Au trecut peste 140 ani de la prima reprezentație a piesei „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale. Regizorul Toma Enache ne-a dovedit recent nu doar că geniul dramaturgic a lui Nenea Iancu e nemuritor.
Prin montajul său a mai arătat și că politica se schimbă, însă moravurile politicienilor nu.
Aplauzele la scena deschisă de la premiera din 18 noiembrie (la Opera Națională București) țin loc de mărturie. Scenografia (Vladimir Turturică) sau costumele (Doina Levintza) au adus această satiră politică în zilele noastre. Asupra textului, așa cum ne-a mărturisit regzorul în interviul pe care îl găsiți în josul paginii, nu s-a intervenit semnificativ.
Politică, simbolism și butaforie
Pornind de la ideea de actualizare, mai degrabă decât la cea de adaptare, regizorul Toma Enache inserează în mizanscenă câteva particularități. În primul rând, dihotomia steagurilor roșii și albastre subliniază diviziunea din societatea de astăzi, o dimensiune politică nouă redată în piesa care în curând va jucată în marile teatre din țară.
Simbolismul este omniprezent în cele patru scene ale piesei, prin butaforie: Podiumul în care se urcă personajele pentru a-și câștiga „electoratul” are forma unei ștampile de vot, ca o trimitere fățișă asupra influenței pe care o are politicul asupra libertății de alegere. Pe de altă parte, scena este compusă în forma unui mare plic care cuprinde tot, cu referire directă la intrigă. Personajele ies din culise (din plic) în așa fel încât par a fi produsul propriilor tăinuiri.
Păstrând un aer al epocii, cotsumele pun, la rândul lor, emfaza pe ideea de opoziție, prin simbolism. Fiind monochrome, carourile și cercurile alb-negru purtate de personaje ca Ștefan Tipătescu, Tache Farfuridi sau Iordache Brânzovenescu subliniază clar disjuncția dintre puteri prezentă și astăzi pe scena politică românească, așa cum a ilustrat-o și Caragiale în urmă cu peste un secol.
Caragiale și contemporanii
„Trebuia să facem, în 2025, o Scrisoare pierdută în care să respectăm textul lui Caragiale, umorul lui de situație, umorul de limbaj, absolut tot ce a gândit el. Nu ne-am dorit decât să aducem la suprafață aceste elemente, pentru că actualizările vin singure. Mă refer la situația politică actuală, pentru că nu s-au schimbat foarte multe lucruri.
(…)
Noi nu am făcut decât să încercăm să desfacem în profunzime replicile și sensul pus acolo de Caragiale, picătură cu picătură. De aceea, această Scrisoare este atât de tăioasă: orice politician, indiferent de partid, roșu, albastru, stânga, dreapta, ajunge să fie prins de briciul lui Caragiale în anumite momente”, spune regizorul Toma Enache.
La rândul său, actorul Valentin Teodosiu a vorbit în interviul exclusiv Jurnalu despre rolul său (Zahari Dandanache) dar și despre reacția marelui dramaturg român dacă ar asista la spectacolul politic din zilele noastre.
„Caragiale, dacă ar fi intrat azi în Senat, ar fi zis: „Totuși, e prea mult.” Asemănarea dintre votul de pe scenă și votul din oraș este uluitoare. Ați văzut cum a reacționat publicul… Mă bucur că am avut ocazia să joc din nou Neica Zaharia, într-o altă distribuție. Am jucat cu plăcere. De aceea reînnoiesc invitația pentru 9 februarie 2026” a spus actorul.
Distribuția:
Valentin Teodosiu – Zaharia Trahanache
Aurelian Temișan – Ștefan Tipătescu
Claudiu Bleonț – Agamemnon Dandanache
Monica Davidescu – Zoe Trahanache
Ovidiu Cuncea – Nae Cațavencu
Marius Rizea – Ghiță Pristanda
Emanuel Varga – Tache Farfuridi
Dan Istrate – Iordache Brânzovenescu
Cosmin Vîjeu – Cetățeanul turmentat
Regia: Toma Enache
Scenografia: Vladimir Turturică
Costume: Doina Levința
