Jurnalu Sport Antrenorul din Superligă o vede pe Dinamo campioană, dar cu o singură condiție: „N-au multe opțiuni”
Sport

Antrenorul din Superligă o vede pe Dinamo campioană, dar cu o singură condiție: „N-au multe opțiuni”

Antrenorul din Superligă o vede pe Dinamo campioană, dar cu o singură condiție: „N-au multe opțiuni”

Antrenorul din acte al Unirii Slobozia, Jean Vlădoiu, fost fotbalist cu un trecut care se intesectează și cu șoseaua Ștefan cel Mare, e convins că roș-albii au atuurile necesare pentru a lupta sezonul acesta la câștigarea titlului. Condiția pusă de „Charlie”? Aceea ca Dinamo să-și întărească lotul în iarnă.

La trei ani de la istorica retrogradare în Liga 2, singura din cei 77 de ani de existență ai clubului, Dinamo tinde să redevină o echipă cu pretenții în campionatul României.

„Câinii” au prins play-off stagiunea precedentă, iar anul acesta sunt implicați în calculele serioase de la vârful Superligii. Momentan, ocupă locul al patrulea, la o distanță minusculă față de podiumul ocupat de Botoșani, Rapid și Craiova.

Întrebat după meciul direct din weekend, 0-1, dacă Dinamo poate emite pretenții la cucerirea titlului, la 19 ani de la precedenta ispravă de acest tip, Jean Vlădoiu, 56 de ani, fost atacant la Dinamo între 1998 și 1999 și „secund” al roș-albilor în ediția 2008-2009, a spus care ar fi factorul pe care conducerea echipei să-l aibă în calcul pentru ca „haita” să poată ataca fără opreliști obiectivul visat de fani.

Jean Vlădoiu o vede pe Dinamo în lupta la titlu, dar cu o condiție: „E una dintre pretendente, în iarnă se va întări”

„[E Dinamo o pretendentă meritorie la titlu?] Cu siguranță, da! E o echipă puternică și cred că în iarnă se va întări, pentru că pe bancă nu au avut foarte multe opțiuni.

Dar, la ce campionat avem, va fi una dintre pretendente. Sunt echipe puternice, Universitatea Craiova, FCSB, care-și permit oricând să aducă jucători”, a comentat Vlădoiu, chestionat de reporterul GSP.

Dinamo n-a mai fost în această ipostază de opt ani, mai exact din sezonul 2016-2017, când, după un play-off solid, echipa antrenată atunci de Cosmin Contra ajunsese, înaintea ultimei etape, să aibă șanse matematice la titlu. „Câinii” au încheiat până la urmă pe locul 3, în spatele celor de la Viitorul și FCSB.

Nu este un sprint, este o anduranță și încercăm să luăm puncte cu echipele mici. Față de anul trecut, avem alte rezultate cu echipele de play-off,, deci există un progres.

– Andrei Nicolescu, președinte Dinamo

Exit mobile version