Jurnalu Sport A venit anunțul oficial despre Florinel Coman în chiar ultima zi!
Sport

A venit anunțul oficial despre Florinel Coman în chiar ultima zi!

A venit anunțul oficial despre Florinel Coman în chiar ultima zi!

Împrumutat de Cagliari în februarie, de la Al Gharafa, Florinel Coman a avut un debut de vis în Serie A, cu gol marcat împotriva Parmei la doar două minute după intrarea pe teren. Ulterior, românul a acuzat mai multe probleme medicale, a mai prins doar 8 partide și nu a mai avut realizări notabile.

Cagliari a anunțat oficial despărțirea de Florinel Coman

La data de 30 iunie, împrumutul lui Coman a ajuns oficial la final, iar Cagliari a transmis un mesaj în care i-a mulțumit românului, dar și altor patru jucători ajunși la final de contract: Jose Luis Palomino, Tommaso Augello, Jakub Jankto și Nicolas Viola.

„Mulțumim pentru contribuția voastră, băieți. Clubul nostru vă urează tot binele pe viitor”, le-a transmis Cagliari celor cinci jucători.

Coman revine astfel la Al Gharafa, care l-a cumpărat în vara anului trecut, de la FCSB. Internaționalul român mai are contract până în 2027 și rămâne de văzut dacă se va întoarce în Qatar sau va urma un alt împrumut ori un transfer definitiv.

Tommaso Giulini, președintele lui Cagliari: „Florinel Coman, singurul meu regret”

Despre Coman a vorbit joi și Tommaso Giulini (48 de ani). Președintele lui Cagliari spune că românul este „singurul regret” al sarzilor în ceea ce privește jucătorii transferați recent, însă evidențiază talentul tricolorului.

„În ultimele luni, l-am poreclit pe Nereo Bonato (n.r – directorul sportiv de la Cagliari, care a plecat în această vară) regele ferestrei de transferuri din iarnă. Îi mulțumim că a dus clubul nostru către o nouă eră. A făcut foarte puține greșeli, iar pentru un club precum Cagliari e foarte important.

Singurul regret este Coman, care e un jucător de mare clasă, dar care a ajuns aici cu o accidentare urâtă pe care nu a putut să o depășească. Dacă nu era așa, ar fi fost și el o perlă a ferestrei de transferuri”, a spus Giulini, potrivit TMW.

Exit mobile version