Jurnalu Sport Dinamo, încântată că l-a luat pe David Popovici de la Steaua: „De asta am reușit să-l aducem la noi“
Sport

Dinamo, încântată că l-a luat pe David Popovici de la Steaua: „De asta am reușit să-l aducem la noi“

Dinamo, încântată că l-a luat pe David Popovici de la Steaua: „De asta am reușit să-l aducem la noi“

Sport.ro: Cum vi se pare dubla lui David Popovici, la aceste Mondiale?

Ionuț Popa: Niște rezultate așteptate și pe deplin meritate, la cât a muncit. Cum altfel? Vorbim despre un campion olimpic…

Pe de altă parte, nivelul e foarte ridicat, la Mondiale…

Știu, dar când te pregătești adecvat, când ești implicat, serios, cu un antrenor bun, cu un staff bun, faci ca lucrurile să se întâmple. 

Vă felicitați acum, că ați reușit să-l „furați“ de la marea rivală Steaua?

Noi n-am furat pe nimeni. Noi, când l-am luat pe David, nu era nici măcar campion european. Noi l-am luat într-un moment în care creștea, în care se spunea că are mare potențial. Dar, știți cum e, sportul nu e matematică. Și acum, vorbim despre acest subiect, despre faptul că l-am luat de la Steaua, pentru că David a reușit niște rezultate fantastice. Că, altfel, poate că unii ziceau că l-ați luat degeaba, că i-ați dat bani mulți și n-a fost confirmat, că a fost un eșec transferul. Dar acum, când vedem ce face David, pot să spun că am o echipă foarte bună de scouting, la Dinamo. Și am reușit să anticipăm acest succes al lui David. Pot să spun chiar că noi facem parte din povestea lui David, pentru că, la Dinamo, lui David nu i-a lipsit nimic. Am fost partenerii lui, am fost prietenii lui, nu punem deloc presiune pe el. E foarte important să-ți respecți sportivul și să-i dai încredere. La Dinamo, în cazul lui David, toate lucrurile s-au legat. Iar chestia asta îți oferă și o lejeritate, o liniște, în ceea ce privește desfășurarea antrenamentelor. Când ai convingerea că ești susținut, că ești iubit… Noi îl considerăm pe David cel mai important sportiv al clubului și el a realizat asta. Performanța înseamnă mereu un cumul de factori și, de aceea, David e, astăzi, acolo unde este.

Care sunt pretențiile unui sportiv de nivelul lui David Popovici?

Cele mai multe sunt legate de condițiile de pregătire. Marea noastră problemă a fost că ne-au trebuit foarte mulți ani, ca să înțelegem că un sportiv de înaltă performanță nu înseamnă doar sportivul și antrenorul său. Înseamnă, de fapt, un colectiv destul de numeros. Hai să ne referim, în mod explicit, la David. Păi, la el ai acel om care vine dimineață și pune culoarele în bazin. Face asta, dimineață, la 6. Apoi, e acel om care deschide bazinul, e omul ăla care verifică pentru a fi sigur că apa are temperatura optimă. Sunt foarte mulți oameni implicați în performanță și, ușor ușor, vom înțelege că un motiv pentru care David reușește să facă performanță e pentru că stafful său e foarte atent la detalii. Sportul de înaltă performanță e astăzi digitalizat, vorbim despre o adevărată știință aici.

Conform legii, clubul de care aparține sportivul, poate mări prima sa după niște rezultate internaționale. Luați în calcul acest lucru, în cazul lui David Popovici?

Clubul poate mări prima cu 50% peste ce oferă ANS-ul (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) și cam asta vom pune și noi în aplicare, în cazul lui David Popovici. 

Exit mobile version