Jurnalu Sport Al Hilal vrea antrenor din Premier League. Doi portughezi sunt ademeniți cu milioanele saudiților
Sport

Al Hilal vrea antrenor din Premier League. Doi portughezi sunt ademeniți cu milioanele saudiților

Al Hilal vrea antrenor din Premier League. Doi portughezi sunt ademeniți cu milioanele saudiților

Jorge Jesus negociază preluarea naționalei Braziliei

Al-Hilal Saudi Football Club este condusă temporar de Mohammad Al-Shalhoub, după ce Jorge Jesus a fost concediat, în urma eliminării din semifinalele Asian Champions League Elite, după 1-3 cu Al Ahli. Fostul antrenor de la Braga, Benfica, Sporting, Fenerbahce și Flamengo a acceptat să plece cu o compensație de 1.8 milioane de euro, iar acum se află în discuții avansate pentru preluarea naționalei Braziliei. 

Conducerea clubului saudit vrea tot un antrenor portughez, pe lista scurtă găsindu-se Marco Silva (Fulham) și Nuno Espirito Santo (Nottingham Forest), care conduc două echipe care au performat în această ediției de Premier League. Conform presei saudite, aceștia ar putea primi un salariu de aproximativ 10 milioane de euro pe sezon plus bonusuri de performanță. 

Cei doi portughezi sunt foarte apreciați în Premier League

Marco Silva (47 de ani) este născut la Lisabona și a evoluat ca fundaș dreapta pentru Belenenses, AC Atletico, Trofense, Campomaiorense, Rio Ave, Braga, Salgueiros, Odivelas și Estoril. Ca antrenor a lucrat la Estoril (2011-2014), Sporting Lisabona (2014-2015), Olympiacos (2015-2016), Hull City (2017), Watford (2017-2018), Everton (2018-2019) și Fulham (2021-2025). În palmares are Taca de Portugal (2014-2015), Superliga din Grecia (2015-2016) și EFL Championship Manager of the Year (2021-2022). 

În acest moment, Fulham ocupă locul 11 în Premier League, după ce a fost eliminată în sferturile de finală ale FA Cup (0-3 cu Crystal Palace) și în turul al treilea al EFL Cup (1-1, 15-16 d.l.d. cu Preston North End).  

Nuno Espirito Santo (51 de ani) este născut la Sao Tome (Sao Tome și Principe) și a jucat ca portar la Vitoria Guimaraes, Vila Real, Deportivo La Coruna, Merida, Osasuna, FC Porto, Dinamo Moscova și Aves. Din postura de tehnician le-a pregătit pe Rio Ave (2012-2014), Valencia (2014-2015), FC Porto (2016-2017), Wolverhampton Wanderers (2017-2021), Tottenham (2021), Al Ittihad (2022-2023) și Nottingham Forest (2023-2025). 

În palmares are Saudi Pro League (2022-2023), Saudi Super Cup (2022), La Liga Manager of the Month (x3), Premier League Manager of the Month (x7) și Saudi Pro League Manager of the Month (x3). Nottingham Forest ocupă locul al șaselea în Premier League, a ajuns până în semifinalele FA Cup (0-2 cu Manchester City) și a părăsit EFL Cup în runda a doua (1-1, 3-4 d.l.d. cu Newcastle United). 

Foto – Getty Images

Exit mobile version