Sport

Alex Dobre a avut un ”meci” cu suporterii după înfrângerea cu Hermannstadt: ”Ce facem? Ne înjurăm?”

Alex Dobre a avut un ”meci” cu suporterii după înfrângerea cu Hermannstadt: ”Ce facem? Ne înjurăm?”

Alexandru Dobre a fost cel care a deschis scorul, cu un șut superb care l-a lăsat fără replică pe Cătălin Căbuz, dar Hermannstadt a revenit cu două goluri marcate pe final. Sergiu Buș și Aurelian Chițu au adus trei puncte mari pentru echipa lui Marius Măldărășanu.

După meci, Dobre (27 de ani) a tras primele concluzii. Atacantul se gândește deja la meciul din următoarea etapă, pe care Rapid îl va disputa în deplasare cu Petrolul.

Căpitanul din Giulești a avut un mic conflict cu suporterii după înfrângerea cu Hermannstadt, despre care a vorbit la flash-interviu.

Alex Dobre: ”Este o înfrângere, nu se termină lumea aici”

„E dureros, dar e important să fim uniți și să ne concentrăm ca în meciul următor să întoarcem asta în favoarea noastră și să reușim o victorie. Nu am reușit să găsim această balanță, mai avem de lucru, suntem conștienți de această chestie, dar trebuie să se vadă un progres. O s-o luăm de la capăt, încercăm să le punem la punct. Noi ne dorim, trebuie să ne concentrăm mai mult la antrenamente.

Eu am avut o discuție cu băieții în vestiar înainte de meci, nu e despre faptul că ne apropiam de lider, trebuie să fim constanți în joc, asta ne dorim. Dacă vom face asta, vom aduce rezultate pozitive. Se pare că mai avem de lucru la acest capitol.

Este o discuție pe care am avut-o pentru că un suporter, când vine, trebuie să fie aproape de echipă. Până la urmă, ce este? Este o înfrângere. Este normal să vină și o înfrângere, nu se termină lumea aici. Nu s-a întâmplat nimic rău, este o înfrângere. Acum ce facem, ne înjurăm? Nu este normal. Ori ești suporter de rezultat, ori ești aproape de noi până la final? Ce putem să facem? Mergem înainte”, a spus Dobre, la flash-interviu.

După acest rezultat, Hermannstadt a ajuns pe locul 11, cu zece puncte, iar Rapidul a rămas pe locul doi, cu 19 puncte, dar poate fi depășită de Dinamo în cazul în care ”câinii” vor câștiga meciul cu Farul.

În următoarea etapă, Rapid va disputa derby-ul cu Petrolul în deplasare, la Ploiești, iar Hermannstadt va primi vizita celor de la FC Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *