Stiri Noi

Cubul electronic de pe Arena Naţională a stricat imaginea cu Mircea Lucescu înainte de FCSB-Oţelul

Cubul electronic de pe Arena Naţională a stricat imaginea cu Mircea Lucescu înainte de FCSB-Oţelul

mircea lucescu

Mircea Lucescu (1945-2026), antrenorul și fostul selecționer al naționalei României. Sursa foto: Agerpres

Cubul electronic de pe Arena Naţională, cel care afişează de multe ori imagini înaintea şi în timpul meciurilor, a stricat fotografia cu Mircea Lucescu, proiectată la momentul minutului de reculegere pentru fostul selecţioner al României, înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu.

Concret, pentru că acel cub electronic are câţiva pixeli stricali, fotografia cu Mircea Lucescu a avut o defecţiune chiar pe faţa fostului selecţioner. 

Vali Moraru, moderatorul emisiunii Digisport Special, a avut o reacţie dură după meciul câştigat de FCSB cu 4-0. 

Captură Digisport

Sursa foto: captură Digisport

„Deja circulă o fotografie pe care mi-am propus să nu o difuzăm. Dar e o fotografie care înseamnă rușinea din fotbalul românesc și din administrarea publică din sportul românesc. E o fotografie de la momentul de reculegere.

Niște leduri nu s-au aprins în niște locuri foarte importante pentru acea fotografie proiectată pe celebrul cub. De atâtea ori avem meciuri acolo, ne ducem la stadion, facem emisiuni, să fie frumos, să fie fotbalul cât mai puternic, urmărit, interesant.

Dar nu reușim să reparăm niște leduri la un cub pe Arena Națională, cel mai important stadion al țării. Bun, am văzut că primarul general al Capitalei a constatat niște lucruri. Dar problemele astea sunt de multă vreme.

Observăm că actualul primar a avut niște întâlniri, discuții, încercând să eficientizeze administrarea acestui stadion care pierde bani, deși găzduiește o mulțime de evenimente.

(…) Niște leduri sunt greu de reparat, pentru că probabil e greu să ajungi la înălțimea asta, și atunci ies niște situații absolut rușinoase”, a declarat Vali Moraru la Digisport Special, după meci. 

Ciprian Ciucu, primarul general, anunţase că Arena Naţională nu e administrată bine 

„Aşa cum se ştie, de foarte mult timp, această arenă nu este cel mai bine administrată. Statul nu este întotdeauna cel mai bun administrator şi din punctul meu de vedere este subutilizată şi, evident, produce pierderi. (…) Foarte pe scurt: ne costă undeva la 30 de milioane de lei pe an administrarea, s-ar putea să fie chiar mai mult, şi veniturile pe care le aduce sunt undeva la 10 milioane de lei – vorbesc de anul trecut. Asta înseamnă că avem o pierdere pentru primărie de 20 de milioane de lei pe an. 

Dacă o concesionăm sau facem o asociere în participaţiune, ce nu vreau să se întâmple este să fie doar exploatată, să nu fie bine întreţinută, să se degradeze mai departe, cum se întâmplă acum, asta nu vreau, nu vreau deloc. Va trebui să fie un caiet de sarcini cu un plan foarte clar de mentenanţă şi de investiţie. (…) Cred că această decizie se impunea de mai mult timp, sau cel puţin o evaluare pentru a şti ce să facem de acum înainte”, a declarat Ciprian Ciucu pe 3 aprilie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *