În doar câteva zile, fostul internațional bulgar Valentin Iliev (ex-jucător în România la FCSB și Universitatea Craiova) a fost numit antrenor la satelitul ȚSKA Sofia 2 și promovat principal interimar la prima echipă, după plecarea fostului tehnician Dusan Kerkez.
Debutul ca principal la ȚSKA Sofia al lui Iliev a avut loc luni seara, în deplasarea de la Botev Vratsa.
Botev Vratsa – ȚSKA Sofia 1-1, la debutul lui Valentin Iliev
”Militarii” Bulgariei au deschis scorul prin vedeta Ioannis Pittas, atacantul naționalei Ciprului, în minutul 49, însă gazdele au egalat prin Daniel Genov (75) pentru 1-1 scor final.
Astfel, ȚSKA Sofia rămâne cu o singură victorie în primele nouă etape și ocupă locul 12 (din 16 echipe).
”Abia ieri m-am întâlnit cu jucătorii, ne vom îmbunătăți prestațiile”, a asigurat Iliev, însă rolul său la echipă nu va depăși nivelul de antrenor interimar, conform presei bulgare.
Principalii favoriți la banca tehnică a grupării din Sofia sunt Dan Petrescu, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, și Hristo Yanev, antrenor chiar la Botev Vratsa, adversara de ieri a lui ȚSKA.
Valentin Iliev, principal la ȚSKA 2 și interimar acum la ȚSKA
Zilele trecute, fostul internațional bulgar cu meciuri în Superligă a fost numit antrenor principal la ȚSKA Sofia II, satelitul clubului armatei din Bulgaria care evoluează în liga a doua.
”Valentin Iliev este noul antrenor principal al echipei a doua a ȚSKA. El a semnat contractul cu <> și va debuta oficial în următorul meci din liga a doua împotriva echipei Etar, pe 23 septembrie.
Din staff-ul lui Iliev fac parte antrenorul secund Lyuben Lyubenov și analistul Pavel Toshkov, în timp ce Ivaylo Ivanov va continua să fie antrenorul portarilor, iar Kostadin Dzhorgov va fi responsabil cu pregătirea fizică.
Valentin Iliev face parte dintr-o familie faimoasă a <>. El este fiul fostului jucător și antrenor al lui ȚSKA, Iliya Valov, iar băiatul său, Teodor Ivanov, face parte în prezent din lotul primei echipe”, a anunțat ȚSKA Sofia pe site-ul oficial.
De la ȚSKA Sofia la ȚSKA 1948 Sofia și înapoi la ȚSKA Sofia
Interesant în cazul lui Iliev este că, după ce s-a retras din cariera de jucător în 2016, a pus umărul, ca antrenor principal, la promovările succesive, din liga a patra până în liga a doua, ale rivalei ȚSKA 1948 Sofia, pe care a mai pregătit-o și anul trecut, în prima divizie.
ȚSKA Sofia este echipa ”militarilor” din Bulgaria, cea înființată pe model sovietic în 1948 și ”reînviată” după faliment prin fuziunea din 2016 cu Litex Loveci.
ȚSKA 1948 Sofia, în schimb, este echipa apărută în 2016, ca reacție a suporterilor față de fuziunea cu Litex, și care a promovat succesiv din liga a patra până în prima divizie.
În martie 2023, până ca Elias Charalambous să fie instalat antrenor principal la FCSB, a fost vehiculat și numele lui Valentin Iliev.
”L-aș ține toată viața la Steaua. Se gândește mereu la Dumnezeu. Mi-a cerut voie să plece din cantonament ca să se spovedească de Sfânta Maria”, spunea Gigi Becali despre Iliev, în 2011.
De altfel, bulgarul a fost în ultimii ani și paracliser la o biserică din Bistrița bulgară, un sat de lângă capitala Sofia.