Jurnalu Politica Senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, voce activă a României la cea de-a 50-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei de la Paris
Politica

Senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, voce activă a României la cea de-a 50-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei de la Paris

Senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), membru al Biroului APF și președintele Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), a participat la cea de-a 50-a Sesiune a APF, organizată la Paris în perioada 8-13 iulie.

Evenimentul s-a desfășurat la invitația președinților celor două Camere ale Parlamentului Republicii Franceze – Gérard Larcher (Senat) și Yaël Braun-Pivet (Adunarea Națională).

Sesiunea a reunit parlamentari din peste 60 de țări cu statut de membru, asociat sau observator, inclusiv peste 30 de președinți de parlamente și membri ai Biroului APF, alături de oficiali francezi de rang înalt, reprezentanți ai Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), ai operatorilor săi, experți internaționali și personalități academice.

2. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2025-07-15-at-21-55-50_88256300.jpg)

Contribuții esențiale în cadrul lucrărilor parlamentare

Senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, în calitate de președinte al Secțiunii române a APF, a avut o participare activă în cadrul reuniunilor Biroului APF, al Comisiei pentru educație, comunicare și cultură și al Comisiei politice. Contribuțiile sale au fost remarcate în dezbaterile privind Corpusul legislativ referitor la avertizorii de integritate, raportul despre restituirea bunurilor culturale spoliate în perioada colonizării, prilej cu care a adus în discuție situația Tezaurului românesc aflat în Rusia și în discuțiile privind educația în era digitală, pe baza experienței sale de fost ministru al educației în perioada pandemiei.

Intervenție în plenul Adunării Generale a APF

În plenul Adunării Generale a APF, găzduit în Assemblée Nationale, senatorul român a felicitat Senatul Franței pentru aniversarea a 150 de ani de la înființare, corelând acest moment cu marcarea a 145 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Franța. Intervenția sa a fost subsumată temei generale „Francofonia, o ancoră într-o lume în criză”.

Senatorul Cîmpeanu a pledat pentru consolidarea identității francofone și pentru dinamizarea cooperării în educație și formare profesională, ca pilon al diplomației preventive. A accentuat necesitatea respectării angajamentelor financiare asumate de statele membre, atrăgând atenția asupra efectelor negative generate de reducerea unilaterală a contribuțiilor la bugetul AUF – organizație cu 1100 de membri din 120 de țări.

Apel la susținerea francofoniei educaționale

Senatorul Cîmpeanu a subliniat că o astfel de reducere a contribuțiilor – una dintre cele mai importante fiind diminuată cu 75% în acest an – pune în pericol activitatea a peste 200 de campusuri digitale, centre de angajabilitate și laboratoare multimedia, dar și viitorul Programului internațional francofon de mobilitate universitară PIMEF, lansat recent la Paris. În acest context, a reiterat angajamentul ferm al României de a sprijini proiectele Francofoniei instituționale și implicarea tinerilor în viața publică.

Întrebări și teme strategice pentru viitorul Francofoniei

În cadrul sesiunii, senatorul român a adresat o întrebare scrisă către OIF privind rolul Francofoniei în guvernanța globală, cu accent pe actualizarea cooperării cu ONU și agențiile sale specializate. Totodată, lucrările plenare s-au încheiat cu adoptarea a douăsprezece rezoluții esențiale, care au vizat teme precum candidatura APF la statutul de observator ONU, protecția avertizorilor de integritate, incluziunea elevilor cu nevoi speciale, protecția drepturilor femeilor în conflictele armate, dezinformarea și situația din Haiti.

O atenție aparte a fost acordată Rezoluției istorice privind Regiunea Marilor Lacuri, APF exprimând susținerea pentru Acordul de pace semnat la Washington în iunie 2025 și propunând crearea unui grup de lucru parlamentar dedicat stabilității în zonă.

Dialog bilateral și promovarea intereselor României

În marja sesiunii, senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu a avut întâlniri bilaterale cu președinții celor două Camere ale Parlamentului Francez, precum și cu membri ai Biroului APF: Amélia Lakrafi (Franța), Nathalie Roy (Québec), Malick Ndiaye (Senegal), Rachid Talbi El Alami (Maroc) și Vital Kamerhe (RDC). Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale și pe colaborarea în cadrul Francofoniei instituționale.

România, reprezentată istoric în Biroul APF

În prezent, APF este compusă din 99 de secțiuni membre, asociate sau observatoare, reprezentând parlamente din Africa, America, Asia-Pacific și Europa. Alegerea senatorului Sorin-Mihai Cîmpeanu în Biroul APF în iulie 2024 a marcat o premieră istorică: este prima dată când o țară din Europa Centrală și de Est este reprezentată în acest for de conducere al Adunării Parlamentare a Francofoniei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News

Exit mobile version