Stiri Noi

Superliga. Petrolul Ploieşti a întrerupt la Mioveni seria de opt meciuri fără victorie

Superliga. Petrolul Ploieşti a întrerupt la Mioveni seria de opt meciuri fără victorie

Petrolul Ploieşti a obţinut sâmbătă seară o victorie importantă, învingând revelaţia campionatului, FC Argeş, cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a 12-a.

Petrolul Ploieşti a obţinut sâmbătă seară o victorie importantă, învingând revelaţia campionatului, FC Argeş, cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, la Mioveni, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii.

Golul decisiv a fost înscris de Adrian Chică-Roşă în minutul 63, cu o lovitură de cap din 7 metri, după o centrare perfectă de la Robert Sălceanu.

Ambele echipe au trimis mingea în bară: Sălceanu (min. 41) pentru oaspeţi şi Caio Ferreira (min. 71) pentru gazde.

FC Argeş, aflată înaintea partidei într-o serie impresionantă de cinci victorii şi un egal, a ratat ocazia de a urca pe prima poziţie a clasamentului.

De cealaltă parte, Petrolul, aflat la al doilea meci sub comanda lui Eugen Neagoe, a pus capăt unei perioade dificile de opt partide fără succes (două egaluri şi şase înfrângeri), venind după cinci eşecuri consecutive.

FC Argeş – FC Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0), Stadion Orăşenesc – Mioveni

A marcat: Adrian Chică-Roşă (63).

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Florian Alexandru Vişan (Galaţi); al patrulea oficial: Ana Maria Terteleac (Berceni)

Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) – LPF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *