Tinerii din Iran au dat startul unor schimbări dramatice ale normelor sociale în ultimele luni. „Avem o tânără generație neînfricată care încalcă tabuurile”, spune unul dintre ei.

Mii de tineri și tinere, cu părul descoperit, îmbrăcați în blugi și bluze cu mânecă scurtă, sar, dansează și cântă la un concert pop – mulțimea e numeroasă, iar evenimentul are loc în aer liber, scrie NYT. Într-o altă parte a orașului, tinerii se leagănă pe ritmurile muzicii unei trupe hard rock stradale. Mai mult, zeci de oameni au traversat orașul pentru a participa la Săptămâna Designului, un festival de instalații artistice gigantice, colorate, spectacole de lumini și muzică live care au avut loc în mai multe locații.
Nu suntem la New York sau Berlin, ci în Teheran, capitala Iranului, unde tinerii au condus în ultimele luni o renaștere socială. Luna trecută, un festival de jazz de cinci zile a transformat cafenelele și galeriile de artă în adevărate spații de spectacole.
Este un contrast puternic față de cum stăteau lucrurile în urmă cu cinci ani, când femeile riscau să fie bătute și târâte până la dube de poliție pentru că își lăsau libere câteva șuvițe de păr, forțele de securitate făceau razii la domiciliu pentru a opri petrecerile, iar dansul era interzis în public.
„Societatea se schimbă într-un ritm foarte rapid, aproape ca și cum și-ar schimba pielea. Pe lângă deschiderea pe care o vedem în spațiul social, avem o tânără generație neînfricată care încalcă tabuurile”, a observat Donya Amiri, un critic de modă și designer în vârstă de 33 de ani din Teheran, într-un interviu. „Tânăra generație își dorește libertățile fundamentale și le obține prin perseverență.”
Zeci de videoclipuri distribuite pe rețelele de socializare, precum și interviuri realizate cu peste două duzini de iranieni – printre care artiști, designeri, muzicieni, antreprenori, studenți, dar și sociologi și analiști politici – descriu o țară aflată în plină transformare.
Totuși, disidența politică nu este tolerată, execuțiile și condamnările la moarte sunt frecvente – de pildă, agenții de securitate au arestat la începutul lunii noiembrie cel puțin patru cercetători, economiști și scriitori care criticaseră sistemul. Însă guvernul președintelui Masoud Pezeshkian, chirurg cardiolog care a militat pentru acordarea mai multor libertăți sociale, pare să nu fie dispus sau incapabil să facă față valului schimbării și este probabil precaut în ceea ce privește represiunile care riscă să se întoarcă împotriva sa și să incite la tulburări.
Guvernul se confruntă deja cu crize după criză, inclusiv economia precară, redresarea după războiul cu Israelul și o lipsă acută de resurse de apă și energie. Dansul alungă tristețea.
Festivitățile nu se limitează la Teheran. Concerte și festivaluri sunt organizate în toată țara, în orașe mari și mici, atrăgând mulțimi uriașe.
În Yazd, un oraș religios și conservator, a avut loc un concert cu cântece pop din epoca de dinainte de revoluție, cândva interzisă. Orașul Kerman a găzduit un maraton în deșert în octombrie, unde bărbați și femei au alergat unul alături de altul; yoga de dimineață și exercițiile în grup au devenit o rutină în multe parcuri; muzicienii stradali, în special femeile care cântă solo, sunt atracții comune; dansatorii hip-hop au apărut în Shiraz și în alte locuri; iar petrecerile dansante improvizate în cafenele, și în mall-urile cu DJ sunt o tendință în creștere.
„Trebuie să simțim fericire și bucurie”, spune Parnia, o specialistă în cosmetică în vârstă de 26 de ani, într-un interviu acordat din Teheran, cerând ca numele ei de familie să nu fie publicat de teama represaliilor. „Merg la aceste concerte ca să ascult muzică – când sunt acolo, nu mă gândesc la război sau conflict, trăiesc clipa prezentă, bucurându-mă de acea noapte specială.”
Într-un deșert din apropierea orașului Isfahan, operatorii de turism organizează petreceri rave, dansând în jurul unor statui gigantice și a unor gropi de foc, în stilul festivalului Burning Man din Nevada. Marele Bazar din Teheran, cunoscut ca un bastion al tradiției, a găzduit o prezentare de modă cu modele care au defilat pe podium, îmbrăcate în haine de blană și șaluri de cașmir. Unele restaurante din Teheran servesc discret vin și amestecă un shot de vodcă în cocktailuri.
Teatrul muzical, un fenomen rar întâlnit în Iran din cauza restricțiilor impuse femeilor de a cânta și dansa, a ajuns și la Teheran. Reprezentări în stil Broadway ale poveștilor Oliver Twist și Robin Hood au fost sold-out în fiecare seară, conform postărilor de pe rețelele de socializare.
Din sfera privată în sfera publică
Este vorba despre o schimbare de la bază, venind din partea unei noi generații de iranieni care, conectați la lumea exterioară prin intermediul rețelelor de socializare și fără a mai resimți acea frică de a fi arestați testează limitele și recuperează spațiile publice de la guvernul islamic, cunoscut pentru restricțiile sale sufocante asupra adunărilor mixte, dansului, cântatului, alcoolului și evenimentelor în stil occidental.
Fatemeh Hassani, un sociolog care studiază evoluțiile sociale, a declarat într-un interviu acordat de la Teheran că granițele dintre viața publică și cea privată se estompează pe măsură ce tinerii refuză să trăiască o viață dublă.
„În ultimele patru decenii, o mare parte din cultura iraniană s-a manifestat în spații private: în case, la petreceri și în spații restrânse. Dar astăzi, aceleași valori, emoții și stiluri de viață sunt reproduse în sfera publică”, a spus Hassani.
Guvernul însuși s-a alăturat acestei tendințe, chiar dacă oarecum ezitant.
În septembrie, a organizat o serie de evenimente muzicale gratuite în aer liber în toată țara, care au fost intitulate concerte ale fericirii, invitând cântăreți și trupe de top să cânte în fața publicului pentru a consolida naționalismul în timp ce țara răspundea războiului de 12 zile cu Israelul din iunie. Această acțiune a fost prima de acest fel: guvernul iranian organizează de obicei evenimentele festive la moschei cu slujbe publice de rugăciune, nicidecum prin concerte pop.

Paniz Faryousefi – prima femeie dirijor din Iran FOTO EPA-EFE
„Organizarea de concerte cu participarea a milioane de oameni ne întărește unitatea”, a declarat Fatemeh Mohajerani, purtătoarea de cuvânt a guvernului, presei locale în septembrie. Ea a adăugat că evenimente precum concertele stradale vor contribui la „creșterea fericirii colective”.
Acțiunea a generat laude și critici, unii observând că guvernul face o schimbare plăcută, iar alții considerând-o duplicitară și menită să distragă atenția oamenilor de la numeroasele probleme ale țării. În orice caz, concertele au fost un succes uriaș, aducând peste un milion de participanți, potrivit presei locale, și au devenit, fără intenție, o ilustrare a prăpastiei tot mai mari dintre conducătorii islamici și noua generație.
Conservatorii au cerut măsuri
Bahman Babazadeh, în vârstă de 42 de ani, jurnalist muzical și promotor de concerte, a declarat într-un interviu telefonic din Teheran că războiul a schimbat modul în care puteau avea loc concerte în Iran. Guvernul a relaxat restricțiile, precum supravegherea versurilor și a cântecelor, interzicerea dansului și obligarea femeilor să poarte hijab. În medie, a spus el, cel puțin patru concerte au loc în fiecare seară în orașe mari precum Teheran, Shiraz și Isfahan, atrăgând mii de participanți.
Abaterea de la regulile islamice i-a iritat pe conservatori, care au cerut ca sistemul judiciar și forțele de securitate să acționeze, avertizând că, în acest ritm, revoluția islamică va dispărea în curând. În unele cazuri, autoritățile au intervenit pentru a închide un eveniment, cum ar fi cel de la magazinul care a găzduit prezentarea de modă din bazar, a anula un concert sau a amenda un organizator.
Presa iraniană a relatat săptămâna trecută că Ministerul Informațiilor i-a furnizat liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, un raport confidențial privind abaterea de la regulile sociale islamice și scăderea numărului de femei care poartă hijab și că Khamenei a ordonat guvernului să ia măsuri
Însă Elias Hazrati, șeful departamentului de comunicare al președintelui Pezeshkian, a declarat presei iraniene că, deși guvernul este „sensibil” în această privință, nu intenționează să „folosească metodele eșuate din trecut” și că opiniile sale privind hijabul sunt „bazate pe logică”.
„Generația Z este indiferentă față de putere și a ajuns într-o stare colectivă în care respectul lipsește”, a explicat Abdolreza Davari, consilier principal al fostului președinte Mahmoud Ahmadinejad, într-o discuție pe rețelele de socializare despre acest fenomen. El a adăugat că iranienii din Generația Z „nu tolerează interferențele impuse în viața lor de zi cu zi” și „de aici, viitorul Iranului se va schimba”.
Potrivit analiștilor, bucuria și distracția la vedere în tot Iranul nu înseamnă că tânăra generație ar fi indiferentă la problemele economice care afectează țara sau la încercările sporadice ale regimului islamic de a reprima aceste manifestări.. Unii dintre ei descriu festivitățile ca pe o formă de rezistență și sfidare, similară mișcării conduse de femeile care au renunțat colectiv la purtarea hijabului obligatoriu în urma protestelor la nivel național din 2022, după ce o tânără, Mahsa Amini, a murit în custodia poliției moralității.
„Societatea iraniană a reușit să creeze unele fisuri în structura puterii prin aceste forme de rezistență și să forțeze regimul să cedeze în fața unora dintre evenimente”, a subliniat Mojtaba Najafi, analist politic stabilit în Franța, autorul unei teze de doctorat despre mișcările sociale politice din Iran.
Amir Sam, un creator de conținut pe Instagram cu aproximativ 120.000 de urmăritori în Iran, distribuie frecvent videoclipuri de la concerte și evenimente. „Sper că această libertate și bucurie vor dăinui în fiecare colț al Iranului”.
Citește mai multe despre:
iran
