Politica Ultima Ora

Bolojan: Una dintre erorile PNL a fost așa-numitul ‘festival al democrației’ cu măceluri interne. O să luăm 8,9% în alegeri dacă nu ne schimbăm / VIDEO

Bolojan: Una dintre erorile PNL a fost așa-numitul ‘festival al democrației’ cu măceluri interne. O să luăm 8,9% în alegeri dacă nu ne schimbăm / VIDEO

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat într-un podcast că dacă partidul nu se schimbă în următorii doi ani, atunci „ne vor schimba oamenii în 2028” la viitoarele alegeri, prin vot. El crede că liberalii nu pot să se apuce de reforma partidului dacă se află la guvernare.

„Legat de reformarea PNL, nu poţi în acelaşi timp să şi guvernezi, pentru că guvernarea îţi ia toată energia de dimineaţa până seara, dar în acelaşi timp să te apuci să intri în partid, să faci alegeri peste tot. Una din erorile pe care le-a făcut Partidul Naţional Liberal a fost aşa-numitul festival al democraţiei când, fiind în guvernare, fiind mandatat, prin parlamentari, de către cetăţenii României să ne dedicăm toată energia pentru a rezolva problemele, PNL a generat acel conflict între premierul în funcţie şi preşedintele partidului şi gândiţi-vă că ne plimbam prin toată ţara, pe la toate organizaţiile judeţele şi în loc ca cei care erau pe funcţie să-şi consume energia cu problemele României şi le consumau cu măcelurile din partid. Nu puteam face asta şi la modul deschis nu ai cum să fii şi în guvernare şi să reconstruieşti partidul” a declarat Bolojan.

„Eu am încredere că în următorii doi ani de zile va fi o perioadă suficient de mare în care cei care înţeleg că dacă nu ne schimbăm, n-avem nicio şansă şi dacă nu ne schimbăm noi înşine, ne vor schimba oameni în 2028 şi va fi prea târziu. Deci aici e o problemă, de a înţelege că lucrurile, dacă le continuăm tot în varianta în care le-am derulat, 2022, 2023, 2024, nu putem decât să obţinem rezultatele din 2024, adică 8,9%”, a adăugat el.

Bolojan s-a declarat convins că vor apărea lideri cu imagine bună în PNL: „Vor fi mulţi, mai mulţi oameni cu credibilitate în PNL în anii următori, vă asigur de asta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *