Polonia

Justitie Politica Ultima Ora

BREAKING: Polonia acuză că avioane rusești i-au încălcat spațiul aerian, la scurt timp după ce o altă țară NATO a acuzat „o incursiune fără precedent de brutală”. Articolul 4 din Tratatul NATO, invocat din nou

Trei avioane rusești au pătruns, vineri, în spațiul aerian estonian, unde au survolat timp de 12 minute, înainte ca avioane NATO să fie trimise pentru a le intercepta, scriu BBC, The Guardian și presa estoniană. Ulterior, regimul de la Tallinn a anunțat că a cerut activarea Articolului 4 al NATO, o măsură făcută și de

Read More
Stiri Noi

Polonia accelerează mobilizarea rezerviștilor din apărarea teritorială după incursiunea dronelor rusești

În urma pătrunderii unor drone militare rusești în spațiul aerian al Poloniei, autoritățile de la Varșovia au declanșat o procedură accelerată de mobilizare a rezerviștilor din cadrul Forțelor de Apărare Teritorială (WOT). Măsura a fost anunțată oficial pe canalele instituționale ale structurii militare, fiind justificată prin necesitatea unei reacții rapide la incidentele de securitate. Soldati

Read More
Justitie

Polonia, în pragul turului decisiv al prezidențialelor. Cine conduce în sondaje înainte de alegeri

Se anunță un tur decisiv cu tensiuni la cote ridicate între cei doi candidați la alegerile prezidențiale din Polonia. Turul al II-lea se desfășoară duminică, 1 iunie. Candidatul coaliției de guvernare din Polonia, Coaliția Civică (KO), primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, conduce în preferințele alegătorilor în fața naționalistului Karol Nawrocki, înaintea turului al doilea al alegerilor

Read More
Ultima Ora

Polonia caută sprijin militar suplimentar față de cel oferit de SUA. Tratat de colaborare aprofundată cu Franța

Donald Tusk și Emmanuel Macron Foto: Christophe Petit Tesson / AP / Profimedia Franţa şi Polonia au semnat vineri la Nancy, în estul Franţei, un tratat de consolidare a cooperării între cele două direct în materie de apărare, energie nucleară şi alte măsuri, într-un semn al întăririi alianţelor dintre naţiunile europene pe fondul îngrijorărilor legate

Read More
Politica

Polonia a predat către Ucraina un jurnalist acuzat de propagandă pro-rusă

Autorităţile poloneze au predat Ucrainei un analist politic pe care Kievul îl acuză că este un propagandist al Kremlinului şi că a organizat la ordinul serviciilor secrete ruse demonstraţii în ţări din UE pentru a cere încetarea ajutorului acordat Ucrainei în războiul cu Rusia. Kiril Molceanov, jurnalistul arestat FOTO: X Suspectul, despre care presa ucraineană

Read More