România – Cipru, pe Arena Națională, meci de totul sau nimic pentru tricolori în vederea calificării la Cupa Mondială 2026.
Dennis Man pare că a depășit forma slabă arătată în ultimul timp la Parma. În prima repriză a partidei cu Cipru, marți seară, pe Arena Naționaă, arădeanul în vârstă de 26 de ani a jucat dezinvolt. A făcut și fază de apărare, dar în principal a adus un mare plus în atac. Într-un trident cu Drăguș și Mihăilă, extrema dreaptă de la Parma a purtat numărul 10 și a fost ovaționat de public.
Fostul fotbalist de la FCSB l-a impresionat pe Raul Rusescu. A creat faza golului de 1-0, marcat în minutul 43 de Florin Tănase, și a majorat scorul două minute mai târziu, când după un un-doi cu Denis Drăguș a înscris cu sânge rece.
Dennis Man, comparat cu Iniesta după prima repriză din România – Cipru, în preliminariile Cupei Mondiale 2026
Rusescu l-a comparat cu legenda Spaniei, Iniesta, și a dat și exemple.
„Entuziasmant Dennis Man, entuziasmant Chiricheș cu acea pasă incredibilă. În principiu, o repriză entuziasmantă. Am avut ocazii, acel fault asupra lui Tănase unde se impunea cartonaș galben și fault pentru noi. Ocazie mare, mare a ciprioților, cu Horațiu Moldovan stând foarte, foarte bine în poartă.
După care, un contraatac marcă înregistrată a naționalei României, lucru la care ne pricepem foarte bine, și facem 1-0. După care meciul s-a deschis, Dennis Man a arătat că știe să se descurce în aglomerație.
Am mai văzut o asemenea imagine cu Iniesta la Euro 2016, dacă nu mă înșel, sau Euro 2012, cu Iniesta și cei patru italieni care nu puteau să-i ia mingea. Cam așa a fost și Man acum. La altă scară vorbim, dar o imagine asemănătoare”, a declarat Raul Rusescu, potrivit Gsp.
La pauză, România a intrat cu un avans de două goluri la vestiar în partida cu Cipru.