Sport

Adrian Mutu semnează cu Fiorentina! Anunțul făcut de „Briliant”

Adrian Mutu semnează cu Fiorentina! Anunțul făcut de „Briliant”

Adrian Mutu, fostul atacant al naționalei României, a anunțat o colaborare de top între academia sa de fotbal din București și clubul italian Fiorentina. 

Fostul „Briliant” al fotbalului românesc a fost în vizită la centrul sportiv Viola Park, acolo unde a discutat cu oficialii grupării din Serie A despre un parteneriat care urmează să fie oficializat în perioada următoare.

Adrian Mutu semnează cu Fiorentina! Anunțul făcut de „Briliant”

Mutu s-a întâlnit cu Daniele Pradè, directorul sportiv al Fiorentinei, și cu Valentino Angeloni, șeful academiei clubului, pentru a pune bazele acestei colaborări. 

Academia „Adrian Mutu” a fost inaugurată pe 12 februarie 2025, în parteneriat cu afaceristul Paul Nicolau, cunoscut sub numele de „Pescobar”. 

Situată în Complexul Studențesc Tei, baza dispune de un teren modern, cu nocturnă și vestiare noi, în urma unei investiții de peste 1,5 milioane de euro. Academia este deschisă copiilor născuți între 2016 și 2020.

Anunțul făcut de Mutu pe social media

”Vizită memorabilă la Viola Park – Casa ACF Fiorentina!

Am avut onoarea de a vizita impresionantul Viola Park, centrul sportiv al clubului ACF Fiorentina, un model de excelență și viziune în fotbalul european.

În cadrul acestei vizite speciale, m-am întâlnit cu două personalități de marcă ale clubului: Daniele Prade, directorul sportiv al Fiorentinei; Valentino Angeloni, directorul academiei.

Am discutat despre dezvoltarea tinerelor talente, despre filosofia clubului și despre importanța formării caracterului, nu doar a performanței sportive.

Cu această ocazie, sunt încântat să anunț că am pus bazele unei viitoare colaborări / afiliere dintre Academia Adrian Mutu și ACF Fiorentina – un pas important care deschide noi perspective pentru tinerii fotbaliști români. Urmează ca în următoarele săptămâni să oficializăm această colaborare.

Această colaborare consolidează legătura dintre România și un club cu tradiție și prestigiu în fotbalul italian, oferind acces la know-how-ul și metodologia uneia dintre cele mai respectate academii din Serie A.

Viitorul aparține celor care investesc în educație, pasiune și parteneriate autentice”, a scris Adrian Mutu, pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *