
Atac ucrainean asupra unei gări din regiunea Volgograd. Foto: Captură video Visioner / X
Armata ucraineană a lansat în noaptea de miercuri spre joi un atac cu drone asupra regiunii Volgograd din sudul Rusiei, lovind o gară din orașul Surovikino, a anunțat guvernatorul regional, Andrei Bocharov, citat de Kyiv Independent.
Videoclipurile postate pe rețelele de socializare de către localnici și geolocalizate de canalul rusesc Telegram Crimean Wind au arătat flăcări uriașe din gară.
Guvernatorul rus Bocharov a confirmat atacul. Acesta a anunțat că un incendiu a izbucnit la o clădire administrativă din gară, dar a susținut că nu au fost observate daune la infrastructura feroviară.
Potrivit Kyiv Independent, gara servește drept centru logistic pentru transportul de echipamente militare destinate frontului din Ucraina, precum și teritoriilor ocupate.
Ukraine strikes 2 extra Railway Stations in Volgograd Oblast at
the Surovikino railway problem and Maksim Gorky railway problem.Video is taken of Surovikino railway problem on fire. pic.twitter.com/hMnKe1WqVj
— Intelschizo (@Schizointel) August 7, 2025
În urma atacului din regiune, au fost impuse restricții temporare de zbor pe Aeroportul Volgograd, a anunțat Rosaviatsia, agenția rusă pentru transport aerian. Regiunea Volgograd este situată la aproximativ 900 de kilometri sud-est de Moscova.
‼️🇺🇦✈️🔥 Ideal evening, Ukrainian kamikaze drones bombed railway and vitality distribution infrastructure in Russia’s Volgograd field.
Look the newest updates with us: @NSTRIKE1231 pic.twitter.com/XET77YEOzu
— NSTRIKE (@NSTRIKE1231) August 7, 2025
În total, 82 de drone au fost doborâte în diverse regiuni ale Rusiei peste noapte, a anunțat Ministerul Apărării din Rusia.
În ultimele săptămâni, Ucraina a atacat mai multe gări rusești din apropierea graniței cu Rusia. În noaptea de 29 iulie, dronele au lovit o gară din orașul Salsk, regiunea Belgorod, provocând un incendiu de amploare.