Articol de Remus Dinu, Maria Olteanu – Publicat duminica, 13 iulie 2025 23:36 / Actualizat duminica, 13 iulie 2025 23:52
CFR Cluj a câștigat greu, în prelungiri, la debutul în noul campionat, „feroviarii” impunându-se la limită în fața Unirii Slobozia, scor 2-1.
Programul, rezultatele și marcatorii etapei #1 din Superligă.
Debutantul Daniel Dumbrăvanu un fundaș de 23 de ani din Republica Moldova, i-a salvat pe clujeni în prelungiri, într-un meci în care Dan Petrescu a apelat la numeroase experimente, iar jocul a lăsat de dorit. Fără Louis Munteanu, clujenii s-au chinuit serios în fața echipei care s-a salvat la „baraj”, iar returul cu Paksi se anunță o mare provocare.
CFR Cluj – Unirea Slobozia, cronică de Remus Dinu
Cu mulți dintre titulari ținuți în „teacă”, la păstrare pentru returul cu Paksi de joi, CFR Cluj a propus o garnitură de ocazie pentru apariția inaugurală din noul sezon.
Petrescu a tratat meciul ca pe-un amical, cu o sumedenie de rezerve, de la ex-„galacticul” Țîrlea până la Micai, Dumbrăvanu și „nemuritorul” Deac. Un indiciu elocvent, deci, asupra intențiilor și priorităților clubului, pe care doar prezența în Europa League sau un „jackpot” de mercato l-ar mai aerisi financiar.
Fără cap și fără Coadă
Favorită chiar și-n aceste condiții, în fața unui echipe redesenate de Prepeliță în vară, CFR a început bâjbâind, cu Petrescu înjurând de mama focului pe bancă, un tablou clasic. Cincsprezece minute inspide s-au animat într-o clipită la gafa de curtea școlii a lui Coadă, care a rupt neașteptat echilibrul unui meci fără scântei.
Mijlocașul Sloboziei a trimis neglijent și fără vlagă spre propriul careu, suficient pentru ca Postolachi, speculativ, să se interpună pe direcția mingii și s-o „înțepe” în poarta unui Gurău ieșit în disperare de cauză de pe linia porții (15′)
E 1-0, ideal panaceu, iar „feroviarii” pot gestiona mult mai detașați meciul de aici înainte.
Necalibrată, parcă, Unirea a „pâlpâit” la capul lui Antoche, apoi a sperat în zadar că mâna lui Aganovic, care a propulsat îl plasă șutul lui Afalna, va trece neobservată. Ricoșeul din minutul 28 îl păcălise pe debutantul din poarta „feroviarilor”, dar „centralul” Moldoveanu n-a stat la discuții și a anulat golul.
Afalna, belea!
Ceva mai dezinvoltă decât în primele minute, CFR a trecut în decurs de câteva minute pe lângă desprinderea care i-ar fi făcut viața mai ușoară. Păun, neconcludent din două poziții ofertante, și Fică, blocat in extremis de Gurău, au trecut pe lângă 2-0 și i-au mai dat o „viață” Sloboziei. De care oaspeții au profitat din plin înainte de pauză.
Afalna, cel mai activ om al Unirii, mobil și penetrant pe lângă un Sinyan inexplicabil de lent, îi ia fața gambianului și trimite în poartă, prilej de cod roșu în vestiarul Clujului la pauză.
Nu degeaba Petrescu a ținut-o toată repriza într-un pufnet, la pauză s-a lăsat cu „sacrificări”! Postolachi, realizări minuscule cu excepția golului, și Deac, șters și neinspirat, au rămas la cabine, înlocuiți pentru un boom de prospețime cu Nkololo și Gjorgjievski.
Nici rezervele n-au „livrat”
Partea secundă a început cu un CFR inexpresiv, moale și letargic. Și cu o „torpilă” care a fost la un pas să facă deranj mare în Gruia. Ronaldo Deaconu, direct din lovitură liberă, l-a întins serios pe italianul Micai, (50′), alimentând nemulțumirea colectivă din stadion.
„Implanturile” făcute de Petrescu la pauză parcă au moleșit-o și mai tare pe CFR, cu apariții meteorice în careul ialomițenilor. Abia în minutul 66 apare prima zvâcnire mai de Doamne-ajută, la șutul nou-intratului Viktor Kun, un new-entry rodat în academia clubului.
Izbăvirea vine de la Dumbrăvanu
Cu cronometrul pe post de sperietoare, CFR a declanșat o mobilizare last-minute, din care au rezultat câteva frânturi de ocazii. În minutul 70, procedeul greșit al lui Păun era să se transforme în golul weekend-ului, dar transversala l-a salvat pe Gurău.
S-a făcut curând 1-1 și la goluri anulate. Din fază fixă, CFR izbutise să trimită în poartă, „centralul” a considerat că Gurău a fost dezechilibrat în aer, iar golul nu s-a pus.
„Feroviarii” au avut om în plus în ultimele 10 minute, după ieșirea timpurie a lui Dorobanțu, accidentat. O pierdere care avea să cântărească enorm: în al patrulea minut al prelungirilor, Gurău a ieșit târziu pe o centrare, n-a mai fost salvat de arbitru și de data aceasta, iar golul debutantului Daniel Dumbrăvanu a fost validat.
Nu s-a terminat aici, căci Gurău, portar obișnuit s-o comită și în perioada de la FCU Craiova, și-a completat seara oribilă. A provocat un penalty, anulat până la urmă de intervenția VAR-ului, la un fault comis în prealabil de Gjorgjievski. Victorie securizată după mai bine de 10 minute de prelungiri, deși jocul a adus mai degrabă cu o pedeapsă.
FINAL » CFR Cluj – Unirea Slobozia 2-1
-
Click AICI pentru mai multe detalii și statistici
-
Au marcat: Postolachi (15), Dumbrăvanu (90+4) / Afalna (45+1)
-
În minutul 71, CFR Cluj a marcat pentru 2-1, dar imediat reușita lui Kamara a fost anulată, pentru un fault asupra lui Gurău
-
În minutul 28, Afalna a marcat un gol de la distanță, dar reușita a fost anulată imediat, după ce mingea, în drumul spre poartă, a fost lovită cu mâna de Aganovic. Faza a fost revăzută în camera VAR și a rămas decizia dictată inițial în teren
Imagini de la CFR Cluj – Unirea Slobozia
CFR Cluj – Unirea Slobozia, echipele de start
CFR Cluj: Micai – Țîrlea, Sinyan, Dumbrăvanu, Camora – Fică, Djokovic, Păun – Deac, Postolachi, Șfaiț
Rezerve: Hindrich, Abeid, Gyorgy, M. Ilie, Bolgado, Muhar, Emerllahu, Nkololo, Kamara, Ciubăncan, Gjorghievski, Samake
Antrenor: Dan Petrescu
Unirea Slobozia: Gurău – Dorobanțu, I. Dinu, Antoche, Șerbănică – Deaconu, Hamdiji, Coadă – M. Lupu, Afalna, Aganovic
Rezerve: Rusu, A. Negru, Ibrian, Dragu, Iancu, Lemnaru, V. Pop, Purece, Dulcea, Bărbuț, Florescu, Said
Antrenor: Andrei Prepeliță
Stadion: CFR Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca)
Arbitru: Cristian Moldoveanu // Asistenți: Raul Ghiciulescu, Romică Bîrdeș
Arbitru VAR: Lucian Rusandru // Asistent VAR: Marius Omuț
Cele mai importante date înainte de meci, furnizate de statisticianul GSP, Liviu Manolache
-
Clujenii au impresionat în ediția precedentă prin forța ofensivă arătată, aceștia reușind să înscrie cel puțin un gol în 36 dintre cele 40 de meciuri jucate.
-
Unirea Slobozia a fost echipa cu cele mai multe goluri marcate în urma unor cornere, nu mai puțin de 12 reușite.
-
Ciprian Deac se află în fața celui de-al 19-lea sezon pe prima scenă, fiind jucătorul activ cu cele mai multe stagiuni în Superligă.
-
255 de meciuri a jucat Adnan Aganovic în principala competiție internă din România, fiind singurul dintre cei 96 de fotbaliști croați cu minute în Superligă care a strâns peste 200 de prezențe.
-
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar în sezonul regular precedent, când clujenii s-au impus acasă cu 3-0 (Louis Munteanu – dublă, Adrian Păun) și au remizat în deplasare, scor 1-1 (Florin Purece / Louis Munteanu).
-
368 de meciuri ca antrenor principal în Superligă are Dan Petrescu, cele mai multe dintre toti cei 16 tehnicieni activi. Dintre acestea, 198 s-au încheiat cu victorii și 99 la egalitate.
-
În această vară, Andrei Prepeliță a fost instalat pe banca ialomițenilor, Unirea Slobozia fiind a treia echipă pe care o conduce pe prima scenă.
Declarațiile lui Dan Petrescu, înainte de meci
Sunt foarte multe necunoscute, nu am reușit să îi vedem pe cei de la Slobozia în niciun meci, au 14 jucători noi, unii jucători îi știm foarte bine din Superliga, pe alții nu îi știm. Au și un antrenor nou, o mentalitate nouă, rămâne de văzut ce va fi la meciul de mâine.
Venim după un egal și un joc destul de bun, unde meritam victoria, dar sigur vom face multe schimbări, pentru că abia am sosit și jucătorii resimt oboseala ultimului meci.Egalul nu e un rezultat rău, dacă unii așa consideră, e părerea lor. Am jucat bine, dacă nu jucam bine, atunci era o problemă, dar nu am putut să dau gol. Nu o să mă supăr niciodată pe jucătorii care ratează.
Important este că ne-am creat ocazii și este bine că nu am primit gol. Va fi un meci foarte, foarte greu la retur. Dar, acum, prioritatea este meciul de mâine, unde mă aștept la un meci greu, pentru că vor fi mulți jucători noi în primul 11.
Nu prea știu nimic despre Unirea Slobozia, am văzut doar echipa de start, mulți jucători noi
– Dan Petrescu, la conferința de presă