Articol de Tudor Belivacă – Publicat luni, 22 iunie 2026, 00:03 / Actualizat luni, 22 iunie 2026 07:30
Belgia a remizat alb cu Iran, în al doilea meci pentru cele două echipe în faza grupelor Campionatului Mondial din 2026. Eroul formației din Orientul Mijlociu a fost portarul Alireza Beiranvand (33 de ani), sub contract cu Tractor, care a fost de netrecut.
-
În celălalt duel al grupei, Egipt a câștigat cu Noua Zeelandă, scor 3-1, luni dimineață.
Belgienii au irosit ocazii pe bandă rulantă în duelul de pe SoFi Stadium. Beiranvand a fost un zid, cu 7 intervenții, în timp ce belgianul De Cuyper a fost marele ratangiu al partidei.
Belgienii au dominat, dar s-au lovit de Beiranvand! Iranienii au surprins cu o schemă incredibilă în minutul 25
Belgia a început în atac partida împotriva Iranului și au fost periculoși încă din start. Lukaku a luat galben în minutul 10 pentru o intrare agresivă la portar, iar prima ocazie de poartă a venit în minutul 10 când De Bruyne, vedeta „diavolilor”, a fost găsit foarte bine în careu, dar a tras în blocaj. Mingea a ajuns la De Cuyper care a tras puternic, dar portarul iranienilor a parat.

Echipa din Orientul Mijlociu a replicat printr-un șut a lui Kanaani, care l-a întins foarte bine pe Courtois. În minutul 22 Tielemans l-a mai pus o dată la treabă pe Beiranvand, dar goalkeeper-ul a fost din nou la post.
Peste doar trei minute Iran reușea să șocheze Belgia: Hajsafi, care se pregătea să execute o lovitură liberă pe poartă, a pasat la firul ierbii în careu, acolo unde l-a găsit liber pe Taremi. Atacantul lui Olympiakos l-a executat pe Courtois, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid mic.
Belgia a controlat jocul în minutele rămase din primul act și a fost cu adevărat periculoasă doar la un șut al lui De Cuyper în minutul 44, dar Beiranvand s-a opus din nou.
Gafă incredibilă a lui Nathan Ngoy! Beiranvand a fost fantastic și în actul secund
Belgia a rămas echipa care a condus ostilitățile în startul primei reprize, dar și Taremi, vedeta iranienilor, a fost foarte aproape de gol în minutul 53, atunci când a tras surprinzător din centrul careului, dar în brațele lui Courtois.
Minutul 59 a dus una dintre cele mai mari ocazii ale belgienilor: De Bruyne a urmărit o minge până aproape de linia de fund, a pasat în centru, De Cuyper a ratat incredibil din câțiva metri, iar portarul iranienilor a prins balonul.
Minutul 66 a adus momentul care a echilibrat partida: Nathan Ngoy, într-un moment lipsit de concentrare, a pasat înapoi, dar a ratat execuția. Taremi, aflat în apropiere, a ciupit balonul, iar Ngoy a făcut fault și a fost eliminat.
Ngoy a fost eliminat
Belgienii au început să se apere, iar iranienii au mai recuperat la capitolul posesie, dar nu și-au mai creat ocazii mari. Ezatolahi l-a întins din nou pe Courtois în minutul 81, dar nu a fost o intervenție grea pentru portarul lui Real Madrid. De Cuyper a mai ratat și el o ocazie mare în minutul 85: Beiranvand a parat din nou. Ultimele minute Iranul a controlat, dar nu a reușit să concretizeze nicio acțiune.
Ambele echipe au acumulat o zestre de două puncte, iar în ultima etapă, când se va decide calificarea, Belgia va juca cu Noua Zeelandă, iar Iran cu Egipt.
Grupa G de la Campionatul Mondial
FINAL » Belgia – Iran 0-0
-
Televizare: Antena 1 și AntenaPLAY
-
Click AICI pentru statistici
Min. 66: Ngoy este eliminat! A pierdut balonul, Taremi a recuperat balonul, iar fotbalistul belgienilor l-a faultat în poziție de ultim apărător
Min. 27: Golul a fost anulat!
Min. 25: Incredibilă schema celor din Iran! Hajsafi s-a făcut că va trage la poartă din lovitură liberă, dar i-a pasat lui Taremi la firul ierbii, iar acesta a marcat. Golul este verificat la VAR.
Echipele de start la Belgia – Iran
-
Jeremy Doku (24 de ani), una dintre vedetele Belgiei, nu este în lot pentru meciul din această seară. Motivul oficial al absenței este reprezentat de problemele de sănătate, dar s-a speculat că ar fi vorba despre dorința fotbalistului de la Manchester City de a fi alături de soția sa la nașterea copilului său.
Belgia (4-2-3-1): Courtois – Meunier, Ngoy, Mechele, De Cuyper – Raskin, Tielemans – Saelemaekers, De Bruyne, Trossard – Lukaku
Rezerve: Lammens, Penders, Theate, De Winter, Seys, Castagne, Witsel, D. Moreira, Vanaken, A. Onana, Lukebakio, De Ketelaere, Fernandez-Pardo
Selecționer: Rudi Garcia
Iran (4-5-1): Beiranvand – Kanani, Hardani, Nemati, Khalilzadeh, Hajsafi – Mohebi, Ghoddoos, Ezatolahi, Rezaeian – Taremi
Rezerve: Niazmand, Hosseini, Mohammadi, Yousefi, Iri, Jahanbakhsh, Cheshmi, Torabi, Ghorbani, Razaghinia, Ghayedi, Alipour, Hosseinzadeh, Moghanloo, Dargahi
Selecționer: Amir Ghalenoei
-
Cu o vârstă medie de 32 de ani și 181 de zile, Iran aliniază împotriva Belgiei cea mai bătrână echipă de start într-un meci de la Cupa Mondială de când OPTA contorizează datele
Arbitru: Dario Herrera (Argentina)
Stadion: SoFi Stadium (Los Angeles)
