Articol de Tudor Belivacă – Publicat joi, 01 ianuarie 2026 23:53 / Actualizat joi, 01 ianuarie 2026 23:53
Brentford și Tottenham au remizat alb într-un meci din etapa #19 din Premier League.
Cele două echipe s-au anihilat reciproc în duelul de pe Gtech Community Stadium. Radu Drăgușin, fundașul celor de la Tottenham, a fost ținut rezervă pe tot parcursul meciului, în contextul în care Brentford a fost formația mai periculoasă.
Remiză albă în Brentford – Tottenham. Radu Drăgușin a fost rezervă
Brentford a fost echipa care a început în ofensivă și a dominat începutul jocului. „Albinele” au forțat în debutul partidei, iar în minutul 6 Brentford a marcat prin Schade. Golul a fost anulat rapid pentru un ofsaid evident.
Tottenham aproape nu a contat în ofensivă în prima repriză a duelului. Cea mai mare ocazie a celor de la Spurs a fost ratată de Richarlison în minutul 32. Brentford a răspuns prin Yarmolyuk și Potter 3, respectiv 6 minute mai târziu.
Repriza secundă a început în ritmul primului act. În minutul 54 Potter a ratat o mare ocazie de gol. Acesta a fost găsit perfect în careu, dar a luftat. În minutul 58 Romero a gafat, iar faza a fost analizată rapid a VAR pentru o potențială eliminare. Imediat după a fost verificat și un fault în careu a lui Schade asupra lui Archie Gray. Vicario și-a salvat echipa cu o paradă superbă. Ulterior, Tottenham s-a retras în defensivă, iar Brentford a încercat să găsească anumite breșe. Finalul a fost unul apatic, iar confruntarea s-a încheiat 0-0.
În urma remizei Brentford este pe locul 9, în timp ce echipa lui Radu Drăgușin se clasează pe 12.
Clasamentul din Premier League
-
Click AICI pentru statistici
Echipe de start la Brentford – Tottenham
Brentford (4-3-3) – Kelleher – Kayode, Ajer, N. Collins, R. Henry – Yarmolyuk, J. Henderson, Janelt – Lewis-Potter, I. Thiago, Schade
Rezerve: Damsgaard, R. Donovan, Hickey, Jensen, Konak, Nelson, Pinnock, Valdimarsson, van den Berg
Antrenor: Andrews Keith
Tottenham (4-3-3): Vicario – Porro, Romero, van de Ven – Bentancur, Palhinha, A. Gray, Kudus, Richarlison, Odobert
Rezerve: B. Austin, Danso, R. Drăgușin, Kinsky, Kolo Muani, Olusesi, Scarlett, Tel
Antrenor: Thomas Frank
Arbitru: Andy Madley
Stadion: Gtech Community Stadium, Brentford
