Jurnalu Sport Ce a spus Cristian Chivu despre Cesc Fabregas după ce l-a surclasat în Inter -0
Sport

Ce a spus Cristian Chivu despre Cesc Fabregas după ce l-a surclasat în Inter -0

Ce a spus Cristian Chivu despre Cesc Fabregas după ce l-a surclasat în Inter -0

Cristian Chivu (45 de ani) a reacționat la finalul meciului Inter Milano – Como, scor 4-0, contând pentru etapa a 14-a din Serie A. Echipa pregătită de tehnicianul român a urcat cel puțin provizoriu pe primul loc în campionatul Italiei, iar Chivu s-a arătat impresionat de evoluția elevilor săi. 

Cristian Chivu, mulțumit după Inter Milano – Como 4-0

Fostul căpitan al echipei naționale a României i-a lăudat pe „nerazzurri” în special pentru agresivitatea pe care au avut-o împotriva formației pregătite de Cesc Fabregas (38 de ani). Chivu a susținut că nu a avut timp să se gândească la un duel al orgoliilor cu Fabregas pentru că se concentrează doar pe propria echipă. 

„Acești băieți au avut curajul să își asume riscuri. Au avut determinare și multă dorință. Au înțeles momentele meciului, recunoscând și valoarea adversarului. Poate că ar fi trebuit să fim mai limpezi și mai răbdători în anumite situații. Apoi, în repriza a doua, am reușit să închidem meciul.

Chivu: „Nu am avut nicio îndoială”

Sunt mulțumit pentru că ei înțeleg momentele și știu ce să facă pentru a face saltul calitativ. Au construit ceva frumos. Vara aceasta au fost chiar etichetați drept ‘ratați’, dar dau mereu totul. Nu am avut nicio îndoială în privința lor. Sunt buni și merită să crească și să se bucure de frumusețea fotbalului și a vieții.

Nici măcar nu am timp să mă gândesc (n.r.- despre un duel al antrenorilor tineri cu Cesc Fabregas). Aveam obligația să pun echipa în cea mai bună formă posibilă. Sunt mulțumit de atitudinea băieților. Mă interesează doar Inter, menținerea ordinii și a disciplinei pentru a ne atinge obiectivele. Am pasiune și dragoste pentru meseria mea”, a declarat Cristian Chivu, conform tuttomercatoweb.com.

Ajunsă la 30 de puncte în campionat, Inter Milano poate rămâne pe primul loc dacă AC Milan nu se impune în deplasare cu Torino (luni, 21:45) și dacă Napoli nu o învinge acasă pe Juventus (astăzi, 21:45). 

Pentru Cristian Chivu și Inter Milano urmează partida de foc de pe San Siro cu Liverpool. Confruntarea din etapa a șasea a Ligii Campionilor va avea loc marți pe 9 decembrie, de la ora 22:00. 

Exit mobile version