V-ați revendicat din „stradă” și ați ajuns la guvernare din întâmplare. Ați venit sub stindardul reformei. Ați promis modernizare, ruperea de trecut, profesionalism. Astăzi, în numele reformei, ne întoarcem cu 30 de ani înapoi.
Nu vă judec. Nu acesta este rolul meu. O va face istoria. O vor face generațiile care vor urma.
Dar simt datoria morală de a vă invita să priviți realitatea nu din birouri, nu din grafice, nu din conferințe de presă, ci cu ochii părinților noștri. Cu ochii bătrânilor bolnavi care, în plină iarnă, stau la coadă pentru un bidon cu apă în Prahova și Dâmbovița. Cu ochii copiilor care nu au apă să se spele, să mănânce, să trăiască decent.
Dumneavoastră sunteți, probabil, mulțumiți de propriile performanțe. Dar v-ați întrebat vreodată dacă românii sunt mândri de felul în care trăiesc astăzi? V-ați întrebat vreodată dacă părinții dumneavoastră sunt mândri de copiii lor? Pe buzele dumneavoastră stă mereu cuvântul „reformă”. Spuneți că vreți binele României. Și totuși, dacă România ar fi pusă să aleagă, din nou, între două rele mici, adevărul dur este acesta: sunteți răul cel mai mare. Pentru că nu produceți doar greșeli administrative, ci insecuritate socială, frică și vulnerabilitate.
În 2021 ați scris un PNRR despre care mulți avertizam public că este o bombă financiară cu efect întârziat.
Se vedea ce propuneați despre vârsta de pensionare, despre administrația publică, despre deficitul bugetar de peste 9% din PIB, despre reforma fiscală. Se spunea. Se argumenta. Se striga chiar, în spațiul public, că implementarea va ruina echilibre fragile. N-ați ascultat. Nu pentru că nu ați fi știut, ci pentru că ați ales să nu vedeți. Astăzi, când efectele devin realitate, greșelile nu mai sunt asumate. Sunt rebotezate „etape”. Greșelile se apără în bloc. Vă apărați unii pe alții cu o solidaritate pe care nu ați arătat-o niciodată românilor aflați în dificultate. Și transformați o eroare în politică publică. Nu mai invocați statistici. Oamenii nu mai cred cifrele. Oamenii se uită în jur și văd cum trăiesc. Iarna aceasta, în Prahova și Dâmbovița, oameni fără apă nu sunt un accident tehnic. Sunt semnul unui eșec de stat.
Când mii de oameni sunt ținuți la coadă pentru apă, nu mai vorbim de o simplă avarie administrativă. Vorbim despre un risc direct la adresa securității naționale.
Iar dacă Strategia Națională de Apărare ar fi un document viu, nu unul formal, ar trebui să treacă explicit la capitolul amenințări: incompetența, impostura și minciuna instituționalizată. Pentru că ele pot opri centrale electrice, pot paraliza servicii vitale și pot arunca regiuni întregi în haos. Ele nu sunt simple defecte de guvernare, sunt vulnerabilități strategice. Când golirea unui bazin riscă să lase fără apă sute de mii de oameni și să afecteze o centrală care produce 10% din energia țării, nu mai vorbim despre neprevăzut. Vorbim despre inconștiență cu impact sistemic. Iar după ce i-ați asigurat pe toți că „totul este sub control”, veniți senin și spuneți că „nu ați știut”. Aceasta nu mai este doar incompetență. Este o filosofie de guvernare: a nu vedea, a nu ști, a nu răspunde.
Crizele scot la suprafață adevărul din oameni.
În crize se nasc liderii adevărați. Cei care nu se conformează mulțimii, ci o conduc spre mai bine. Care nu se ascund în spatele explicațiilor, ci ies în față cu răspundere. Care nu folosesc reforma ca scuză, ci ca instrument real de vindecare socială. Reforma nu înseamnă cozi la apă. Reforma nu înseamnă „nu am știut”. Reforma nu înseamnă să greșiți organizat și să pretindeți că este virtute.
Probabil vă este greu să lăsați puterea din mâini.
Stiți cât de ademenitoare este iluzia atotputerniciei. Tocmai de aceea, cu atât mai grav este răul pe care îl produceți. Opriți-vă. Încetați să mai faceți rău României. A recunoaște că nu te pricepi nu este o înfrângere, ci un act minim de onestitate. A-ți cere scuze după un eșec nu este slăbiciune, ci obligație. Iar a lupta să îndrepți o greșeală nu este opțional, ci datorie publică. În lipsa acestor valori elementare, puterea pe care o dețineți, cei autoproclamați cei mai deștepți dintre deștepți, nu mai este autoritate, este abuz.
Nu vă judec. O va face istoria. Dar până atunci, România plătește.
