Ultima Ora

Doliu în lumea cinematografiei! O actriță cunoscută a fost găsită moartă în propriul apartament . Avea doar 35 de ani

Doliu în lumea cinematografiei! O actriță cunoscută a fost găsită moartă în propriul apartament . Avea doar 35 de ani

Actriței Ece Irtem, una dintre cele mai apreciate figuri ale noii generații de artiști din Turcia, a murit. Potrivit informațiilor existente, Ece Irtem a fost descoperită fără suflare în locuința sa în dimineața zilei de 15 iunie. În urmă cu doar o zi își sărbătorise aniversarea.

Ece Irtem a fost cunoscută mai ales pentru rolul Isil Turkan din celebrul serial „Șerbet de afine” (Kizilcik Serbeti).

Se pare că aceasta ar fi suferit un infarct. Nu au fost date mai multe amănunte, autoritățile urmând să stabilească circumstanțele care au dus la moartea artistei.

Cariera lui Ece Irtem

S-a născut la 14 iunie 1991, în Sivas, Turcia. Încă din copilărie a fost atrasă de scenă. A urmat Facultatea de Operă și Canto din cadrul Universității Yașar, pe care le-a absolvit în anul 2014 cu rezultate remarcabile. Apoi a colaborat cu o serie de nume importante din industria turcă.

Între 2014 și 2015, actrița a urmat cursurile prestigiosului Centru Cultural Sadri Alisik, unde a studiat sub îndrumarea unor profesori renumiți din lumea teatrului și filmului turcesc.

Ece Irtem a devenit cunoscută pe plan național și internațional datorită interpretării personajului Isil Turkan în serialul „Kizilcik Serbeti” („Șerbet de afine”), una dintre cele mai urmărite producții turcești din ultimii ani.

Ultimele imagini cu actrița

Ece Irtem postase cu doar câteva zile înaintea tragediei fotografii dintr-o vacanță petrecută în Asia. Imaginile o surprindeau zâmbitoare și plină de energie. După anunțul decesului, dmiratorii și colegii de breaslă au postat sute de mesaje.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *