Deținătoarea trofeului a fost învinsă categoric de Arsenal, scor 3-0, în deplasare, în timp ce gruparea catalană s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Borussia Dortmund, cu scorul de 4-0.
Prestația galacticilor a fost aspru criticată în presa din Spania, iar jurnaliștii iberici au realizat o comparație între prestațiile celor două formații, scoțând în evidență un detaliu care a făcut diferența în mod esențial.
„Sunt multe diferențe între cele două formații în acest sezon, dar e clar că dispoziția fizică, efortul și coeziunea colectivă sunt cele mai evidente. Barca aleargă unită de la început până la final, în timp ce Real Madrid este apatică.
În sferturile de finală, FC Barcelona a alergat 115.7 km, cu Pedri (11.5 km), De Jong (11.4 km) și Raphinha (11.1 km) în top, în timp ce Real Madrid d-abia a acoperit 101.2 km în partida cu Arsenal, cu 14.5 km mai puțin decât rivala”, au notat jurnaliștii de la AS.
Spaniolii s-au convins: FC Barcelona, mare favorită în Champions League
Ziariștii spanioli scriu că ar fi o mare surpriză dacă Barcelona nu va reuși să câștige primul trofeu UEFA Champions League după zece ani.
”Dacă Barcelona nu va câștiga Champions League, va fi o surpriză imensă. A trecut mult timp de când am văzut ultima oară o echipă așa de favorită într-o competiție. Nici măcar Barcelona lui Neymar, Suarez și Messi nu a fost așa o mare favorită ca asta”, a fost concluzia trasă de jurnaliștii catalani de la Sport.es.
FC Barcelona s-a impus ultima oară în Champions League în 2015, după o finală cu Juventus, câștigată cu 3-1 la Berlin.
Dacă va trece de Borussia Dortmund, Barcelona se va duela în faza următoare a competiției cu învingătoarea dintre Bayern Munchen și Inter Milano (1-2 în tur).