești bun în ceea ce faci, orientează-te pe niște fonduri europene
și deschide-ți propriul tău laborator (eventual undeva pe lângă
Iași, unde concurența nu e atât de acerbă, dar unde există
potențial de creștere, dacă îți place atât de mult orașul
asta). Dacă nu, ar trebui să te orientezi spre alt oraș, momentan
Iașiul nu oferă prea multe (chiar și cu titulatura lui de pol
regional). Mult succes în tot ce-ți propui
”, i-a spus el.

„Jocurile
foamei! Iași, 2025”
, i-a scris scurt alt internaut, iar altul l-a
întrebat de ce continuă să se chinuie în România: „De ce nu
încerci să pleci în altă țară?”

„Învață
încă o limbă străină pe lângă engleză și o să găsești
joburi platite peste salariul mediu și in Iași. Din câte am
observat joburile bune (din corporații) se listează de obicei la
spre final sau început de Q sau de semestru. Daca tot ai sub 30 de
ani și lucrezi pe salariul minim, ia-ti un proiect din European
Solidarity Corpsaici. Poți să îți iei un proiect de voluntariat
de până la 12 luni și UE plătește tot. Nu te aștepta să faci
bani, dar nu o să-ți lipsească nimic. Recomandarea mea e să alegi
un proiect pe Franța, Germania ca să te întorci acasă cu o limbă
străină învățată. Eu am făcut asta la 19 ani înainte să
încep facultatea, acum nu pot să mă plâng de bani
”, a fost alt
sfat.

România stă bine pe hârtie, dar rău în practică

De la intrarea României în Uniunea Europeană, orașe ca Bucureștiul
și Clujul au atras investițiile cele mai mari. De altfel, cele două continuă să conducă detașat în topul orașelor cu
cele mai mari salarii, dar orașe ca Iași, Timișoara sau Brașov au avut creșteri
importante în ultima vreme.

Potrivit statisticilor publicate la sfârșitul lunii trecute de Institutul Naţional de Statistică (INS), cele mai mari salarii sunt în Bucureşti, cu o medie de 7.051 lei (cu 7,7% creştere anuală). Județul Cluj este pe locul 2 cu un salariu mediu net de 6.633 lei, iar județul Timiş e pe poziția a treia cu un salariu mediu de 6.192 lei.

Cu toate acestea, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul tineri fără un loc de muncă. Aproape 20% (19,4%) dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani nu lucrează, arată datele Eurostat.  

În același timp, România continuă să fie cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Rata de sărăcie materială și socială a României este la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, de 17,2%, conform unui raport realizat de experții Erste Bank, pe baza datelor Comisiei Europene. Potrivit ultimelor date de care dispune Comisia Europeană, anul trecut, rata copiilor expuși la sărăcie și excluziune socială a fost de 33,8%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *