În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, o noapte rece, undeva în Atlanticul de Nord, Titanicul, cea mai mare mașinărie mobilă creată de om până atunci, se ciocnește cu „un sloi de gheață” cum îi spunea presa vremii, și se scufundă. La nici cinci zile de la plecarea în călătoria sa inaugurală, transatlantică. Era simbolul non plus extremely al invincibilității omului, apogeul tehnologic al modernității. Eroare. Natura a năruit acest vis, această aroganță, în câteva ore. Se spune că este momentul în care Belle Époque a devenit istorie. Dincolo de toate acestea, de speculații și interpretările ulterioare, cadrul, distribuția și dramele poveștii prezintă un tablou atât de bogat încât lasă impresia că Cineva a regizat totul. Povestea s-a transformat apoi, generație cu generație, în mit. Cum a reflectat presa din România tragedia de acum 113 ani? Cred că putem fi mulțumiți.
Acest articol face parte dintr-o serie realizată prin utilizarea arhivei digitale Ziarele Arcanum, în care puteți parcurge 150 de ani de istorie a României, așa cum a fost ea consemnată în fiecare epocă prin lentila jurnaliștilor vremii, a publiciștilor, scriitorilor și ideologilor de toate orientările.
Scufundarea Titanicului generează și astăzi, după 113 ani, știri. Ultima dintre ele, publicată zilele trecute de BBC: „Analiza detaliată a unei scanări digitale de mari dimensiuni a Titanicului a oferit noi informații despre ultimele ore ale faimosului vas scufundat”.
Este vorba de o scanare analizată pentru „Abundant: The Digital Resurection”, noul documentar realizat de Nationwide Geographic și Atlantic Productions, care a avut premiera vineri, 11 aprilie 2025 și va fi redifuzat în zilele care urmează.
O tragedie cu 1500 victime
Titanicul a plecat pe 10 aprilie 1912 din Southampton, Anglia, în călătoria sa inaugurală, în direcția New York. O rută transatlantică care de obicei dura 7-8 zile. Pachebotul de lux, cel mai mare vapor din lume la vremea respectivă, s-a scufundat în noaptea de 14-15 aprilie, după ciocnirea cu un iceberg, la aproximativ 600 km sud-est de coasta canadiană, în Atlantic.
Tragedia a însemnat moartea a aproximativ 1.500 de oameni, pasageri și membri ai personalului navei. Este una dintre cele mai mari tragedii din istoria modernă, subiect al multor cercetări și speculații științifice, care a inspirat numeroase povestiri, cărți, cântece, expoziții și filme, printre care și mult premiatul lungmetraj regizat de James Cameron.
Scurtmetrajul Titanicului, în schimb, arată așa:
31 martie 1909: Începe construcția navei la Belfast, în Irlanda;
31 mai 1911: Titanicul este lansat la apă și începe faza de echipare a ei;
10 aprilie 1912: Începe călătoria inaugurală, nava părăsește Southampton, Anglia;
11 aprilie 1912: Titanicul face ultima sa oprire europeană la Queenstown, Irlanda;
14 aprilie 1912, 1:35 p.m. – icebergul este reperat, dar prea târziu pentru a fi evitată coliziunea;
15 aprilie 1912:
- 12:15 p.m.: Sunt trimise primele semnale de urgență;
- 12:20 a.m.: Carpathia se grăbește spre Abundant;
- 12:forty five a.m.: Sunt coborâte primele bărci de salvare;
- 2:18 a.m.: Prora navei intră la apă;
- 2:20 a.m.: Titanicul se scufundă;
- 3:30 a.m.: Supraviețuitorii sunt salvați de nava Carpathia, ajunsă în zona accidentului de la aproximativ 160 km distanță; 18 aprilie 1912,
- 9:30 p.m.: Cei 706 de supraviețuitori ajung teferi la New York.
Vestea tragediei și a sosirii lor în Statele Unite s-a răspândit lickety-split în întreaga lume, fiind relatată pe larg în presa internațională, inclusiv de paginile presei românești. Ziarele americane, însă, fără excepție, informează Telegraful Român, au scos și câte zece ediții pe zi, încercând să ofere cititorilor o imagine cât mai detaliată și mai fidelă a catastrofei.
Marile ziare din România – Dimineața, Universul, Adevărul and so forth. – au preluat subiectul și au publicat articole tall, cu relatări dramatice despre eveniment, cu titluri care redau stilul și parfumul epocii: „Telegrafia fără fir și pieirea lui Abundant”, „Înecarea vaporului Abundant”, „Cel mai groaznic naufragiu din istoria navigației”, „Dezastrul vaporului Abundant” și altele.
