Ultima Ora

Academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, conferențiază la Mănăstirea Văcăreștii Noi, alături de ÎPS Teodosie

Academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, conferențiază la Mănăstirea Văcăreștii Noi, alături de ÎPS Teodosie

Mănăstirea Văcăreștii Noi din comuna Lumina devine, sâmbătă, 20 septembrie 2025, un veritabil centru al dialogului cultural și spiritual, prin găzduirea simpozionului național „Adevăr și mărturisire: repere axiologice în orizontul incertitudinii contemporane”.

Evenimentul aduce în prim-plan recunoașterea și aprecierea de care se bucură ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, întrucât unul dintre cei mai mari filosofi contemporani ai României, academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, se alătură lucrărilor desfășurate la mănăstirea ctitorită și sprijinită de ierarhul Tomisului.

Prezența unor somități din domeniul filosofiei, teologiei și istoriei confirmă prestigiul și forța de atracție pe care ÎPS Teodosie o are în spațiul cultural românesc, fiind o punte de legătură între Biserică și mediul academic.

Dezbaterile se vor concentra pe patru direcții fundamentale:

  • Cadrele conceptuale ale adevărului în filosofie și teologie, cu interpretări hermeneutice;

  • Provocările contemporane ale receptării adevărului și mărturisirii, punând în lumină convergența dintre teologie și filosofie;

  • Experiențele mărturisirii creștine în secolul XX, cu referiri la cenzura libertății și a credinței în timpul comunismului;

  • Reînnoirea teologico-duhovnicească în spațiul românesc, prin repere actuale pentru generația de azi.

Între invitații de marcă se numără:

Academician Mircea Dumitru – Vicepreședinte al Academiei Române;

ÎPS Teodosie Petrescu – Arhiepiscopul Tomisului;

Pr. Conf. Univ. Dr. Cezar-Paul Hârlăoanu – Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași;

Prof. Univ. Dr. Cristian Iftode – Facultatea de Filosofie, Universitatea din București;

Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;

Dr. Adrian Nicolae Petcu – CNSAS;

Pr. Conf. Univ. Dr. Marin Cojoc – Universitatea din Craiova;

Lect. Univ. Dr. Laurențiu Gheorghe – Universitatea din București;

Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan – Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca;

Av. Antonie Popescu, Dr. Florin Duțu, Conf. Univ. Dr. Ioan Dura și alți invitați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *