Japonia ar putea să aibă prima femeie prim-ministru din istoria sa.
Partidul conservator aflat la putere în Japonia și-a ales noul lider. Sanae Takaichi, în vârstă de 64 de ani, ajunge, astfel, să fie candidatul principal pentru a deveni prima femeie care ocupă funcția de premier în istoria țării, potrivit BBC.
Takaichi, între provocări economice și politice
Takaichi se situează printre candidații mai conservatori ai partidului de guvernământ, orientați spre dreapta. Fost ministru, prezentatoare TV și toboșar – fiind pasionată de heavy metal, ea e una dintre cele mai vizibile și controversate personalități din politica japoneză.
Aceasta se confruntă cu numeroase provocări, printre care o economie stagnantă și cetățeni care resimt efectele inflației persistente și ale salariilor care nu cresc. De asemenea, Takaichi va trebui să gestioneze o relație dificilă cu SUA și să finalizeze un acord tarifar cu administrația Trump, convenit de guvernul anterior, mai susține sursa citată mai sus.
În cazul în care va deveni prim-ministru, Takaichi va avea sarcina dificilă de a stabiliza partidul, afectat profund de ani de conflicte și controverse interne.
Luna trecută, prim-ministrul Shigeru Ishiba, al cărui mandat a durat puțin peste un an, a anunțat că se va retrage după o serie de înfrângeri electorale care au determinat coaliția de guvernare a Partidului Liberal Democrat (LDP) să își piardă majoritatea în ambele camere ale parlamentului.
Takaichi este puțin probabil să aibă „mult succes în a vindeca fisura internă a partidului”, susține profesorul Jeff Kingston, director de Studii Asiatice la Universitatea Temple din Tokyo.
Profilul posibilei prime femei premier din Japonia
Ea face parte din facțiunea „dură” a LDP, care susține că scăderea semnificativă a sprijinului partidului se datorează pierderii legăturii cu tradiția sa de dreapta, a adăugat profesorul: „Consider că Takaichi are șanse să recâștige alegătorii de dreapta, însă acest lucru ar putea afecta atractivitatea sa în rândul publicului larg în cazul unor alegeri naționale”.
Takaichi este o veche admiratoare a primei femei prim-ministru a Marii Britanii, Margaret Thatcher, și se apropie tot mai mult de realizarea ambiției sale de a deveni „Doamna de Fier” a Japoniei.
Totuși, multe votante nu o consideră o susținătoare a progresului. Profesorul Kingston afirmă că, deși ea se autointitulează „Margaret Thatcher a Japoniei”, în materie de disciplină fiscală nu seamănă deloc cu Thatcher și, asemenea acesteia, nu este cunoscută pentru capacitatea de a media conflicte sau de a sprijini femeile.
Takaichi este o conservatoare convinsă, care s-a opus mult timp legislației ce le-ar permite femeilor să își păstreze numele de fată după căsătorie, considerând că acest lucru contravine tradiției. De asemenea, se opune căsătoriilor între persoane de același sex.
Fosta protejată a liderului ucis Shinzo Abe, Takaichi, a promis să reînnoiască viziunea economică „Abenomics”, bazată pe cheltuieli fiscale mari și împrumuturi ieftine.
Veterană a LDP, ea susține o poziție fermă în domeniul securității și vizează revizuirea constituției pacifiste a Japoniei. De asemenea, vizitează frecvent controversatul sanctuar Yasukuni, unde sunt comemorați combatanții japonezi decedați în conflicte militare, inclusiv câțiva condamnați pentru crime de război.