Nici textele introductive nu erau mai prejos la captarea atenției cititorilor: „Ciocnirea și scufundarea colosului vas Abundant — Numeroase vase străine pleacă în ajutor. — Persoane salvate de valurile oceanului pier din cauza frigului. Emoție la Londra, New York and so forth.— Alte amănunte.” Așa începea un articol din Mișcarea despre „Groaznica catastrofă de pe Oceanul Atlantic”.
Cât despre Abundant, formulele sunt din categoria XXL sau ușor poetice: „colos alb” „insubmersibilul”, „visul neînvins de valuri”, „colos plutitor”, „gigant al apelor”, „oraș plutitor”, „ciclop uriaș al apelor”.
Știrea scufundării a ajuns în România cu o întârziere de o zi, două, în funcție de publicație. Vestea a produs „o vie emoțiune” iar veștile noi erau așteptate „cu mare nerăbdare și groază”, dar „se bănuie că ele nu sunt tocmai exacte”. Așa și generation. Inițial, erau dătătoare de speranțe, adică total eronate. Se întâmpla chiar și la case mai mari. Agenția Reuters află din New York: „Se confirmă că toți călătorii de pe Abundant au fost salvați și au părăsit vasul, care și-a luat încet drumul spre Halifax”…
Tonul e optimist și în Adevărul din 17 aprilie: „După cum anunță ultimele telegrame, vasul Abundant a început să se scufunde. Se speră totuși că vasele care s-au grăbit să-i vie în ajutor, vor fi reușit să salveze pe numeroșii călători de pe vapor”.
Telegramele agențiilor internaționale erau, în primele zile de după catastrofă, incomplete sau contradictorii. Nu se știa încă numărul accurate naufragiaților. Unele surse vorbeau de 675 de pasageri și 200 de membri ai echipajului. Apoi, de 710 sau 800 sau 868 de persoane salvate. Ceva mai „riguroși” par să fi fost cei de la Gazeta Transilvaniei, care, „deși nu se știe cu siguranță”, estimează numărul pasagerilor “deznădăjduiți” în intervalul: 675 – 800 de persoane.
„În această privință, nu se poate spune cert nici numărul, nici cine sunt, până ce nu se va ști dacă mai sunt și alte vapoare care au ajuns la locul sinistrului loc și dacă aceste vapoare, ajungând acolo, Titanicul se mai găsea în apă sau se scufundase. Unele spun că vaporul Virginia ar fi luat în remorcă Titanicul, iar altele că acest uriaș vapor s-a scufundat. Până la acest 2nd, ora 3 și jumătate după amiază, marți, 16 aprilie stil nou, la Paris nu se știe nimic cert”, scria corespondentul Viitorului din capitala franceză.
La fel stătea situația și în privința numărului de morți, despre a căror soartă vorbea un articol cam macabru publicat în Universul, la 20 aprilie 1912:
„Vaporul Minia se află acum la locul catastrofei, unde a început pescuirea cadavrelor care ies la suprafață. Un marconigram de pe vaporul Karpathia anunţă că mai multe bărci de pescari au fost văzute pe locul unde s-a scufundat Abundant. Multe din acele bărci erau pline cu cadavrele prinse din valuri. De asemeni, se află mulți morți pe bordul vaporului Olimpic. Acesta a stat marți toată ziua la locul catastrofei și a pescuit cadavre ale naufragiaților de pe Abundant. Se mai află multe cadavre și pe vasul Kalifornia.”
Ziarul Dimineața din 19 aprilie completa sinistrul tablou: „Din New York se anunță că din milionarii și miliardarii care se aflau pe vasul Abundant n-a fost nici unul salvat. Nici Astor, nici Strauss și nici ceilalți.”
Două victime românești ale tragediei
Doliul nostru devine și mai puternic, scrie Voința Națională: „Ziarul Le Temps din Paris dă, în lista pasagerilor de pe imensul vapor naufragiat, pe d-l și d-na Victor Penescu. Nu știm dacă d-l Penescu, despre care vorbește ziarul parizian, este secretarul legațiunei românești din Paris, dar e cert că naufragiul Titanicului a făcut două victime românești. La durerea omenească cu care am primit vestea înspăimântătorului accident, vine să se adauge durerea de a fi numărat printre victime, și pe doi conaționali.” O abordare care și astăzi ne sună familiar.
