Adrian

Sport

Adrian Mihalcea, confesiune după UTA

Antrenorul Adrian Mihalcea (49 de ani) a reacționat la finalul partidei UTA – FC Botoșani 3-1, în care a fost suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene.  Reacția lui Adrian Mihalcea după UTA – Botoșani 3-1 Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a explicat că îi este foarte greu să își păstreze calmul, din cauza mizei ridicate a

Read More
Sport

Adrian Cioroianu este invitatul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” » „FCSB și Steaua, anomaliile vremurilor noastre”

Articol de David Marinescu – Publicat marti, 07 aprilie 2026, 11:00 / Actualizat marti, 07 aprilie 2026 11:57 Istoricul și profesorul universitar Adrian Cioroianu (59 de ani) este invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”. Fostul ministru de externe a rememorat anii de glorie ai Universității Craiova, a analizat declinul sporturilor de echipă

Read More
Politica

Adrian Năstase, de Ziua NATO: Momentul în care am ajuns la Washington, în martie 2004, unul dintre cele mai puternice

Adrian Năstase, fost premier al României. Sursa foto: Agerpres Fostul premier Adriann Năstase a rememorat aderarea României la NATO, descrisă drept o „schimbare de destin”, și a subliniat semnificația Zilei NATO, sărbătorită în prima duminică din aprilie, astăzi. Fostul premier al României, Adriann Năstase, a evocat atăzi un moment definitoriu pentru istoria țării. Aderarea țării

Read More
Sport

Adrian Pitu și Raul Rusescu vin în studioul GSP Live

Adrian Pitu vine la GSP Live Articol de Răzvan Stamatiu – Publicat joi, 02 aprilie 2026, 09:56 / Actualizat joi, 02 aprilie 2026 09:56 Alexandru Barbu revine cu o nouă ediție GSP Live, astăzi, de la ora 11:00, alături de fostul mijlocaș Adrian Pitu și de Raul Rusescu, analist al emisiunii. GSP Live, emisiunea realizată

Read More
Sport

Adrian Bumbescu, noutăți de la Steaua: „S-a făcut un dosar extraordinar de frumos, s-a lucrat cu oameni pricepuți”

Articol de Andrei Crăiţoiu – Publicat joi, 12 martie 2026, 14:54 / Actualizat joi, 12 martie 2026 16:07 Adrian Bumbescu (66 de ani) trăiește și astăzi în fotbal aproape la fel cum a făcut-o toată viața: direct, fără ocolișuri și cu memoria plină de povești dintr-o epocă în care performanța se construia cu multă muncă

Read More
Sport

Adrian Mutu e gata să revină pe bancă! Țara în care nu ar vrea să antreneze: „Nu aș accepta”

„Briliantul” este liber de contract din 17 martie 2025, după despărțirea de Petrolul Ploiești, dar spune că este pregătit să revină pe bancă dacă apare oferta potrivită. Fostul internațional a vorbit despre planurile sale și a lăsat de înțeles că analizează atent orice propunere. Totuși, există și o destinație pe care o exclude din start.

Read More
Stiri Noi

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, atrage atenția: România nu e în stagflație. Ce contează mai mult decât recesiunea tehnică. ”Bate orice altă construcție”

România a intrat, oficial, în recesiune tehnică. Unii economiști și profesioniști în investiții din România consideră că suntem și într-o situație de stagflație. L-am contactat pe Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Naționale a României, pentru a explica ce înseamnă stagflație, recesiune tehnică și ce se întrevede la orizont pentru 2026. „Stagflația nu este paradigma noastră.

Read More
Sport

Adrian Șut, lăsat în afara lotului la Al Ain: care a fost motivul

Articol de Tudor Belivacă – Publicat miercuri, 11 februarie 2026, 11:18 / Actualizat miercuri, 11 februarie 2026 11:24 Adrian Șut (26 de ani), fotbalistul român al celor de la Al Ain, nu a prins foaia de joc pentru meciul cu Sitra din Cupa Campionilor Golfului, câștigată de formația românului cu 1-0. Absența lui Adrian Șut

Read More
Sport

Adrian Șut, titular la debutul în Emirate! Meci spectaculos, cu două eliminări și două „duble”

Fostul mijlocaș al FCSB a fost trimis pe teren încă din primul minut în derby-ul cu Al Wahda, ocupanta locului trei, într-un meci din etapa a 13-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite, încheiat la egalitate, scor 2-2. Partida a fost una extrem de spectaculoasă, cu patru goluri, două „duble” și două cartonașe roșii. Al Ain

Read More
Stiri Noi

Adrian Negrescu: CNI ne propune, în 2026, un fel de struțo-cămilă în materie investițională

Adrian Negrescu, avertisment pentru investițiile CNI. Foto: Pixabay, Facebook Adrian Negrescu Economistul Adrian Negrescu critică strategia Compania Națională de Investiții, acuzând lipsa de responsabilitate bugetară în demararea unor proiecte de stadioane costisitoare, fără surse reale de finanțare. Lipsa de responsabilitate în privința acestor investiții fără studii de impact riscă să le transforme într-o nouă gaură

Read More
Stiri Noi

Adrian Mutu a tras linie la final de 2025. A numit cel mai bun tehnician din Superliga, după ce l-a tranșat pe Cristi Chivu. „Încă nu a realizat nimic, e doar la Inter!”

