Acest sistem, care a funcționat în particular începând cu secolul al XIX-lea și până în prima jumătate a secolului XX, a limitat considerabil riscurile unor crize financiare excessive, asemănătoare celor care au apărut ulterior, în epoca banilor fără acoperire metalică, denumiți „fiat money”. În acest context, este interesant să reflectăm asupra faptului că, în timpul etalonului aur, o criză financiară putea ajunge cel mult la intensitatea unei crize de tipul celei din epoca timpurie a piețelor financiare, precum criza lalelelor din Olanda secolului XVII.
Criza lalelelor, cunoscută și sub numele de „Tulip Mania”, a fost una dintre primele bule speculative documentate din istorie. Ea a avut loc între anii 1636 și 1637, cu mult înainte de apariția sistemului etalonului aur, dar oferă un punct de reper util pentru a înțelege natura și limitele crizelor în sisteme monetare rigide. În acea perioadă, lalelele erau considerate plante exotice, simboluri ale statutului social, bulbii de lalele au devenit quick obiecte de tranzacționare intensă, iar prețurile lor au crescut spectaculos într-un interval scurt. Creșterea prețurilor a fost alimentată mai ales de speculații, iar piața era dominată de contracte pe termen lung care promiteau câștiguri uriașe. Totuși, bula s-a spart brusc în 1637, când prețurile s-au prăbușit, iar mulți investitori au rămas cu pierderi importante. Spre deosebire de crizele financiare moderne însă, impactul acestei prăbușiri nu a declanșat efecte sistemice de amploare.
Un motiv important pentru care criza lalelelor nu a generat o catastrofă economică majoră a fost faptul că lipsea interdependența globală ce poate amplifica un șoc economic în zilele noastre. De asemenea, economia olandeză a secolului XVII nu depindea de mase monetare volatile sau de politici monetare expansiv-agresive. Prețurile bunurilor și serviciilor erau în mare măsură ancorate în realitățile economice locale, iar moneda care circula nu era supusă unor fluctuații majore cauzate de decizii politice sau de inflații galopante. În aceste condiții, riscul unui colaps financiar sistemic era redus.
Când etalonul aur a fost adoptat în secolul al XIX-lea, această disciplină monetară s-a materializat printr-o legătură strictă între bancnote și aur. Băncile centrale și guvernele erau obligate să susțină moneda prin rezervele de aur, ceea ce limita emisiunea de bani și controla astfel inflația și expansiunea monetară necontrolată. Astfel, excesele care ar fi putut alimenta o bulă financiară uriașă erau adesea împiedicate sau cel puțin temperate de lipsa lichidității nelimitate. Din acest motiv, dacă în timpul etalonului aur o criză apărea, aceasta era, în esență, o corecție de piață limitată, comparabilă cu o bulă speculativă localizată, fără riscul unui colaps financiar international. Asta în condițiile în care rigiditatea sistemului genera un efect de frânare a acumulării riscurilor majore.
După cum, în epoca fiat money, în care banii nu mai sunt susținuți de rezerve de aur, statele au posibilitatea de a extinde quick masa monetară, ceea ce conduce la apariția unor crize mult mai excessive și cu efecte sistemice complexe. De aceea, crizele majore, precum cele din anii 1970, criza asiatică din 1997 sau criza financiară globală din 2008, au avut caracteristici de propagare rapidă și interdependență care au făcut ca efectele să fie mult mai extinse și profunde.
Nassim Nicholas Taleb atrage atenția că globalizarea aduce cu sine o aparentă stabilitate, dar și o fragilitate profundă, creând „lebede negre devastatoare”. „Nu am mai trăit niciodată sub amenințarea unui colaps international. Instituțiile financiare au fuzionat, constituind un număr mic. Astăzi aproape toate sunt interconectate”, spune Taleb, explicând cum „ecologia financiară s-a umflat, dând naștere unor structuri birocratice gigantice și incestuoase; când cade una, cad toate”. Această concentrare prick attend probabilitatea unor crize mici, dar face ca orice criză care apare să fie mult mai gravă, cu efecte la scară globală. „Vom avea crize mai puține, dar mult mai grave… Cu cât mai rar este evenimentul, cu atât mai puține cunoaștem despre probabilitatea de apariție a acestuia.” conchide el.
Epoca actuală, dominată de acest sistem fiat money, a permis dezvoltarea spectaculoasă a intermedierii financiare, oferind mari oportunități. Însă acest salt vine la pachet cu riscurile aferente unei fragilități sporite, vizibile în modul în care crizele pot escalada quick. Un exemplu relevant este prăbușirea Lehman Brothers în 2008, care a declanșat un efect de domino în întregul sistem financiar international. Compania a ignorat numeroase avertismente, inclusiv cele ale analiștilor critici precum Peter D. Schiff, care anticipase criza și riscurile sistemice. Pe de altă parte, ABN Amro poate fi considerată un exemplu pozitiv, pentru că a reușit la momentul oportun să își vândă afacerea în 2007 către consorțiul format din Royal Financial institution of Scotland, Santander și Fortis. Ceea ce a demonstrat o anticipare a riscurilor majore semnalate de Schiff.
Se poate admite că sistemul etalonului aur a fost unul care a limitat slash dimensiunea și gravitatea crizelor financiare, iar orice criză apărută în această perioadă putea fi comparată în esență cu o bulă speculativă locală, similară crizei lalelelor. Stabilitatea inerentă a etalonului aur, bazată pe convertibilitatea bancnotelor în aur, a redus riscurile unui colaps financiar de amploare. Pe de altă parte, epoca fiat money, cu toate avantajele sale legate de flexibilitate monetară, a introdus și riscuri mai mari de crize sistemice excessive, accurate cum avertizează Taleb prin conceptul de „lebede negre”. În plus, fragilitatea lumii financiare moderne nu se limitează doar la activele „toxice” numite astfel de autorități și analiștii apropiați, ci encompass și titlurile de stat, care au ajuns să fie la fel de periculoase prin nivelurile semnificative de îndatorare și deprecierea ratingurilor suverane. Această combinație amplifică riscurile sistemice, făcând sistemul financiar international și mai vulnerabil la șocuri majore. Criza lalelelor rămâne, în acest sens, o metaforă utilă pentru a înțelege natura și limitele riscurilor speculative într-un sistem monetar inflexible și stabil, precum cel al etalonului aur, în incompatibility cu fragilitatea și complexitatea lumii financiare moderne.