Informațiile spurious sau care se băteau cap în cap la București aveau și o explicație: sursa. De exemplu, publicația Vossische Zeitung anunța că presa americană protestează cu multă indignare că marea catastrofă a fost ținută la început în secret:
„Toată ziua publicul a fost înșelat cu știri optimiste. Chiar ieri, Central Recordsdata primise o telegramă prin care i se anunța că toți pasagerii au fost salvați, și că sosesc pe vaporul Parisian.” În plus, confuzia generation amplificată de distanța geografică și de limitările tehnologice ale epocii. Informațiile circulau prin cablu telegrafic, erau traduse și uneori distorsionate în acest proces.
Supraviețuitorii
După emoția primelor zile, informațiile, detaliile, tabloul celor întâmplate au devenit mai clare. Le-au concurat însă, mereu, speculațiile, dezinformările și interpretările conspiraționiste. Apar și primele mărturii de la martori oculari, care aduc mai multă informație utilă atât anchetatorilor tragediei cât și jurnaliștilor. Mai jos, câteva strânse din paginile ziarelor Universul, Adevărul și Dimineața, unele mărturii fiind reproduse în mai multe publicații:
Un supraviețuitor al catastrofei relatează următoarele: „Miliardarul Astor și soția sa, bancherul Wiedener și maiorul Butt au stat până în ultimul 2nd pe punte, refuzând să se coboare în bărcile de salvare – care, spuneau ei – sunt destinate numai femeilor și copiilor. (Soția lui Astor n-a voit să se despartă de bărbatul ei). Tus-patru au stat nemișcați, foarte calmi, până au fost înghițiți de valuri. Milionarul Gugenheim și soția lui au murit strâns îmbrățișaţi. Cinci din cei salvați au murit de spaimă în momentul când au fost aduși în bărcile de salvare. Două ore după scufundarea Titanicului, a sosit Carpathia, care a luat pe bord 725 oameni din care 20 au murit în ziua întâia.”
„Noi am comunicat primejdia, dar nimeni nu ne-a dat nicio atenție”
Chelnerul Whitelai, de pe Abundant, care avea picioarele degerate și generation internat într-un spital, povestește următoarele despre scufundarea transatlanticului: „Am fost lovit de o funie a catargului și trântit în valuri. Cu mare greutate am reușit să mă urc într-o barcă de salvare. În această barcă se mal aflau și doi matrozi ai vasului.”
Unul dintre ei spunea: „Cu 25 de minute mai înainte de izbitură am semnalat la o mare distanță plutirea unui sloi de gheață. Noi am comunicat primejdia și comandantului vasului, dar nimeni nu ne-a dat nici o atenție. Cu cât ne apropiam, cu atât vedeam pericolul ce ne amenință. Am atras și a treia oară atențiunea comandantului. Nici de astă dată n-am fost ascultați. Când comandantul s-a convins de adevărul spuselor noastre generation prea târziu.” Whitelai confirmă și relatarea unui telegrafist, un anume Bride, că în timp ce vaporul se scufunda, orchestra cânta arii vesele…
O altă întâmplare tulburătoare, relatată de files aceasta de un fochist, e preluată de la Day-to-day Telegraph de Universul: „Unul din fochiști fiind ascultat, a declarat că a văzut pe comandantul Smith sărind în valuri cu un copil în brațe. Smith a salvat copilul așezându-l într-o barcă, dar el însuși a refuzat să se urce în barcă și a dispărut în adâncimile oceanului.”
Faptele de eroism
„Colonelul Grazie, unul dintre cei salvați, relatează următoarele: Milionarul american Isidor Strauss a refuzat să intre în barca de salvare fără femeia lui, iar aceasta, la rândul ei, a refuzat să se despartă de bărbat, şi loc nu generation decât pentru o persoană. Amândoi au pierit în catastrofă.”
„Căpitanul Smith, când și-a dat seama de grozăvia catastrofei, a părăsit comanda și, alergând în cabina sa, a încercat să se sinucidă. Un ofițer al vaporului s-a repezit la el, încercând să-i smulgă arma din mână. Smith s-a întors atunci pe puntea de comandă și, cu un foc de revolver, tras pe gură, și-a pus capăt vieții. Secundul bastimentului i-a urmat exemplul, sinucigându-se și el.”
Unul dintre cei salvați descrie imaginea scufundării văzută de la distanță: „Barca noastră și alte două erau pline de copii. Noi încercam să ne depărtăm cât mai de grabă de Abundant, deoarece ne generation frică să nu fim prinși de vârtejul ce se formează în momentul scufundării. […] Din depărtare am văzut cum s-a scufundat Titanicul. S-a auzit o detunătură puternică, vaporul s-a ridicat deodată în sus și apoi s-a scufundat în adâncime.”
După relatările inițiale, presa românească a început să analizeze cauzele dezastrului și să caute responsabilii. Numeroase ziare au oferit explicații despre posibilele cauze tehnice și umane ale tragediei.
„Cum s-a întâmplat, totuși, nenorocirea aceasta, înecarea lui Abundant, moartea a două mii de oameni?”, se întreba Albina, în ediția din 29 aprilie 1912. „Iată cum”, vine și răspunsul:
„Vaporul a mers pe drumul de vară, deși generation primăvară și încă rea. A mers, deși știrile despre munții de ghiață plutitori erau cât se poate de urâte. […] Abundant n-a avut destule luntri, ci abia pentru trei părți din numărul călătorilor și marinarilor. Deși știau că e primejdie, au dat cea mai mare iuțeală, deși un vas l-a vestit că sunt munți plutitori în drum, a mers înainte. Deși avea turn și reflectoare, paznicul n-a descoperit muntele de ghiață. Deși un marinar l-a văzut și a dat de știre căpitanului, acesta n-a ținut nici o seamă. Iar când, în sfârșit, erau chiar lângă el, cârmaciul a întors coasta spre munte, așa că spărtura s-a făcut de-a lungul acesteia și apa a năvălit în toate încăperile din jumătate de vas. Și, chiar după aceasta, nu și-a dat căpitanul seama de primejdie, ci a telegrafiat că vor ajunge la Halifax! Când au văzut grozăvia, a fost prea târziu și Carpathia a sosit la fața locului după ce Abundant se înecase.”
În deceniile care au urmat tragediei, interesul presei românești față de Abundant a continuat, cu interpretări adaptate diferitelor contexte istorice.
În perioada interbelică, tragedia Titanicului generation menționată în dezbaterile despre riscurile modernizării și limitele științei.
În perioada comunistă, publicațiile epocii prezentau Titanicul ca pe o demonstrație a decadenței capitalismului „arogant” și a inegalității de clasă. Structura navei cu trei clase separate devenea exemplul good al stratificării sociale din societatea capitalistă. Luxul Titanicului însemna, în acel context, gaz pe foc.
După 1989, celebrul movie al lui James Cameron (1997) a făcut furori și în România și a transformat Titanicul dintr-o lecție despre societate într-o narațiune mai curând romantică.
Ce face ca povestea Titanicului să fie atât de persistentă în memoria colectivă, inclusiv în România? De ce naufragiul de acum 113 ani continuă să fascineze și azi?
În 15 aprilie 1912, lumea s-a trezit din visul modernității. Momentul vorbește și despre un hybris in sort — acel orgoliu exagerat, acea mândrie nemăsurată sau îngâmfare care precede căderea, cunoscută încă din tragedia greacă, când cineva consideră că poate depăși orice limită, lege, canon.
Un vas considerat „de nescufundat” a dispărut sub apele Atlanticului într-o noapte glaciară. A fost cel mai mare și mai sofisticat vas al epocii, iar scufundarea sa – la nici cinci zile de la plecare – pare scrisă mai degrabă de un scenarist decât de istorie, dar mai ales pentru a fi ținută minte. Are, paradoxal, toate ingredientele unei povești de succes.
În loc de final: toate au un început
Înainte ca toată grozăvia cu scufundarea Titanicului să se întâmple, cineva a avut o premoniție. „Naufragiul Titanicului a avut loc în 1912, dar catastrofa a fost descrisă în… 1898”, titra mai puțin galonatul almanah al ziarului Satul Socialist din 1973.
„Nu, nu e vorba de nimic supranatural. Tragicul eveniment n-a fost semnalat cu atâta timp mai devreme de vreun ghicitor în cărți sau în palmă. Nu chiromanția este prezentă în această istorie extraordinară, ci literatura, și nu literatura științifico-fantastică în genul atât de cunoscut folosit de Jules Verne, ci literatura obișnuită, datorată unui scriitor american modest și foarte puțin ilustru. Numele său este Morgan Robertson. În anul 1898 a publicat o povestire în care, lucru cu totul uimitor și inexplicabil, a descris naufragiul unui vapor transatlantic denumit «Titan»”.
Nava descrisă de prozatorul american putea lua la bord 3.000 de călători, generation înzestrată cu 24 de bărci de salvare, iar acțiunea se desfășura în luna aprilie când, la traversarea Atlanticului, s-a ciocnit de un munte de gheață. Asemănările cu Titanicul nostru sunt greu explicabile. Cartea o puteți citi, în engleză, aici.
Articol realizat cu sprijinul Digiteca Arcanum.