Articol de Maria Olteanu – Publicat marti, 22 aprilie 2025, 07:46 / Actualizat marti, 22 aprilie 2025 08:52
Partida Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-2, contând pentru runda a 5-a din play-off-ul Superligii, s-a terminat cu scântei. Un fan dinamovist a fost în prim-plan și a fost nevoie de intervenția Jandarmeriei. La rândul lor, alți suporteri prezenți, care au văzut întregul moment, și-au strigat furia.
Imediat după fluierul final al confruntării de pe Arena Națională, spiritele s-au încins în curtea stadionului. Supărat de rezultatul de pe tabelă, un suporter al gazdelor a avut și o dispută cu oamenii legi, iar aceștia au intervenit imediat și l-au săltat.
DINAMO – UNIV. CRAIOVA
Ce s-a întâmplat pe gazon, imediat după Dinamo – Universitatea Craiova » Imagini tari pe Arena Națională
Un suporter dinamovist, ridicat de jandarmi după meci
La finalul confruntării, un fan dinamovist a fost luat pe sus de reprezentanții Jandarmeriei și băgat cu forța în mașină, în timp ce acesta protesta vehement, potrivit iamsport.ro.
Cei prezenți, care au asistat la respectivul moment, nu au putut ignora și au intervenit, cu un cor de fluierături la adresa Jandarmeriei, susținând că este vorba despre un abuz.
Văzând ce se întâmplă, în fața dubei de la Jandarmerie s-au adunat și mai mulți suporteri care mergeau spre ieșire, cu toții foarte furioși pe modul în care fanul a fost ridicat.
Potrivit sursei citate mai sus, suporterul respectiv a intrat în conflict cu reprezentanții Jandarmeriei după ce le-ar fi reproșat acestora că sunt vinovați pentru faptul că o femeie și-a rupt piciorul în momentul ieșirii de pe Arena Națională.
Imediat după meci, pe rețelele de socializare a circulat un clip video cu suporterii lui Dinamo fiind nevoiți să coboare pe un deal la ieșirea din stadion, întrucât în zona pe unde ar fi trebuit să părăsească arena era parcat autocarul adversarilor de la Craiova, iar Jandarmeria a luat această decizie, pentru a evita anumite ciocniri.
Nemulțumiți de această organizare, fanii dinamoviști s-au revoltat, condițiile de coborâre nefiind tocmai cele mai ușoare.
Comunicatul Jandarmeriei
Referință meci de fotbal FC Dinamo 1948 București – CS Universitatea Craiova
Măsuri dispuse cu ocazia partidei:
În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.600 de lei.
Subliniem faptul că, dintre acestea, două sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, pentru nerespectarea obligațiilor ce îi revin.
Totodată, au fost aplicate șapte sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni sau un an.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
În fınal, dorim să multumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare
– comunicat Jandarmerie
Imagini de la Dinamo – Craiova 0-2