Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, mulți români se întreabă dacă este potrivit să ureze „La mulți ani!” celor care poartă numele Maria și derivatele acestuia.
Părintele Vasile Ioana a explicat că, deși sărbătoarea marchează mutarea Maicii Domnului la ceruri, nu este un moment de tristețe, ci o prăznuire plină de bucurie.
El a zis că această zi trebuie trăită cu recunoștință și rugăciune, nu doar prin petreceri zgomotoase și excese. Credincioșii sunt îndemnați să îi mulțumească Maicii Domnului pentru ocrotire și să îi ceară mijlocirea înaintea Fiului său, Iisus Hristos.
Părintele consideră că este potrivit să spunem „La mulți ani!” atât pe 15 august, cât și pe 8 septembrie, cu condiția ca sărbătoarea să fie marcată prin iubire, rugăciune, pace și mulțumire.
„Foarte mulți m-au întrebat dacă spunem „La mulți ani!“ celor care poartă numele Maicii Sfinte sau nu nu spunem. Foarte mulți m-au întrebat și de aceea aș dori să vă spun cum ar trebui să sărbătorim această zi. Desigur, pentru cei care purtați numele Sfintei, Preaiubitei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria este o zi deosebită și e bine să o sărbătoriți pentru că, în această zi, Maica Sfântă merge la ceruri.
Este o zi de bucurie, este o sărbătoare foarte mare. Mutarea la cer a Maicii Sfinte este un moment de mare bucurie, dar această bucurie nu ar trebui să fie doar petrecere, doar paranghelie, doar muzică tare, grătare, dezmăț, abuzuri și lăcomie de mâncare, ci sărbătoarea aceasta ar trebui să o cinstim și altfel. Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru toată ocrotirea și, mai mult decât atât, să ne rugăm Maicii Sfinte să mijlocească la Fiul ei Preaiubit pentru sufletele noastre.
Așadar, se poate spune „La mulți ani!“ și în 15 august, și în 8 septembrie, pentru că ziua aceasta nu este o zi a întristării. Adormirea Maicii Domnului nu este o zi a tristeții, ci o zi a bucurie, când Iisus Hristos ia sufletul Maicii Sfinte și îl primește așa cum, atât de frumos, vedem în iconografia bizantină. Maica Domnului să vă ocrotească! La mulți ani, Mariilor, Marinilor, Marienelor, Marianilor și tuturor celor ce purtați acest atât de frumos nume. Sărbătoriți și astăzi, și pe 8 septembrie, dar sărbătoriți prin iubire, prin rugăciune, prin pace și prin mulțumire. La mulți ani! Doamne ajută!“, a spus preotul Vasile Ioana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News