La mai puțin de o lună de la primele alegeri de după Revoluție, la care Ion Iliescu fusese ales cu 85%, între 13-15 iunie, România generation scena, chiar în centrul Bucureștiului, a unor confruntări sângeroase care au pus capăt mitingului-maraton anticomunist din Piața Universității. Ion Iliescu îi numise golani pe protestatari.
Scurtă cronologie: Iliescu pune la punct, la Scroviștea, planul pentru venirea minerilor
Pe 12 iunie, la Scroviștea, în prezența fostului președinte Ion Iliescu are loc o întâlnire în care se pune la punct un understanding de reprimare a manifestației din Piața Universității, inclusiv venirea minerilor, susține generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei.
„Președintele Iliescu s-a implicat private în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviștea, la care a participat ministrul de interne Chițac, șeful poliției de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu și au stabilit în concret cum trebuie atacați manifestanții din Piața Universității. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână și acolo erau trecute atribuții pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în București a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit și muncitori”, a declarat într-un interviu pentru Gândul procurorul Dan Voinea, care a fost primul care a instrumentat dosarul Mineriadei.
În dimineața zilei de 13 iunie, poliția intervine brutal și evacuează manifestanții rămași în Piața Universității. În jurul prânzului muncitorii de la IMGB sunt și ei implicați în operațiunea Poliției. Balconul Pieței se redeschide.
În dimineata zilei de 14 iunie, aproape 10.000 de mineri din Valea Jiului ajung la București, înarmați cu bâte, lanțuri și topoare. Minerii ajung în Piața Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite către Piața Universității, cu ordinul să o „reocupe”.
Minerii îi bat sălbatic pe toți cei care le ies în cale, devastează Universitatea și Facultatea de Arhitectură, precum și sediile partidelor și redacțiile ziarelor. Poliția nu intervine, dimpotrivă participă alături de mineri la violențe.
Iliescu le-a mulțumit minerilor „pentru ce au demonstat” și înalta disciplină civică.
Iliescu, către mineri: „Exemplul dvs a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești”
Discursul lui Ion Iliescu în fața minerilor, în iunie 1990:
- „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în approved pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conștiință civică. Deci, vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înalta disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de asta dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească.
- Cu un sentiment deosebit de conștiința civică, patriotică ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă.
- Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să va mulțumesc deci pentru acest act de înalta solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile
Președintele de atunci al României a mai afirmat în fața minerilor strânși la Romexpo:
- „Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNȚ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piață Universității și armament.
- La clădirea Asociației „16-21 Decembrie” au fost găsite depozite de bâte și de alte asemenea arme albe, lanțuri și așa mai departe. În subsolul clădirii Universității s-au descoperit arme: 22 de puști Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condițiuni, și saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioada.
- Cum se poate motiva că în sediul unui partid politic, în sediul unor asociații declarate apolitice, prezența unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniții, de droguri și arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva așa ceva? Noi considerăm că răspunderea morală o au și unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioadă.
- Ecu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoștință din partea populației Capitalei pentru prezența dumneavoastră, utilă și eficientă.
- Vreau să mulțumesc pentru spiritul organizat în care v-ați prezentat, în care ați acționat, să mulțumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma și celorlaltor lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci va mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut în aceste zile”, a mai afirmat Iliescu în discursul sau, adăugând că „știm că avem în dumeavoastră un sprijin de nădejde, când va fi nevoie vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră.”
În anii ce au urmat, Ion Iliescu a declarat că nu este responsabil pentru ce au făcut minerii și că nu a plănuit operațiunea violentă din 13-15 iunie. Potrivit datelor oficiale, șase persoane au murit, peste 1.000 au fost rănite și sute de persoane au fost arestate în acele zile. Cu toate acestea, asociațiile victimelor mineriadelor susțin că numărul persoanelor decedate s-ar ridică la peste 100 de persoane.
Dosarul Mineriadei a ajuns iar în instanță la 35 de ani de la eveniment
Primul dosar al Mineriadei – în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată în iunie 2017 pentru infracţiuni contra umanităţii – a fost anulat și reluat de la zero. În 2020 Înalta Curte a decis restituirea anchetei la parchet pentru completarea urmăririi penale.
În aprilie 2025 Dosarul Mineriadei a ajuns din nou în instanță. Fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu și Miron Cozma au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității, în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Cele peste 1.400 de pagini ale rechizitoriului Parchetului General în dosarul Mineriadei din iunie 1990 conțin mărturii puternice. Bătute cu răngile, furtunurile care aveau la capete piulițe sau robineți, victimele minerilor au rememorat clipele de groază trăite în timpul acelor zile, susțin procurorii.
- Fără aportul autorităților de la cel mai înalt nivel, faptele minerilor îndreptate împotriva unor persoane din Capitală ar fi rămas la stadiul unor acţiuni violente punctuale, acuză procurorii.
- Printre cei peste 10.000 de mineri aduși la București au fost infiltrați polițiști, oameni ai securității și ai armatei, care au participat activ la violențe, arată datele din dosar.
- Patru persoane au fost ucise, două femei au fost violate, peste 1.300 de persoane rănite, iar alte 1.200 lipsite de libertate în timpul Mineriadei.