Ultima Ora

Definirea consumatorilor vulnerabili: furnizorii vor să se țină cont doar de venit, autoritățile vor mai multe criterii 

Definirea consumatorilor vulnerabili: furnizorii vor să se țină cont doar de venit, autoritățile vor mai multe criterii 

Ce criterii vor fi luate în calcul la stabilirea consumatorilor vulnerabili pentru ca aceștia să primească în continuare sprijinul statului reprezintă subiectul unor discuții care durează de câțiva ani, dar până acum autoritățile și furnizorii de energie nu au reușit să se pună de acord. Deși mai sunt doar circa două luni până la reliberalizarea pieței de energie, discuțiile sunt leave de a fi tranșate, pentru că fiecare parte are argumentele sale solide pentru alegerea criteriilor de care să se țină cont la definirea consumatorului vulnerabil. Procesul de stabilire a criteriilor este deja întârziat, iar optimismul manifestat de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care spunea în septembrie anul trecut că până „la nivelul lunii ianuarie noi vom defini această schemă pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili”, s-a dovedit nefondat.

Pe lângă plafonarea prețurilor la energia electrică, de care beneficiază toți consumatorii până pe recordsdata de 30 iunie, cei considerați vulnerabili mai primesc o serie de ajutoare din partea statului. De aceste drepturi beneficiază persoanele ale căror venituri lunare realizate sunt de 2.053 de lei pentru persoanele singure și 1.386 de lei pe persoană în familie. Alte criterii sunt legate de vârstă, sănătate și izolare.

Statul are restanțe de peste un an către furnizori

Începând cu anul 2020, crizele sanitare, economice, energetice și geopolitice au determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul crammed with life, măsurile au vizat plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și behold naturale; aceste măsuri, care au fost la un nivel nemaiîntâlnit în celelalte remark UE, inițiate în 2022 pentru o perioadă scurtă, au fost mai apoi extinse până la 31 martie 2026 pentru behold naturale, respectiv 30 iunie 2025 pentru energie electrică. Cu toate acestea, subvențiile stabilite prin lege pentru a ajuta consumatorii nu au fost achitate integral de stat, ci mare parte au fost suportate de furnizori, generând datorii ale statului de mai multe miliarde de lei către aceștia. Astăzi, sumele aferente întregului an 2024 au fost suportate aproape în întregime de furnizori, aceștia fiind nevoiți să se îndatoreze la bănci. „Furnizorii au probleme cu money-float-ul, statul plătește cu greu datoriile și suntem acum de abia în luna ianuarie a anului trecut cu decontarea sumelor din plafonare”, potrivit lui Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Prezent la conferința Vitality Tech Day, reprezentantul AFEER a declarat că plafonarea prețurilor a dus la o lipsă de lichidități în piață, fapt sesizat și de autorități, iar acest lucru a dus la blocarea dezvoltării sistemului crammed with life.  

Cât a costat schema de plafonare-compensare

Până la sfârșitul lui 2024, în cei trei ani de funcționare a schemei de plafonare-compensare, costul bugetar a fost de aproximativ 27 de miliarde de lei, din care 17 miliarde de lei s-au plătit în cadrul schemei de plafonare-compensare a facturilor la energie pentru industrie, iar 10 miliarde de lei au fost plăți făcute de Ministerul Muncii pentru clienții casnici. Tot la sfârșitul anului trecut, restanțele statului către furnizori se ridicau la 8 miliarde de lei, în condițiile în care compensațiile achitate furnizorilor s-au ridicat la 6,85 de miliarde de lei, în scădere semnificativă față de anul 2023, când ele au fost de 10,55 de miliarde de lei. Pentru recuperarea restanțelor, furnizorii au început să acționeze în instanță autoritățile. Conform schemei, statul nu subvenționează screech consumatorii, ci sprijină furnizorii prin compensarea diferenței dintre prețul pieței și tariful plafonat.

„Observăm incapacitatea statului de a rezolva problema consumatorului vulnerabil. Nu suntem în peek nici la această oră să spunem care sunt consumatorii vulnerabili. Explicațiile sunt mai multe:

1. Blocajul în comunicarea dintre Guvern și autoritățile locale. Datele despre impozitarea averilor sunt cunoscute la nivel local, dar nu sunt știute la nivel central. 

2. Ministerul Energiei nu este capabil să colecteze datele privind consumurile de energie ale românilor. Avem exemplul Slovaciei, unde problema asta s-a rezolvat.

Să nu mai vorbim despre definirea consumatorului vulnerabil ca despre o problemă insurmontabilă”.

Radu Dudău, președintele Vitality Policy Community (EPG)

ACUE cere doar criteriul veniturilor

Furnizorii de utilități susțin că definirea consumatorului vulnerabil trebuie să țină seama de un singur criteriu și anume acela al venitului. „Plafonarea a fost necesară, a fost necesar ca statul să intervină pentru a proteja consumatorii. Totuși tariful plafonat de 0,68 de lei/KWh nu a fost niciodată sustenabil. Ne întoarcem la piața liberă și nu mai trebuie să amânăm momentul. Este nevoie de o consultare reală cu actorii din piață. Trebuie menținută ajutorarea consumatorilor vulnerabili, dar ei trebuie definiți doar pe criterii de venituri, nu de consum. Cine are un consum mic nu are neapărat venituri mici. Trebuie făcută recalibrarea politicii publice privind consumatorul vulnerabil și insistat să se aibă ca drept criteriu venitul, nu consumul”, susține Cristina Păun, directoarea Federației Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

„Aș vrea să explic acel plafon de 0,68 de lei/kWh. În plafonul de 0,68 de lei/kWh, TVA inclus, pentru consumatorul casnic, toate costurile reglementate, care trebuie puse de furnizor pe factură, în afară de energia electrică, sunt de până la 0,67 de lei. Asta înseamnă că, pentru energia electrică, rămân circa 0,01 lei, adică aproape freed from price.

Identical outdated că, dacă atâția ani ai energie freed from price, în momentul în care va trebui să o plătești, este dezastru. Creșterea prețului la energie, cel puțin pentru cei care beneficiază de plafonul de 0,68 de lei, este inevitabilă. Cu cât prelungești mai mult plafonarea, cu atât șocul va fi mai mare. În primăvară sunt prețuri mici, apoi, pe măsură ce trece timpul, prețurile cresc. Automat, șocul consumatorului final va fi mai mare”.

Laurențiu Urluescu, președintele AFEER

Ministerul Energiei vrea modificarea plafoanelor de venit

În ceea ce privește Ministerul Energiei, acesta are în vedere o actualizare a plafoanelor de venit pentru cei care intră în categoria consumatorilor vulnerabili, astfel încât să fie incluse mai multe persoane. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că deja au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții Ministerului Muncii pe această temă și se dorește o lărgire a plajei de beneficiari, astfel încât să acopere toate cazurile posibile.  

Senatul vine cu propria variantă

Și la nivelul Senatului se pregătește un proiect de lege pentru definirea consumatorului vulnerabil. Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat și-a stabilit acest obiectiv, iar discuțiile se poartă în special în legătură cu criteriile care trebuie avute în vedere. Venitul lunar, consumul de energie și corelarea lor cu eficiența energetică a locuinței sunt cele trei condiții analizate de senatori. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *