Lună: februarie 2025

Ultima Ora

O donație suspectă pentru AfD, tema unei anchete austriece. Partidul susținut de Musk, în topul preferințelor pentru alegerile din Germania

Autoritățile austriece investighează fluxul financiar din spatele unei donații substanțiale făcute către partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), destinată sprijinirii campaniei electorale a acestuia, conform unei anchete realizate de publicațiile Spiegel și Der Standard, notează Reuters. Donația, cea mai mare primită vreodată de AfD, s-a ridicat la 2,35 milioane de euro (în jur

Read More
Stiri Noi

Călin Georgescu, de la globalism fervent la suveranism conspiraționist. Auto-demascarea care ridică semne de întrebare

Cu mai puțin de trei decenii în urmă, Călin Georgescu se poziționa ca un fervent susținător al politicilor globale de mediu, un adept al protecției ecosistemelor și al colaborării internaționale pentru dezvoltarea durabilă. Astăzi, același om adoptă un discurs diametral opus, contestând până și existența schimbărilor climatice, pe care le consideră o invenție menită să controleze economiile

Read More
Stiri Noi

Capcanele de pe Autostrada 1 București-Pitești. Prima bandă, plină de cratere. CNAIR știe vinovații

Autostrada A1 București-Pitești, una dintre cele mai circulate artere din România, se află într-o stare deplorabilă. Miercuri, 19 februarie 2025, prima bandă, pe ambele sensuri, era plină de gropi adânci, asemănătoare unor cratere, care reprezentau un pericol major pentru șoferi. La prima vedere, cauza pare a fi sarea folosită de drumari pentru combaterea poleiului și zăpezii, care a

Read More
Sport

Cristian Chivu debutează ACUM ca antrenor în Serie A, în Parma -0. Bonny transformă cu precizie o lovitură de la 11 metri

Parma – Bologna 2-0 (Bonny ’36 penalty, Sohm ’79) Cristi Chivu a pregătit excelent tehnico-tactic meciul cu Bologna și a debutat cu un o victorie dătătoare de speranțe pentru Parma. Chiar dacă oaspeții avut o posesie zdrobitoare în prima parte a reprizei întâi, Parma a mizat pe o defensivă mobilă, agresivă, menită să-i uzeze fizic

Read More
Sport

Avertisment de la cel mai înalt nivel pentru FCSB după ce a dat peste Olympique Lyon în Europa League

Spre deosebire de FCSB, Olympique Lyon s-a calificat direct în optimile Europa League, după ce a încheiat pe locul 6 în faza principală, cu 15 puncte. Formația pregătită de Paulo Fonseca a avut astfel parte de un program mai relaxat, însă acum se pregătește pentru câteva dueluri complicate. Luis Enrique, cuvinte mari despre Olympique Lyon,

Read More
Sport

Liga 2: Un gol superb a făcut diferența în Steaua

Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat sambata, 22 februarie 2025 15:29 / Actualizat sambata, 22 februarie 2025 15:41 Pauza de iarnă în Liga 2 a luat sfârșit. Competiția s-a reluat, după două luni, cu runda #18. Șapte meciuri s-au disputat astăzi. În cel mai atractiv, Steaua s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor

Read More
Politica Sport

Nicușor Dan explică cum îl poate învinge pe Călin Georgescu la prezidențiale: E vorba de o uriașă nemulțumire

Publicat: 22/02/2025 16:00 Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Distribuie: Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă organizată la Ploieşti, că e convins că îl poate învinge pe Călin Georgescu în finala prezidențială. „Ca şi analist politic, vă pot spune că depinde foarte mult dacă domnului Călin Georgescu

Read More
Ultima Ora

Accident în Capitală: Doi copii, loviți de mașină în timp ce traversau strada

Publicat: 22/02/2025 15:54 Sursa foto: Facebook Distribuie: Doi copii de 14 ani au fost loviți de o mașină în timp ce traversau strada, sâmbătă dimineață, pe Șos. București-Măgurele din Capitală, informează Brigada Rutieră, potrivit mediafax. „Din primele date, conducătoarea unui autovehicul, în vârstă de 51 de ani, care se deplasa pe Șos. București-Măgurele dinspre Șos.

Read More
Ultima Ora

VIDEO Antonescu spune că nu vrea să schimbe guvernul după prezidențiale, pentru cooptarea USR: „Nu mă voi apuca să intrigăresc prin Parlament”

Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat vineri că preşedintele care va fi ales în 18 mai va găsi un guvern în funcţiune, el apreciind că nu e în preocupările sale să schimbe acest guvern, ca să intre USR într-un alt cabinet. „Eu vă spun foarte clar, preşedintele care va fi ales în 18

Read More
Justitie

Un adolescent rus, arestat pentru planificarea unui atac la Berlin

politie Germania, Foto: Shutterstock Un cetățean rus în vârstă de 18 ani a fost arestat sub suspiciunea de planificare a unui atac motivat politic la Berlin, a anunțat poliția germană vineri, cu două zile înainte ca țara să organizeze alegeri naționale, relatează Reuters. Adolescentul a fost reținut joi și plasat vineri în arest preventiv, a

Read More
Ultima Ora

Prăjitură sănătoasă și gustoasă, gata în câteva minute. Ai nevoie doar de patru ingrediente

Un desert rapid și sănătos poate fi soluția ideală pentru a-ți satisface pofta de dulce. Fără prea multe ingrediente și gata în doar câteva minute, acest dulce poate fi făcut atât la cuptor, cât și în friteuza cu aer cald, oferind o alternativă gustoasă și practică pentru orice moment al zilei. Iată o rețetă dulce

Read More
International Ultima Ora

Letonia va aloca apărării sale cel puţin 4% din PIB. Creşterea va continua până la 5%

Letonia îşi va spori cheltuielile pentru apărare la cel puţin 4% din produsul intern brut (PIB) în 2026 şi creşterea va continua până la 5% în anii următori, a anunţat miercuri guvernul de la Riga, transmite Reuters. Ţara baltică, ce are o frontieră terestră comună cu Rusia cu o lungime de 300 de kilometri, a

Read More
Stiri Noi

De ce nu vor tinerii să devină polițiști, jandarmi sau pompieri. „Au scăzut drastic condițiile care să-i motiveze”

Din cauza numeroaselor pensionări din ultimii doi ani, dar și din alte motive, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns să aibă cel mai mare deficit de personal de după 1989. Din ce în ce mai puțini tineri aleg o carieră în structurile MAI FOTO Facebook/MAI După cum au precizat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne pentru „Adevărul”, „numărul

Read More
Sport

CSM Reșița – Unirea Alba Iulia 1-0. Primul baraj din Cupa României! Pierzătorii întâlnesc Farul în ”sferturi”

Cele două formații s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce au încheiat faza grupelor pe primele două poziții în grupa D, fiecare dintre ele cu câte 7 puncte. CSM Reșița a câștigat barajul cu Unirea Alba Iulia din Cupa României A fost egalitate perfectă la toate celelalte cinci criterii de departajare,

Read More
Sport

FCSB – Dinamo marchează un moment remarcabil în fotbalul nostru: „Ajutăm toată lumea. Câștigă România!“

FCSB nu doar că reprezintă România, cu mâdrie, pe plan internațional, în acest sezon al Ligii Europa, dar reușește să dea de pământ și cu un „mit“ cu care s-a confruntat fotbalul românesc de ani buni. Vorbim despre ideea că formațiile de la noi nu pot face față pe mai multe planuri din punct de

Read More
International Ultima Ora

NATO se pregătește de război?! Sistemul prin care avioanele de luptă vor avea o aprovizionare mai rapidă

Publicat: 22/02/2025 16:17 Sursa foto: Arjan van de Logt/ Alamy / Profimedia Distribuie: NATO intenționează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.

Read More
Ultima Ora

Conferinţa Jeudis de la Francophonie

Publicat: 22/02/2025 16:01 Sursa foto: Biblioteca Metropolitana Bucuresti Distribuie: Studenţi francofoni veniţi din peste 30 de ţări pentru a-şi desfăşura studiile în România, reprezentanţi ai mediului diplomatic, vorbitori de limbă franceză şi cadre didactice au luat parte la prima conferinţă din acest an din seria „Jeudis de la Francophonie”, desfăşurată, în această săptămână, în Aula

Read More
Ultima Ora

SuperLiga: FC Hermannstadt, pe locul 7 după victoria cu Gloria Buzău

Marius Măldărășanu. FOTO: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia FC Hermannstadt a învins echipa Gloria Buzău, scor 2-1, în prologul etapei cu numărul 28 din SuperLiga. Echipa lui Eugen Neagoe a deschis scorul în minutul 9, după ce De Nooijer a pasat în fața porții din flancul stâng, iar Luckassen a trimis mingea pe

Read More
Ultima Ora

Kremlinul este „total uimit” de concesiile pe care Trump i le face lui Putin, spune un fost oficial rus

Președintele rus Vladimir Putin vorbește la telefon, la Kremlin, Moscova, Rusia, 7 ianuarie 2025. FOTO: Alexander Kazakov / AP / Profimedia Kremlinul pare să fie surprins de cât de repede preşedintele american Donald Trump a făcut concesii omologului său rus Vladimir Putin, chiar înainte de a începe negocierile pentru a pune capăt războiului Rusiei în

Read More
Ultima Ora

CCR, decizie privind alegerile prezidențiale. Denise Rifai: Felicit judecătorii pentru curajul de a lua hotărârea corectă, chiar dacă e nepopulară în anumite cercuri

Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile din decembrie 2024 a fost un moment definitoriu pentru democrația românească. Potrivit jurnalistei Denise Rifai, această hotărâre reprezintă nu doar un act juridic, ci și unul de curaj și responsabilitate, menit să protejeze valorile fundamentale ale democrației. Jurnalista Denise Rifai a salutat decizia Curții Constituționale a României (CCR)

Read More