Asemănat cu Roger Federer și cu Rafael Nadal, Carlos Alcaraz a câștigat primul set al finalei Wimbledon 2025, scor 6-4, în urma unei serii de patru game-uri consecutive.
Desprins la 4-2, italianul Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP) a fost întors de campionul ultimelor două ediții, care a încheiat setul într-o manieră ieșită din comun.
Carlos Alcaraz, apărare „nadaliană” în primul set al finalei Wimbledon 2025
Tenismenul din Murcia a arătat o mostră de apărare incredibilă, în ciuda unor atacuri excelent puse în practică de Jannik Sinner.
Din alergare, Sinner a lovit în lung de linie un forehand năprasnic, după care Alcaraz s-a întins la maximum și a reușit să returneze încă o dată mingea peste fileu, o minge pe care Sinner a văzut-o, agonizant, căzând pentru a doua și a treia oară în terenul său, acceptând astfel eșecul în manșa inaugurală.
Sinner a echilibrat finala, în setul doi
În setul secund, situația s-a schimbat, Jannik Sinner făcând uz de break-ul făcut devreme, spre deosebire de primul set.
Sinner a egalat la seturi, în oglindă, câștigând cu 6-4 manșa cu numărul doi.