
Ion Iliescu (foto arhiva), Foto: Agerpres
Starea generală a fostului președinte al României „se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen”, a anunțat vineri Spitalul Prof. Dr. Agrippa Ionescu, unde Ion Iliescu este internat de luni.
În comunicatul transmis vineri, Spitalul SRI spune că situația medicală a lui Ion Iliescu „impune menținerea internării în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare”.
Unitatea medicală precizează că „este vorba despre un pacient foarte fragil, cu multiple boli cronice asociate”.
„Starea generală se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen”, au mai transmis reprezentanții Spitalului SRI.
Informația că Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat de luni la secția ATI a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București a apărut în spațiul public marți și a fost confirmată apoi de unitatea medicală, care a precizat că fostul președinte a ajuns la spital „cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior”.
Miercuri, Spitalul SRI a transmis că în urma investigațiilor făcute până la acest moment diagnosticul de etapă know-how de „formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”.