La finalul anului 2025, Adrian Mutu și-a exprimat punctul de vedere în privința antrenorilor români. Fostul internațional consideră că Ioan Ovidiu Sabău a fost cel mai bun tehnician din campionatul intern, apreciind constanța și rezultatele obținute în Liga 1. Adrian Mutu Foto/Sportspictures În ceea ce privește fotbalul din străinătate, Adrian Mutu îl indică pe Răzvan

Read More
Sport

Adrian Iencsi a surprins după ce România a aflat adversara din semifinala barajului pentru CM 2026: „Cea mai în formă echipă din Europa, poate chiar din lume”

Selecționerul „tricolorilor” U20 este de părere că viitoarea adversară a României este „cea mai în formă echipă din Europa, poate chiar din lume”, dar are încredere că experiența lui Mircea Lucescu poate răsturna calculele. VIDEO. Adrian Iencsi a reacționat după ce România a picat cu Turcia la baraj: „Va fi un alt meci, o altă

Read More
Sport

Adrian Mutu rupe tăcerea despre jucătorul parior: ”Am anunțat clubul și l-am dat afară!”

În 2018, când ”Briliantul” era antrenorul celor de la Voluntari, a fost nevoit să dea afară un jucător de la echipă, deoarece l-a bănuit că joacă la pariuri, activitate interzisă fotbaliștilor și oficialilor de club. Adrian Mutu: ”Se știe cazul lui Achim, e public!” Este vorba despre Cosmin Achim, fotbalistul suspendat în 2023 pentru pariere,

Read More
Ultima Ora

Adrian Negrescu cere schimbarea urgentă a legii gazelor: ‘Statul trebuie să oblige companiile să intervină direct în caz de avarie’

După tragedia produsă în cartierul Rahova din București, unde o explozie provocată de o scăpare de gaz a distrus un bloc, analistul economic Adrian Negrescu lansează un apel public pentru o reformă urgentă în sistemul de distribuție a gazelor naturale. Într-o postare pe Facebook, Negrescu afirmă că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)

Read More
Sport

Adrian Mititelu, dezvăluiri în fața lui Ioanițoaia: „Am vrut să îl pun antrenor pe Mirel Rădoi”

Articol de Maria Olteanu – Publicat miercuri, 17 septembrie 2025, 08:35 / Actualizat miercuri, 17 septembrie 2025 10:09 În studioul GSP, acesta a abordat mai multe subiecte de actualitate, având în vedere cele întâmplate recent la formația din Bănie, iar în final a fost întrebat de un eventual titlu în Superliga câștigat de formația patronată

Read More
Sport

Adrian Mititelu: „Manager mai bun ca mine nu e nimeni”. Acuze dure, după haosul de la FCU Craiova: „Am fost sabotat într-un mod criminal” » Ce a spus despre Rotaru și Lia Olguța Vasilescu

Articol de David Marinescu – Publicat vineri, 12 septembrie 2025 19:05 / Actualizat vineri, 12 septembrie 2025 21:42 FCU Craiova traversează o perioadă de coșmar, echipa fiind exclusă din competițiile FRF la mijlocul săptămânii, pe fondul numeroaselor datorii acumulate de clubul din Bănie. Adrian Mititelu, patronul oltenilor, a avut o reacție amplă vineri după-amiaza, în

Read More
Sport

Adrian Mititelu, după excluderea celor de la FCU Craiova: „Sunt un martir al acestei situații”

Articol de Maria Olteanu – Publicat vineri, 12 septembrie 2025 18:40 / Actualizat vineri, 12 septembrie 2025 19:50 Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, a oferit vineri după-amiaza o declarație de circa jumătate de oră în care a vorbit despre situația actuală de la echipă, în contextul în care formația din Bănie a

Read More
Sport

Adrian Rus a semnat cu Universitatea Craiova: ”Bun venit la Știința!”

Fundașul român nu va continua în Italia, după ce a pus umărul la promovarea echipei în Serie A. Chiar dacă a avut și alte oferte, chiar și din Serie B, se pare că Rus se va întoarce, totuși, în Superliga României. Internaționalul român a fost dorit de FCSB, așa cum a dezvăluit Gigi Becali, dar

Read More
Sport

Adrian Rus a semnat în Superliga, după ce Gigi Becali l-a refuzat!

Articol de Alexandru Barbu, Adrian Duţă – Publicat marti, 02 septembrie 2025 15:07 / Actualizat marti, 02 septembrie 2025 15:32 GSP a aflat în această dimineață că Adrian Rus a semnat pe un an cu formația olteană. Informația că fundașul român a ales să meargă în Bănie a fost dezvăluită de fanatik.ro. UPDATE ora 15:03

Read More
Sport

Adrian Rus, aproape de o echipă istorică a Italiei

Articol de Daniel Scorpie – Publicat duminica, 10 august 2025 22:56 / Actualizat duminica, 10 august 2025 23:08 Sampdoria vrea să închidă în următoarele zile transferul lui Adrian Rus (29 de ani), stoperul de la Pisa. Fundașul central român este considerat o achiziție prioritară în defensiva echipei genoveze, fiind bine văzut de directorul sportiv Andrea

Read More