De ce a fost Rusia imposibil de cucerit de-a lungul istoriei. Secretele invincibilității rusești în fața oricărei armate

Rusia s-a transformat într-un adevărat iad pentru toate armatele care au încercat să o cucerească. Nici cei mai geniali generali cu cele mai bune armate nu au reușit să invadeze cu succes această țară din Estul Europei. Specialiștii au găsit și secretul invicibilității rusești. 

„Rusia este o ţară în care intri uşor, dar din care ieşi foarte greu”, spunea Antoine-Henri Jomini, un general elvețian care luptase în armata lui Napoleon și participase la campania din Rusia din anul 1812. Generalul Jomini a fost un norocos. A ieșit greu din Rusia, dar a ieșit. Alte milioane de soldați care au încercat de-a lungul timpului să invadeze Rusia mânați de generali sau regi ambițioși nu au mai părăsit niciodată stepele înghețate. De-a lungul istoriei, Rusia și-a făcut un renume de țară imposibil de cucerit. Mulți i-au învins pe ruși în bătălii, le-au ucis milioane de soldați și aproape i-au îngenuncheat. Dar nimeni, nici cei mai geniali generali ai umanității nu au reușit să invadeze cu succes și să cucerească Rusia. Din contră, fiecare încercare de acest fel s-a soldat cu o adevărată catastrofă pentru armata invadatoare. De multe ori, cei care invadau Rusia ajungeau să nu-și mai poată reveni vreodată din punct de vedere militar. Specialiștii au identificat secretele invicibilității rusești în fața armatelor invadatoare.

Trei super-puteri îngropate în stepele Rusiei

Rusia a fost invadată de-a lungul timpului de super-puteri cu armate bine antrenate, bine echipate, aproape invincibile, conduse de cei mai mari generali ai vremurilor lor. Prima mare invazie a avut loc în secolul al XVIII-lea. Mai precis, pe 1 ianurie 1708, armata regelui suedez Carol al XII-lea trecea Vistula și intra pe teritoriul Rusiei. Deși tânăr, Carol al XII-lea era considerat un adevărat geniu militar al timpului său, poreclit „Alexandru Macedon al Nordului”. În plus, armata suedeză din secolul al XVIII-lea era extrem de bine echipată, disciplinată și experimentată. Cu această armată, Carol al XII-lea i-a zdrobit pe ruși, în anul 1700, la Narva. Mai apoi, a făcut legea în toată Europa Centrală și Nordică. Carol al XII-lea a decis să invadeze Rusia după ce țarul Petru cel Mare se dovedise a fi cea mai mare amenințare pentru Imperiul Suedez, care deținea teritorii rusești și poloneze. 

„Alexandru Macedon al Nordului” a plecat în Rusia cu 50.000 de soldați, suedezi și finlandezi. În plus, se baza pe cei 40.000 de cazaci ai lui Mazepa, care se revoltaseră împotriva autorităților țariste. Petru cel Mare știa că o înfruntare directă cu armata suedeză, o forță de elită a acelor vremuri, ar fi însemnat un dezastru. Așa că a preferat să-i lase pe suedezi să „guste” din ospitalitatea stepei rusești în plină iarnă. A ars satele din drumul armatei nordice și a trimis trupe de guerillă să-i hărțuiască în permanență. Fără provizii, măcinați de ger și exasperați de marșurile lungi și fără rost, hărțuiți în permanență, suedezii aproape au capotat. Carol al XII-lea a pierdut 24.000 de oameni numai din cauza frigului și a foametei. Când armata suedeză era la capătul puterilor, Petru I i-a provocat la luptă, la Poltava, în anul 1709. Armata suedeză a fost efectiv zdrobită iar Carol al XII-lea a fost nevoit să fugă în Imperiul Otoman. 

Napoleon a pățit-o și el în Rusia. Povestea campaniei marelui general francez de origine corsicană este binecunoscută. În vara lui 1812, cu 650.000 de oameni, o armată bine echipată și cu o experiență de luptă aparte, Napoleon dorea să învingă Rusia odată pentru totodeauna. În urma bătăliei de la Borodino, de pe 7 septembrie 1812, armata Rusiei a suferit pierderi mari. Așa că țarul Alexandru I a evitat o altă luptă în câmp deschis cu Marea Armată a lui Napoleon. În schimb, i-a hărțuit constant cu ajutorul cazacilor. Până au ajuns la Moscova, pe francezi i-a prins iarna. Țarul a dat foc Moscovei și s-a retras, lăsându-i pe oamenii lui Napoleon pradă frigului, bolii și foametei. Obligat să se retragă, Napoleon a lăsat în urmă o mare de cadavre. Peste 500.000 de soldați au murit. Un dezastru total. 

