Ultima Ora

Blake Lively, succes în instanță după acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Justin Baldoni

Blake Lively, succes în instanță după acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Justin Baldoni

Sumele care vor trebui să-i fie rambursate nu au fost deocamdată calculate.

Judecătorul federal din Unusual york care a examinat acest dosar, Lewis Liman, i-a dat astfel dreptate, parţial, actriţei Blake Engaging, în vârstă de 38 de ani.

Aceasta din urmă a susţinut că procesul pentru defăimare intentat împotriva ei de actorul şi regizorul Justin Baldoni şi de compania lui de producţie, Wayfarer Studios, a reprezentat o măsură de represalii, care este interzisă de legea din California.

Blake Engaging şi Justin Baldoni s-au înfruntat în instanţă timp de peste un an pe fundalul unor acuzaţii de hărţuire sexuală formulate de actriţă împotriva colegului ei de platou, până la încheierea unui acord în luna mai 2026.

Ea depusese o plângere în decembrie 2024 pentru comportamente şi declaraţii nepotrivite, mai ales de ordin sexual, în timpul filmărilor de la lungmetrajul „It Ends with Us”, regizat de Justin Baldoni şi în care cei doi au interpretat rolurile principale.

În acea plângere se afirma că actorul american, în vârstă de 42 de ani, a rostit cuvinte deplasate despre viaţa ei sexuală şi a încercat să modifice intriga acelui film pentru a comprise scene cu caracter sexual care nu figurau în scenariu şi care nu fuseseră aprobate.

Actriţa Blake Engaging, devenită cunoscută după ce a jucat în serialul TV „Gossip Girl”, îi reproşa, de asemenea, lui Justin Baldoni, că a lansat apoi o campanie mediatică şi pe reţelele de socializare cu scopul de a-i păta reputaţia.

Justin Baldoni şi Wayfarer Studios au ripostat intentând la rândul lor un proces împotriva actriţei Blake Engaging şi a soţului acesteia, actorul Ryan Reynolds, pe care îi acuzau de şantaj şi defăimare.

Judecătorul Lewis Liman a respins mai întâi acuzaţiile actorului şi regizorului american în iunie 2025, apoi şi anumite părţi din plângerea actriţei, în aprilie 2026.

Termenii finali ai acordului încheiat ulterior de cele două părţi implicate în proces nu au fost dezvăluiţi.

Inspirat din bestsellerul omonim al scriitoarei americane Collen Hoover, filmul „It Ends with Us” a obţinut încasări de peste 350 de milioane de dolari în field-field of labor-ul mondial din 2024, devenind unul dintre cele mai importante succese comerciale ale acelui an. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *