![]()
Amenințări și violență domestică. Foto: Pixabay
O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor, după ce a fost la practică la o fermă. Principalul suspect a fost prins.
Update: Bihoreanul a publicat dialogul pe care suspectul l-a avut cu cei care l-au prins:
– … și l-am omorât (am omorât-o – n.r.)
– Cu cuțitul.
– Ce fel de cuțit ai avut?
– Briceag.
– Și unde ai dat cu cuțitul?
– În gât.
– De câte ori?
– De câteva ori, nu mai țin minte acuma, de 2-3 ori…
– Și unde s-a întâmplat treaba asta?
– Undeva în rapiță”.
Update: A fost găsită și arma crimei.
![]()
Foto: Amator
Update: Potrivit Bihoreanul, bărbatul de 39 de ani suspectat că a ucis o tânără de 18 ani aflată în practică la o fermă din zonă a fost găsit în jurul orei 18:00, ascuns într-un lan de rapiță, nu departe de locul crimei. El era rănit la picior și avea hainele îmbibate de sânge.
La operațiunea de căutare au participat efective sporite de polițiști și jandarmi, fiind folosiți câini de urmă, drone și un elicopter. În cursul zilei, autoritățile instituiseră și filtre rutiere, iar suspectul fusese dat în consemn la frontieră.
Update: Jozsef Zsolt Bóné a fost condamnat în 2010, de Tribunalul Bihor, la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Pe 24 aprilie 2025 a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Satu Mare, printr-o decizie a Judecătoriei Satu Mare.
„A dat dovezi temeinice de îndreptare, conştientizând scopul pedepsei; sunt indicii temeinice care să arate că are dezvoltate suficiente mecanisme de adaptare la mediul social şi în adoptarea unei atitudini pozitive. Timpul executat din pedeapsă este suficient pentru reeducarea sa, deţinutul formându-şi o atitudine corectă faţă de valorile sociale, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială şi ca pe viitor, se va încadra într-o viaţă normală”, a reținut instanța sătmăreană.
Bóné a fost arestat pe 22 octombrie 2008 și urma să stea după gratii până pe 30 aprilie 2027. La momentul eliberării condiționate el a executat peste 6.000 de zile de închisoare, la care i-au fost adăugate 540 de zile considerate executate ca măsură compensatorie pentru condiții necorespunzătoare. A primit ca „bonus” alte 604 zile considerate ca executate ca urmare a activităților lucrative și educative.
Bărbatul a absolvit clasa a VII-a în spatele gratiilor și a participat la mai multe programe, printre care cele pentru diminuarea furiei și impulsivității și cel destinat persoanelor cu conduită agresivă.
Update: Poliția Română a făcut publică prima imagine cu suspectul crimei înfiorătoare din județul Bihor. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, desfășoară activități pentru depistarea unui bărbat – Bóné Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, județul Bihor, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei de 8 mai a.c., în localitatea Pahida, județul Bihor.
„Cetățenii care dețin informații ce pot conduce la depistarea acesteia sunt rugați să apeleze de urgență numărul unic 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție. De asemenea, recomandăm cetățenilor să nu încerce să intre în contact cu persoana căutată”, se arată într-un comunicat al Poliției Bihor.
Update:
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor a informat, vineri, că desfăşoară activităţi cu efective sporite pentru depistarea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei.
„Compartimentul Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor a fost împuternicit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor să facă publice următoarele informaţii: Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, desfăşoară activităţi pentru depistarea unui bărbat – Bone Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, judeţul Bihor, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei de 8 mai a.c., în localitatea Pahida, judeţul Bihor”, au transmis reprezentanţii IPJ Bihor.
Conform informaţiilor transmise de la faţa locului de presa locală şi naţională, victima este o elevă de la un liceu agricol, în vârstă de 18 ani, care se afla în practică la o fermă din localitate.
„În cadrul activităţilor de căutare şi depistare, au fost mobilizate efective sporite de poliţişti şi jandarmi, fiind instituite filtre rutiere şi desfăşurate verificări în teren, cu sprijinul câinilor de urmă, al dronelor şi al unui elicopter, pentru extinderea activităţilor operative şi verificarea zonelor de interes. Totodată, persoana a fost dată în consemn la frontieră”, se precizează în comunicatul IPJ Bihor.
Cetăţenii care deţin informaţii ce pot conduce la depistarea acesteia sunt rugaţi să apeleze de urgenţă numărul unic 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie.
De asemenea, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu încerce să intre în contact cu persoana căutată.
Update:
Fata de 18 ani, care a fost ucisă în Parhida, era elevă în clasa a XI-a la un liceu cu profil agricol din Borș. De mai mulți ani ea își desfășura stagiile de practică la aceeași fermă de animale din comuna Tămășeu. Vineri dimineața, diriginta sa a apelat-o video pentru a fi sigură că a ajuns la locul unde făcea practica, iar tânăra a răspuns și totul părea a fi în regulă, notează Bihon.
În prezent, suspectul principal, un bărbat în jur de 30 de ani, este căutat de forțe mărite ale Poliției și Jandarmeriei, care folosesc câine specializați, drone și chiar un elicopter, potrivit unor surse.
Pe Drumul Național 19, între Oradea și Marghita au fost instituite filtre și sunt verificate toate mașinile. Potrivit unor imagini publicate pe Facebook traficul în zona Fegernicul Nou este afectat de controalele severe ale autorităților.
Știrea inițială:
O tânără de 18 ani a fost găsită fără viață pe un câmp din localitatea Parhida, după ce a mers la practica desfășurată la o fermă din zonă. Descoperirea a pus în alertă autoritățile, iar principalul suspect este căutat inclusiv cu drona, câini de urmă și efective importante de polițiști și jandarmi.
Tragedia a ieșit la iveală vineri, în comuna Tămășeu. Potrivit informațiilor apărute până acum, trupul fetei a fost găsit pe un teren aflat în apropierea fermei unde aceasta își efectua practica. Cadavrul prezenta urme vizibile de violență în zona gâtului.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Echipajele de intervenție au constatat decesul la scurt timp după sosire.
Tatăl adolescentei a oferit un scurt comentariu presei și a spus, profund afectat, că telefonul fetei ar fi fost găsit la o distanță considerabilă de locul unde a avut loc crima. Acesta a mai susținut că echipajul SMURD ar fi ajuns aproximativ o oră după apelul de alertare, potrivit România TV.
Anchetă amplă după moartea elevei
După descoperirea trupului, zona a fost împânzită de forțe de ordine. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar polițiștii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat înaintea tragediei.
Potrivit datelor apărute până acum, fata era elevă în ultimul an la o școală profesională cu profil agricol și efectua practică la o fermă de capre din Parhida. Se pare că adolescenta mergea de mai mulți ani la aceeași fermă pentru pregătirea practică necesară cursurilor.
Suspectul din cazul din Bihor, căutat cu drona
Oamenii din zonă spun că tânăra ar fi fost văzută ultima dată alături de un cioban, angajat al fermei. Bărbatul este descris de localnici drept un recidivist care ar fi ieșit recent din închisoare, după ce executase o pedeapsă de 20 de ani pentru crimă și tâlhărie.
Anchetatorii încearcă acum să afle ce s-a petrecut între cei doi și cum s-a ajuns la conflictul care ar fi precedat tragedia. Deocamdată nu este clar ce a declanșat scandalul.
În dimineața zilei în care a avut loc nenorocirea, eleva ar fi vorbit prin apel video cu diriginta ei. Potrivit Observator, profesoara a contactat-o pentru a verifica dacă merge la practică.
După acel apel, fata nu a mai răspuns la telefon. La scurt timp după presupusa faptă, bărbatul suspectat în acest caz a dispărut fără urmă, iar acum este căutat intens de autorități, conform România TV.