La 129 de ani de la catastrofa lui Napoleon în Est, o altă armată de temut spera să cucerească Rusia. Pe 22 iunie 1941, Adolf Hitler lansa Operațiunea Barbarossa. În căutare de „spațiu vital” pentru poporul german și dornic să-și asigure flancul estic, Hitler a trimis în Rusia peste 3 milioane de oameni, mii de tancuri, avioane, tunuri și alte dispozitive de război. O forță de temut, una dintre cele mai bune armate ale lumii, cu dotări tehnice de ultimă generație (pentru acele vremuri). De cealaltă parte, sovieticii erau prost echipați și slab organizați. Hitler a fost la un pas de victorie, reușind în prima parte a campaniei (până în 1941) să ucidă aproape 4 milioane de ruși. Miracolul rusesc nu s-a lăsat mult așteptat și în doar câteva luni armata lui Hitler era cea care suferea în ghețăria stepelor. Armata germană a fost efectiv distrusă de foamete, frig, dar și de atacurile rusești. Hitler a pierdut un milion de oameni în cadrul Operațiunii Barbarossa, un eșec total. Mitul invicibilității rusești, pe teren propriu, rămânea în picioare.

În toate trei cazurile, eșecul invaziei s-a transformat într-un punct de turnură al istoriei. După ce a pierdut în Rusia, Carol al XII-lea și-a pierdut elanul sfârșind ucis la asediul unei cetăți, urma de prăbușirea Imperiului Suedez. Campania din Rusia din 1812 a însemnat începutul sfârșitului pentru Napoleon. La fel și în cazul lui Hitler. Operațiunea Barbarossa a fost urmată de un amplu contraatac rusesc care s-a oprit la Reichstag. 

Un teritoriu vast care măcina fizic și psihic orice inamic

Care a fost până la urmă secretul Rusiei? Cum a rezistat cu trupe mai puțin pregătite, mai slab echipate în fața unor armate legendare ale vremurilor lor? Specialiștii spun că Rusia are câteva atuuri care pot distruge orice inamic care-și încearcă norocul în Est. În primul rând, este vorba despre întinderea acestei țări și specificul ei geografic. Numai în partea ei europeană Rusia are în jur de 3,960,000  kilometrii pătrați. Vastitatea Rusiei a jucat un rol major atât în invaziile eșuate ale lui Carol al XII-lea,  Napoleon, dar și ale lui Hitler. În lucrarea „Conflict and Defense: A General Theory”, Kenneth Boulding elabora teoria „Loss of Strength Gradient” adică „cantitatea de putere militară a unei națiuni care putea fi exercitată în orice parte a lumii depindea de distanța geografică”. Concret, explică în continuare Boulding, cu cât ținta inamică era mai îndepărtată, cu atât se putea aplica mai puțină forță.

Acest lucru este important de luat în considerare, deoarece distanța până la Moscova cu care se confruntau Napoleon și Hitler era enormă. Diviziile lui Hitler mărșăluiau adesea sute și sute de kilometri fără niciun sat la vedere, mai ales din cauza denstității mici a populației. Un teritoriu imens, cu o populație redusă numeric. Acest lucru îngreuna din ce în ce mai mult aprovizionarea. Unitățile însărcinate cu aprovizionarea nu puteau ține pasul cu trupele. În plus, fără prea multe așezări, armatele invadatoare nu se puteau aproviziona prin jaf și rechiziții. Nu mai vorbim de faptul că multe dintre satele rusești întâlnite erau sărace și nu asigurau necesarul unei armate mari. În anul 1812, marea armată a lui Napoleon a suferit efectiv de foame. 

„Baza agricolă era extrem de săracă și nu putea susține numărul de soldați care urmau să trăiască din roadele pământului. Întrucât acești 600.000 de oameni foloseau practic aceleași drumuri, primele trupe care treceau pe acolo primeau cea mai bună hrană, care putea fi ușor hrănită. Al doilea val de trupe care trecea primea mai puțină etc. Dacă te aflai în spate, desigur că aveai puține resurse disponibile. Rușii au agravat problema adoptând o politică a pământului pârjolit, distrugând tot ce era posibil pe măsură ce se retrăgeau dinaintea francezilor. Pe măsură ce timpul trecea, soldații au început să se împrăștie, din cauza faptului că trebuiau să caute hrană mai departe de drumuri și din cauza slăbiciunii cauzate de lipsa hranei. Situația era la fel de rea și pentru cai ”, preciza și Robert Burnham, în articolul „Why did Napoleon failed in Russia in 1812”. La fel a pățit și Carol al XII-lea cu armata sa suedeză. Hrana proastă slăbea forța soldaților, ducea la apariția bolilor și a indisciplinei. După un drum de câteva luni prin Rusia, armata invadatoare era în pragul colapsului. Nici nu mai era nevoie să o mai învingă cineva. 

