Două secole au trecut de la întemeierea primelor sate de coloniști cehi de pe actualul teritoriu al României. Deși comunitățile lor s-au redus cu timpul, satele tradiționale cehești au devenit atracții turistice pentru pasionații de călătorii.
Eibenthal. Sursa: Forumul Cehilor din România. Facebook
Mai puțin de 2.000 de cehi trăiesc în România, majoritatea dintre ei în câteva sate din regiunea Banatului, aflate pe malul Dunării. Comunitatea cehilor s-a redus de-a lungul timpului, dar localnicii au încercat să păstreze cultura populară și tradițiile vechi, aduse de primii coloniști în urmă cu două secole.
Satele coloniștilor din Banat
Numeroase localități din Banat s-au dezvoltat datorită coloniștilor stabiliți aici în secolele trecute, proveniți din mai multe zone ale fostului Imperiu Habsburgic. În general, populațiile germanice care au migrat în actualele ținuturi din sud-vestul României au primit numele generic de „șvabi”, deși nu proveneau doar din Suabia, ci și din Austria, Boemia, Bavaria sau Franconia.
Port tradițional al cehilor. Sursa: Eibenthal – Forumul Cehilor din România
Colonizarea „șvabilor” s-a desfășurat în trei etape majore: carolină (1717–1740), tereziană (1763–1775) și iosefină (1782–1787), având ca scop principal repopularea și dezvoltarea regiunilor afectate de războaie, în special Banatul, devastat de conflictele cu Imperiul Otoman.
„Au venit și cehi, și slovaci, și sârbi, și maghiari, și evrei, tot felul de populații au fost așezate. Nu exista un sistem special de drepturi sau privilegii. S-au construit sate noi, foarte riguros organizate de administrația habsburgică”, explica istoricul Winfried Ziegler.
În colonizările secolului al XVIII-lea, în afara coloniștilor germani, care au ajuns în Banat în număr mare, ceilalți coloniști de altă origine, printre care și cehii, au venit în număr relativ mic, răzleț. Singurele localități din secolul al XVIII-lea în care este consemnată prezența coloniștilor cehi au fost Moldova Nouă și Orșova.
Primele valuri de coloniști cehi
Un număr mai ridicat de cehi s-au stabilit în Banat în prima parte a secolului al XIX-lea, după ce li s-a promis pământ dacă vor defrișa pădurile seculare care acopereau ținutul de la Clisura Dunării (video).
„Satele cehe din sudul Banatului au fost întemeiate la începutul secolului al XIX-lea, între anii 1823—1830. La început au fost aduși cehi din împrejurimile orașelor Praga și Câslav și din regiuni ca Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice, Příbram. Cehii veniți în anii 1823—1824 au fost așezați pe valea pârâului Elisabeta, întemeind colonia cu același nume”, arăta istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.
Din cauza lipsei de apă, coloniștilor cehi din Elisabeta li s-a permis mutarea, în anul 1847, în satul Sfânta Elena.
Între anii 1826—1830 au fost întemeiate în sudul Banatului opt sate ale cehilor: Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal.
Alte patru localități cu populație provenită din Boemia au fost întemeiate tot atunci în Banatul Montan, mai aproape de orașele Caransebeș și Reșița: Lindenfeld (video), Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultimul dispărut după doar câțiva ani.
Acestea au găzduit coloniști boemi, numiți și „pemi”, după ce autoritățile graniței militare din sudul Banatului au solicitat popularea unor regiuni montane.
Imigranților li s-au promis pământ arabil și fânețe, scutire de taxe timp de cinci ani, lemn de foc și de construcție gratuit, pășuni pentru vite, precum și alte facilități. În schimb, bărbații, după zece ani de scutire de serviciu militar, urmau să slujească toată viața ca „grăniceri” în cadrul comunității.
Cehii au continuat să vină, în grupuri mai mici, în aceste sate până în jurul anului 1860, fiind așezați în coloniile Ravensca, Șumița și Ogradena.
„Cehii aduși în Banat la începutul secolului al XIX-lea s-au așezat pe culmile Clisurii, aproape de drumul ce ducea din Clisura de Sus în cea de Jos. Aceste așezări cu populație cehă se află la distanțe destul de mari între ele, unele însă în apropierea unor comune și sate locuite de români. Așezarea cea mai izolată este Ravensca, situată într-o regiune greu accesibilă, ceea ce a dus, de altfel, la o mai bună conservare a graiului ceh respectiv”, informa istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.
Populația cehilor în continuă scădere
Clopodia și Peregu Mare, două localități de câmpie din Banat, au primit și ele, la mijlocul secolului al XIX-lea, câteva sute de cehi, însă în timp comunitățile lor au fost asimilate de români.
Eibenthal. Sursa Facebook: Forumul Cehilor din România
„Inițial, ocupația de bază a coloniștilor a fost aceea de tăietori de lemne. Mai târziu, au început să se ocupe cu agricultura, mineritul (îndeosebi cei din Bigăr, care au lucrat la început în minele din Eibenthal, iar apoi la cele din Cozla), precum și cu fabricarea varului, pe care îl vindeau apoi în întreaga Clisură. Colonia cu cei mai mulți locuitori a fost Gârnic, iar cea mai mică Ravensca. Deși unele dintre aceste sate au fost în apropierea comunelor locuite de români, sârbi și germani, și contactul cu aceștia a fost relativ strâns, puține sunt cazurile în care, alături de cehi, în cele cinci așezări să trăiască și alte naționalități”, arăta cercetătoarea Teodora Alexandru Dobrițoiu.
În două secole de la înființarea primelor sate cu comunități cehești, acestea au trecut prin numeroase transformări. Condițiile naturale vitrege i-au determinat pe mulți să părăsească satele din Clisura Dunării.
Dubova. Cazaneel Dunării. Foto: Daniel Guță
Alții au emigrat în Statele Unite ale Americii ori în fosta Iugoslavie. După al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a făcut apel la diaspora cehă să revină în patrie, iar mulți dintre aceștia au părăsit România pentru a se întoarce în țara de origine a strămoșilor lor.
Migrarea cehilor a continuat și după 1990, iar în prezent micile comunități ale acestora mai sunt prezente doar în câteva localități din Clisura Dunării. Vara însă, vechile sate locuite de cehi sunt vizitate de numeroși foști localnici și de urmașii acestora, veniți în special din Cehia. Unele au păstrat aspectul pitoresc al satelor tradiționale cehești.