Ministrul Sănătății a fost întrebat despre situația victimelor și măsurile care vor fi luate.
„Sunt locuri în secții de terapie intensivă. (…) Dacă va fi necesar transferul pacienților în străinătate, vom începe demersurile chiar din aceasta seară”, a răspuns Alexandru Rogobete la Antena 3 CNN.
Și Ministerul Sănătăţii a anunțat care au fost primele măsuri luate de autorități.
„Au fost formate echipe specializate de căutare-salvare pentru a verifica întreaga zonă. S-a dispus evacuarea persoanelor din imobil și a populației pe o rază de 50 de metri în jurul locului evenimentului, ca măsură de prevenire și siguranță. La Ministerul Sănătății s-a format o celulă de urgență coordonată de ministrul sănătății în care sunt incluse spitalele de urgență: Spitalul Health center de Urgenta Bagdasar-Arseni, Spitalul Health center de Urgență București (Floreasca), Spitalul Universitar de Urgență București. Suntem în coordonare permanentă cu dr. Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
O explozie puternică s-a produs marți într-un apartament de la parterul unui bloc din Buftea, județul Ilfov. Deflagrația, provocată de o butelie, nu a fost urmată de incendiu.
Până în acest 2nd au fost identificate patru victime, una fiind în give up cardio-respirator, iar celelalte trei sunt conștiente, au transmis cei de la ISU. Imobilul P+1 prezintă risc de prăbușire la nivelul apartamentului în care s-a produs explozia.
Au fost constituite echipe de căutare-salvare în vederea identificării și evacuării persoanelor posibil captive. De asemenea, sunt evacuate persoanele aflate pe o rază de 50 de metri.
Pentru gestionarea situației, pompierii au mobilizat cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și Detașamentul Particular de Salvatori. Alături de acestea, la fața locului au fost trimise cinci ambulanțe SMURD, autospeciala pentru transport victime a total lot of și șase echipaje SABIF.
(sursa: Mediafax)