Când lipsa de infrastructură și noroaiele salvează o țară

Atunci când o armată străină invadează o țară cu o infrastructură bine pusă la punct, o poate folosi lejer în favoarea ei. De exemplu, atunci când nemții au invadat Franța, Belgia, Olanda sau Europa Centrală s-au folosit  de rețeaua de drumuri pentru a pune în aplicare celebrul blitz-krieg (războiul fulger). În Rusia, atât armatele suedeze, franceze cât și germane s-au împotmolit în lipsa unei infrastructuri moderne. Toate cele trei armate erau renumite pentru viteza atacului. Pe drumurile înguste, nămoloase sau prăfuite ale Rusiei toate planurile se năruiau.

 „Napoleon a descoperit, așa cum au descoperit germanii în 1941, că Rusia avea o rețea rutieră foarte proastă”, adaugă Burnham. Toamna, nemții s-au trezit împotmoliți, cu motorizate cu tot, în noroaiele rusești. Lipsa de infrastructură a făcut ca Hitler să nu-și poată aproviziona eficient trupele. Nici măcar encartamentul căilor ferate nu se potrivea cu locomotivele germane. 

„Nu numai că distanțele erau mult mai mari decât în timpul campaniei franceze, dar infrastructura de transport sovietică era mult mai precară. Inginerii germani s-au străduit să convertească ecartamentul feroviar rusesc într-unul pe care propriile locomotive să-l poată folosi. Între timp, multitudinea de camioane și căruțe trase de cai în care erau transportate proviziile a fost forțată să navigheze pe drumuri de pământ rusești, care au devenit  impracticabile după ploi prelungite. Efectele debilitante ale vremii și ale terenului nu au fost luate în considerare în mod corespunzător la planificarea campaniei. Numeroasele păduri, mlaștini și râuri au încetinit înaintarea în timpul verii. „Rasputița” de toamnă și debutul iernii brutale rusești i-au blocat pe nemți”, precizează specialiștii de la Imperial War Museums din Londra. 

„Generalul” iarnă și determinarea trupelor rusești

Pe teritoriul rusesc nenorocirile se țineau lanț pentru armatele invadatoare. Un cerc vicios din care puțini au reușit să mai iasă. Într-un spațiu vast, cu infrastructură precară, cu densitate mică a populației, provizii puține, trupele înaintau încet, greoi, cu moralul la pământ, măcinate de foame și boli. Întârzierea pe drumurile desfundate ale Rusiei aducea după sine un cost uriaș. În Rusia, iarna venea pe nepregătite. Dacă vara temperaturile erau insuportabil de ridicate, ca și praful de pe drumurile de pământ, iarna venea un ger crâncen. Același ger i-a prins nepregătiți și pe suedezi, pe francezi, dar mai ales pe nemți. Mii de soldați au pierit numai din cauza frigului.  „În noaptea de 4 decembrie, temperatura a scăzut la -25 de grade Celsius; un regiment a suferit 300 de victime din cauza degerăturilor. În aceste condiții disperate, avansul s-a oprit la porțile Moscovei”, preciza Vicent Castano, în lucrarea sa „The Failure of Operation Barbarossa: Truth versus Fiction”, referindu-se la condițiile îndurate de nemți la asediul Moscovei.

În tot acest timp, armata rusă era perfect adaptată condițiilor meteorologice. Trupele siberiene, în special, erau ca peștele pe apă și provocau pagube uriașe nemților. În plus, rușii dădeau dovadă de o determinare și un patriotism aparte atunci când lupta devenea disperată. Mobilizați atât prin propagandă cât și prin măsuri draconice (cine se retrăgea era împușcat), soldații sovietici au depus un efort supraomenesc atât la Moscova, dar și la Stalingrad. Totodată, Uniunea Sovietică dispunea de o resursă umană uriașă, iar pierderile erau rapid acoperite. 

„Deși peste 3.000.000 de sovietici fuseseră uciși, răniți  sau luați prizonieri înainte de bătălia de la Moscova, rușii dispuneau de o vastă rezervă de efective umane. Ceea ce însemna că Armata Roșie era în permanență reînnoită . Până pe 5 decembrie, după patru zile de luptă, apărarea sovietică se transformase într-un contraatac”, preciza Simon Parkin pentru „History Hit”. În plus, rușii au excelat mereu la războiul de guerillă. Hărțuiau, mai ales cu ajutorul cavaleriei ușoare a cazacilor, inamicul în permanență.