Sâmbătă dimineața, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au intervenit la un accident care a avut loc la km 104, pe sensul de deplasare către București, în care au fost implicate două autoturisme.
Din verificările făcute a reieșit că un bărbat 64 de ani, din București, a efectuat manevra de întoarcere, ajungând perpendicular pe axul drumului, împrejurare în care a rezultat impactul cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din Pitești, transmite IPJ Argeș.
Nu au fost înregistrate victime.
Șoferul a fost amendat cu 1.822,5 lei, totodată fiind aplicată măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 150 de zile.
„Despre măsura complementară facem precizarea că rezultă din măsura de suspendare pentru 120 de zile ca urmare a efectuării manevrei de întoarcere pe autostradă, la care se adaugă 30 de zile ca urmare a faptului că manevra s-a soldat cu eveniment rutier. De asemenea, această măsură complementară este exceptată de la posibilitatea reducerii perioadei de suspendare cu 1/3, conform prevederilor legale”, menționează polițiștii.
(sursa: Mediafax)