NATO

Distribuie:
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a calificat drept „stupefiantă” expansiunea forţelor armate ale Chinei, în timpul unei vizite în Japonia, care a început marţi şi vizează „protejarea” puterii alianţei în regiunea Asia-Pacific, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Să nu fim naivi cu privire la China. Creşterea în putere a forţelor sale armate, investiţiile sale în industria apărării şi în capacităţile sale de apărare sunt stupefiante”, a declarat Mark Rutte într-un interviu publicat de Japan Times.
Preşedintele american Donald Trump face presiune asupra altor membri ai NATO, în principal europeni, pentru ca aceştia să-şi crească cheltuielile pentru apărare. El vrea totodată ca aliaţii din regiunea Asia-Pacific să-şi consolideze propriile capacităţi militare pentru a răspunde Chinei şi a descuraja Coreea de Nord.
„SUA vor tot mai tare ca NATO să fie implicată mai mult (în regiune). Nu în sensul articolului 5, ci în sensul de a proteja puterea (alianţei), de a se susţine reciproc în cadrul NATO”, a declarat Rutte.
Articolul 5 al NATO prevede ca, în cazul în care una dintre ţările membre este atacată, celelalte vor considera aceasta drept un atac contra tuturor şi vor reacţiona în consecinţă.
Rutte urma să viziteze marţi baza navală de la Yokosuka, la sud de Tokyo, şi să aibă miercuri întrevederi cu premierul nipon Shigeru Ishiba şi alţi înalţi responsabili japonezi.
NATO a încercat în ultimii ani să-şi întărească legăturile cu Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, invitându-i pe liderii lor să participe la summituri ale organizaţiei.
„Trebuie să mergem dincolo de declaraţii comune… să le transformăm în ceva concret”, a declarat politicianul olandez, care a devenit secretar general al NATO în octombrie anul trecut.
Tokyo şi-a întărit cooperarea militară cu ţările europene şi, în noiembrie, Japonia şi Uniunea Europeană au anunţat un nou parteneriat în materie de securitate şi de apărare.
Distribuie:
Urmărește-ne: