De unde vine obiceiul?
Obiceiul este de origine germanică și a fost preluat de sașii din Transilvania, apoi transmis și în rândul românilor din zonă. Inițial, se folosea apă proaspătă de izvor sau agheasmă, simbol al purificării și reînnoirii vieții. În timp, apa a fost înlocuită cu parfum, iar tradiția a căpătat și o notă cochetă. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat.
Cum decurge ritualul
Tinerii băieți merg din casă în casă, mai ales la fetele necăsătorite, le spun câteva versuri haioase și le stropesc cu parfum. În schimb, primesc ouă roșii, cozonac, pălincă sau dulciuri.
Un exemplu de urare:
„Am auzit că azi e ziua când fetele frumoase trebuie udate,
Și dacă nu le stropim noi, le vor stropi alții, poate!”
Toate sunt spuse cu zâmbetul pe buze și cu voie bună.
Simbolism
-
Stropirea=fertilitate, noroc și prospețime
-
Parfumul=eleganță, atracție și modernizare a tradiției
-
Urarea=legătură între comunități, flirt și prietenie
În multe sate, fetele care nu erau stropite considerau că „anul e pierdut” la capitolul dragoste. Chiar dacă azi o luăm mai lejer, ideea de socializare și deschidere către ceilalți rămâne esențială.
